Se afișează postările cu eticheta Tamuz. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tamuz. Afișați toate postările

marți, 4 noiembrie 2014

”Lanterna roșie” Oţelul a produs surpriza etapei, în urma remizei albe obţinută pe terenul Petrolului.

satli, petrolul, otelul Gazdele au avut ocazii mari, dar ori intervenţiile lui Hotoboc, ori ghinionul au făcut să nu obţină cele 3 puncte puse în joc. Cea mai mare ocazie i-a aparţinut lui Toto Tamuz. Atacantul a nimerit bara, în minutul 10.
Prahovenii rămân pe locul 3, cu 25 de puncte, în schimb gălăţenii au acumulat 7 puncte şi au urcat pe penultima poziţie, în locul echipei CSMS Iaşi.

Cinci absențe în tabăra lupilor
La meciul cu Oțelul, antrenorul Gigi Mulțescu nu s-a putut baza pe 5 dintre elevii săi. Fanchone și Mustivar sunt în perioada de recuperare, Teixeira și Gerson nu s-au putut reface la timp pentru a fi folosiți, în timp ce Beța a fost suspendat în urma cartonașului roșu primit în partida din sferturile Cupei României, contra celor de la Rapid CFR Suceava, informează fcpetrolul.ro.

Marinescu e suspect de ruptură musculară
Accidentat în partida cu gălățenii și înlocuit în minutul 26 cu Filip, Marinescu a suferit o leziune musculară la coapsa piciorului drept. În cursul zilei de marți, mijlocașul va efectua un control amănunțit pentru a afla cu exactitate gravitatea accidentării, prima impresie a fotbalistului ploieștean fiind aceea că este vorba despre o ruptură musculară, informează site-ul oficial al clubului ploieștean.


Caseta tehnică
Petrolul – Oțelul 0-0

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Ipsa, Satli (77 Nepomuceno) – De Lucas, Marinescu (26 Filip, 87 N’Koyi) – Priso, Albin, Astafei – Tamuz. Antrenor: Gheorghe Mulțescu.

Oțelul: Hotoboc – Murgoci, Leca, Mişelăricu, Popescu – Ruben, Karlik (74 Cucu), Brigito (77 Grădinaru), Popa – Cernat (cpt) (89 Cojoc) – Cristea. Antrenor: Tibor Selymes.

Au arbitrat: Marcel Bârsan (București) – arbitru; Vladimir Urzică (Piatra Neamț), Marius Nicoară (Drobeta Turnu Severin) – asistenți; Cătălin Găman (Craiova) – rezervă.
Observatori: Augustus Constantin (Rm. Vâlcea), Mihai Stancu (București).

sursa:sportnews.ro
foto:rpressport.ro

marți, 21 octombrie 2014

astafei
Petrolul Ploieşti s-a impus, pe teren propriu, scor 2-0, în faţa echipei Ceahlăul Piatra Neamţ.
Geraldo Alves a deschis scorul, în minutul 24, cu o lovitură de cap, după un corner executat de Filipe Teixeira. Cu trei minute înainte de finalul timpului regulamentar de joc, Toto Tamuz a stabilit scorul final, după o acţiune personală.
În urma acestui, jucătorii antrenaţi de Mulţescu au acumulat 23 de puncte şi e pe locul 3. De parea cealaltă, nemţenii rămân pe poziţia a 12-a cu 12 puncte.


Caseta tehnică
Petrolul – Ceahlăul 2-0
Marcatori: Geraldo (24), Tamuz (87)


Petrolul:Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Gerson, Satli – Priso (46 Albin), De Lucas, Filip, Teixeira – Astafei (81 Nepomuceno), Tamuz (90+1 Ipsa). Antrenor: Gheorghe Mulțescu.

Ceahlăul: Calancea – Dumitraş, Marc (cpt), Ichim, Slavickas – Gheorghiu (46 Popadiuc), Tăbăcariu (77 Pavel) – Onciu, Ştefănescu, Chitoşcă (70 Margină) – Cârjan. Antrenor: Florin Marin.

Au arbitrat: Istvan Kovacs (carei) – arbitru; Imre Bucsi (Sf. Gheorghe), Alexandru Vodă (Alba-Iulia) – asistenți; Cătălin Popa (Pitești) – rezervă.
Observatori: Marin Petrache (Giurgiu), Ionel Popa (Pașcani).

sursa:sportnews.ro
foto:rpressport.ro

luni, 29 septembrie 2014

teixeira
Petrolul s-a impus cu 3-1, în meciul disputat la Chiajna, cu Viitorul Voluntari.
Jucătorii lui Hagi au început perfect partida, iar în minutul 37, Daminuţă a înscris primul său gol pentru Viitorul.

Finalul de meci le-a aparţinut jucătorilor pregătiţi de Mulţescu. În minutul 73, Nikolov l-a faultat pe Teixeira în careu, iar centralul partidei, Adrian Comănescu, a dictat lovitură de pedeapsă. Toto Tamuz a transformat penalty-ul şi a anunţat revenirea “lupilor”.
”Dubla” lui Astafei, din serviciile lui Tamuz, respectiv Fanchone au stabilit scorul. Eșecul îngroapă echipa ”Regelui”, ”lupii” încă mai speră la titlu.

 
Caseta tehnică
Viitorul – Petrolul 1-3
Marcatori: Daminuță (38) / Tamuz (72 pen.), Astafei (82, 90+2)

 

Viitorul: Buzbuchi – Nikolov (75 Țâru), Daminuță, Mamele, Mitrea (cpt) – Pană, Benzar – Andelkovic (55 Nedelcu), Fl. Tănase, Mitriță – Bonilla (61 Manea). Manager tehnic: Gheorghe Hagi

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Satli, Beța (46 Fanchone) – Mustivar (59 N’Koyi), De Lucas – Priso, Marinescu (33 Astafei), Teixeira – Tamuz. Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Au arbitrat: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) – arbitru; Miclos Nagy (Cluj), Marius Marchidanu (Brăila) – asistenți; George Rădulescu (București) – rezervă.

Observatori: Marian Ivan (Brașov), Cornel Sorescu (Pitești)

sursa:sportnews.ro
foto:rpressport.ro
galeriePetrolul Ploieşti şi Steaua au oferit duminică seara un meci cum rar ne-a fost dat să vedem în ultimii ani în Liga 1.
Campioana a bătut cu 3-2 pe stadionul “Ilie Oană” şi a revenit în postura de lider, dar “lupii” au meritul că au contribuit din plin la acest spectacol fabulos, cu mult peste nivelul campionatului mioritic. Steaua a condus cu 2-0 după un start fantastic, dar Gigi Mulţescu, aflat la primul meci din al treilea mandat la cârma “găzarilor”, a reuşit să-şi facă echipa să reviună senzaţional. Chiar şi fără Teixeira, Mutu şi Albin, Petrolul a jucat excelent. Toto Tamuz a reuşit o “dublă” şi a ajuns la cota 10 în toate competițiile disputate în acest sezon. Tamuz şi Rusescu au ratat câteva ocazii fenomenale. Pecanha şi Arlauskis au apărat FABULOS.

 
Caseta meciului
Petrolul – Steaua 2-3
Marcatori: Tamuz (28, 58) / Chipciu (13), Keşeru (17), Varela (72)


Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Gerson (46 Satli), Fanchone –Mustivar, De Lucas – Priso, Marinescu (80 Gallegos), Nepomuceno (57 Astafei) – Tamuz. Antrenor: Gheorghe Mulţescu

Steaua: Arlauskis – Papp, Szukala, Varela, Latovlevici (61 Toşca) – Prepeliţă (cpt), Sănmărtean – Popa, Rusescu (83 Breeveld), Chipciu – Keşeru (69 Stanciu). Antrenor: Constantin Gâlcă

Au arbitrat: Cristian Balaj (Baia Mare) – arbitru; Eugen Gheorghe (Suceava), Ovidiu Artene (Vaslui) – asistenţi; Iulian Călin (Ştefăneşti) – rezervă.

Observatori: Octavian Goga (Braşov), Victor Berbecaru (Rm. Vâlcea).

sursa:sportnews.ro
foto:rpressport.ro

luni, 1 septembrie 2014

teix-rosu
Petrolul a fost învinsă duminică seară, scor 1-2, de CFR Cluj, la capătul unui meci tensionat de deciziile hilare ale arbitrului Sebastian Colțescu, care i-a eliminat spre final pe Teixeira și Geraldo, la scorul de 1-1. Lupii nu mai pierduseră în campionat pe “Ilie Oană” de aproape 2 ani, de la eșecul cu Steaua, din octombrie 2012.
Arbitrul central Sebastian Coltescu din CraiovaCu moralul afectat de ratarea calificării în grupele Europa League și cu numeroase probleme de efectiv, lupii se așteptau la o partidă dificilă contra feroviarilor, dar nu credeau că vor avea de înfruntat și maniera ostilă de arbitraj a lui Sebastian Colțescu. Ca și cum absențele lui Pecanha, Fanchone, Mutu și Tamuz n-ar fi fost de ajuns, Lucescu s-a văzut obligat să efectueze prima schimbare încă din debutul întâlnirii, Albin suferind o accidentare gravă la o fază în care arbitrul din Craiova n-a dictat nici măcar fault. Era doar începutul reprezentației penibile pe care Colțescu avea să o pună în scenă la Ploiești. CFR și-a dat repede seama că o astfel de susținere trebuie speculată și a început să atace cu mult curaj. Cobrea a respins în corner lovitura de cap a lui Larie, în minutul 5, în timp ce Petrolul a ratat prima mare ocazie prin Teixeira, care a trimis în brațele lui Felguieras. Jakolis a reluat cu capul pe lângă, dar croatul și-a luat revanșa imediat și a înscris, trimițând în poartă un balon respins în față de Cobrea.
Feroviarii au intrat în avantaj la cabine, asta și pentru că același Colțescu n-a mai permis executarea unei lovituri libere din apropierea careului clujean, fluierând finalul primei părți. CFR a început partea secundă printr-o nouă ratare, de această dată a lui Guima, cap peste din 6 metri, imitat de Priso, care a șutat puternic, însă Felguieras a respins în corner. Egalarea avea să vină în minutul 67 de la neobositul Teixeira, portughezul reluând în plasa laterală centrarea venită de la căpitanul Geraldo. A fost momentul în care lupii au început să atace în haită, înghesuindu-și adversarul, iar după ratarea lui N’Koyi a venit rândul lui Colțescu să iasă, din nou, la rampă. Arbitrul i-a eliminat în decurs de doar 3 minute pe Teixeira și Geraldo, iar CFR a înscris și golul 2, prin Tade, profitând de superioritatea numerică și de ajutorul omului negru. Cu două zile înaintea jocului, Vasile Miriuță declara, sigur pe el, că ”nu vom merge ca mieii la tăiere” și ”să nu mire pe nimeni dacă vom câștiga la Ploiești”. CFR nu învinsese niciodată Petrolul în istoria recentă a confruntărilor directe, iar Miriuță nu știa că vor lipsi Pecanha, Fanchone, Mutu sau Tamuz. Dar ce știa? Că arbitrează Colțescu? Răspuns final: da!
 Caseta tehnică
Petrolul Ploiești - CFR Cluj 1-2
Marcatori: Teixeira (54) / Jakolis (40), Tade (85)

Petrolul: Cobrea – Alcenat, Geraldo (cpt), Gerson, Satli – Mustivar, De Lucas – Priso, Albin (9 Nepomuceno 90 Marinescu), Teixeira – N’Koyi (69 Astafei). Antrenor: Răzvan Lucescu

CFR: Felgueiras (cpt) – Susic, Larie, Rada, Camora – Muniru (75 Fl. Costea), Monroy – Jakolis (63 Christian), Tade, Deac – Guima (58 Ivanovski). Antrenor: Vasile Miriuţă

Au arbitrat: Sebastian Colţescu (Craiova) – arbitru; Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Daniel Mitruţi (Craiova) – asistenți; Cătălin Popa (Piteşti) – rezervă.
Observatori: Mircea Călin, Cornel Fecioru (ambii București)

Petrolul dă patru jucători la echipele naționale
Patru dintre elevii lui Răzvan Lucescu au fost convocați la naționalele de care aparțin, cu toții urmând să răspundă solicitărilor în această pauză competițională din Liga 1. Ovidiu Hoban revine la prima reprezentativă, aflându-se pe lista selecționerului Victor Pițurcă pentru confruntarea cu Grecia, la primul joc al României în preliminariile EURO 2016, în vreme ce Toto Tamuz a fost convocat la naționala Israelului după o pauză de 7 ani. De asemenea, Jean Sony Alcenat și Soni Mustivar fac din nou parte din lotul primei reprezentative a statului Haiti.

sursa:fcpetrolul.ro
foto:rpressport.ro

vineri, 29 august 2014

Cu handicapul rezultatului din tur, lupii au abordat încrezători manșa secundă cu Dinamo Zagreb, dar au pierdut din nou, scor 2-1, rezultat sinonim cu eliminarea din Europa League. După o participare demnă de luat în seamă și plină de speranțe pentru viitor, formația lui Răzvan Lucescu părăsește Europa cu fruntea sus și se concentrează acum pe întrecerea internă, unde singura consolare rămâne câștigarea titlului.

tamuzPetrolul știa foarte bine că avea nevoie de o minune în Croația pentru a întoarce soarta calificării în favoarea sa, după acel 1-3 nedrept și frustrant de săptămâna trecută de la Ploiești. Conjunctura favorabilă de care vorbea Lucescu înaintea partidei de joi nu s-a ivit, din păcate, nici la Zagreb. Iar acest lucru s-a văzut chiar din debutul meciului, când Tamuz a șutat în bară, balonul l-a lovit în spate pe Eduardo și a trecut, agonizant, prin fața porții goale. Ca totul să fie împotriva lupilor, gazdele au deschis scorul în minutul 22. Machado i-a pasat excelent lui Cop, iar atacantul lui Dinamo, scăpat din marcaj, l-a executat cu sânge rece pe debutantul Cobrea. Golul croaților nu schimba cu mai nimic ecuația și așa complicată a jocului, întrucât galben-albaștrii aveau nevoie în continuare de 3 goluri pentru a spera. Tamuz a avut, din nou, șansa de a înscrie, dar a fost blocat în ultimul moment de Eduardo, iar până la pauză Petrolul s-a mulțumit cu o circulație bună a balonului, lipsindu-i, însă, ultima pasă, astfel că nu s-a mai apropiat periculos de poarta adversă.
După pauză, ploieștenii au mărit turația, conștienți că timpul nu era un aliat pe care să se poată baza, însă tot campioana Croației a fost mai periculoasă, Wilson șutând pe lângă, în minutul 55. Dumnezeul fotbalului și-a întors fața și spre elevii lui Lucescu abia după o oră de joc, Albin înscriind cu un șut din interiorul careului, mingea lovind stâlpul din dreapta înainte de a intra în poartă. Timp mai era, iar speranțele nu costau nimic. Soudani putea risipi definitiv visele Petrolului, însă ratarea sa din minutul 73 i-a ținut în viață pe lupi. Ca de altfel și Pivaric, a cărui lovitură liberă de la 16 metri s-a dus mult peste. Deși și-au dorit din tot sufletul și au continuat să atace, petroliștii n-au mai putut înscrie până la final, iar deznodământul nefericit și-a făcut loc implacabil, cu un cinism demn de o cauză mai bună. Dovadă fiind golul lui Antolic din prelungiri. Petrolul părăsește Europa în aceeași fază a competiției ca și în sezonul trecut, cu amendamentul major că, de această dată, grupele s-au văzut mult mai de aproape. Păcat!

Dinamo Zagreb – Petrolul 2-1
Marcatori: Cop (22), Antolic (90+5) / Albin (59)

Dinamo Zagreb: Eduardo – Pinto, Simunovic, Simunic (cpt), Pivaric – Ademi (89 Coric), Brozovic – Wilson (71 Soudani), Machado (64 Vukojevic), Antolic – Cop. Antrenor: Zoran Mamic

Petrolul: Cobrea – Alcenat, Hoban, Gerson, Satli – Mustivar (79 Marinescu), De Lucas (74 N’Koyi) – Albin, Mutu (cpt) (66 Nepomuceno), Teixeira – Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu

Au arbitrat: Ivan Kruzliak – arbitru; Tomas Somolani, Tomas Mokos – asistenți; Peter Kralovic – rezervă (toți Slovacia)
Observator de arbitri: Paul Frans Maria Allaerts (Belgia)
Delegat UEFA: Dag Steinar Vestlund (Norvegia)

sursa:fcpetrolul.ro
foto:rpressport.ro

luni, 25 august 2014

Petrolul s-a impus cu 2-0 în partida de la Craiova, prin golurile înscrise în partea secundă de Albin și Tamuz, la chiar ultimul joc oficial pe arena ”Ion Oblemenco”, care urmează să fie dărâmată. 
fcp2Cu șansa de a reveni pe primul loc al clasamentului în cazul unei victorii, lupii au intrat determinați în meciul de duminică seară contra oltenilor, aflați la ultima reprezentație pe bătrânul ”Ion Oblemenco”. Cu 4 schimbări în formula de start față de jocul cu Dinamo Zagreb, Marinescu, Albin, Mustivar și Astafei, Petrolul a început bine, Fanchone ratând prima oportunitate a partidei, după o ”bombă” peste poartă de la marginea careului. A fost singura acțiune notabilă a fundașului lateral, care a suferit două faulturi în decurs de doar câteva minute, iar Lucescu s-a văzut obligat să-l schimbe cu Satli la capătul primului sfert de oră. S-a jucat pe contre și găzarii chiar au reușit să înscrie prin Albin, în minutul 26, însă golul a fost anulat în urma unui ofsaid dictat la Tamuz, aflat pe direcția balonului. Nou-promovata n-a cedat presiunii și a continuat să atace poarta lui Pecanha, Băluță irosind o bună ocazie în minutul 28, când a trimis pe lângă din poziție excelentă. Până la pauză, alb-albaștrii au forțat ofensiva, mai ales prin Curelea, dar apărarea ploieșteană a rezolvat fiecare fază.
La 6 minute de la reluare, Lucescu a mai mutat o dată, de această dată din considerente tactice, Teixeira luându-i locul lui Astafei, dar jocul Petrolului nu s-a schimbat. În luptă a fost aruncat și Mutu. Totuși, Albin avea să pună lucrurile la punct, în minutul 67, executând impecabil o lovitură liberă direct de 20 de metri, iar Petrolul prelua, în sfârșit, conducerea. Până la final, gazdele au tot încercat să restabilească egalarea, dar fie lipsa de inspirație, fie intervențiile lui Pecanha au făcut ca tabela să rămână neschimbată. În dreptul gazdelor, pentru că lupii au mai înscris o dată prin Tamuz, în minutul 83, la capătul unei acțiuni individuale a lui Satli. În urma acestei victorii, Petrolul revine unde îi este locul, pe prima treaptă a clasamentului și se gândește deja la returul cu Dinamo Zagreb. Pentru olteni, lucrurile stau din ce în ce mai rău, primul vers din imnul lor părând să devină un adevărtat laitmotiv: ”De bucurie rar avurăm parte…”. Perfect adevărat!

 
Declarații după meci

Răzvan Lucescu: ”A fost un meci foarte dificil, foarte complicat. Ştiam înaintea jocului acest lucru, pentru că oltenii au făcut achiziţii bune şi că vor fi sprijiniţi de un public foarte cald. Prima repriză a încept sub dominarea noastră, dar încet-încet gazdele au echilibrat partida. În repriza secundă s-a văzut diferenţa, după ce i-am introdus pe Mutu şi Teixeira. Nu cred că Gane va fi demis după această partidă. Craiova este la început de drum şi are jucători care au nevoie de timp. Trebuie să ne pregătim începând de mâine cu toate forţele pentru returul de la Zagreb. Ne agăţăm de toate şansele, unu la sută, cinci la sută, zece la sută, cât avem, dar favoriţi la calificare rămân cei de la Dinamo Zagreb. Nu ne-am gândit în niciun moment că putem deveni lideri. Am marcat două goluri din trei ocazii, spre deosebire de meciurile cu Rapid şi Dinamo Zagreb”, a declarat Lucescu la Look TV.

Ionel Gane: “După aspectul jocului am făcut un meci bun, dar a câştigat echipa cu experienţă. Noi am făcut un dribling în plus. Am fost taxaţi la eroarea lui Brac, s-a văzut foarte clar experienţa Petrolului. Nu ar fi trebuit să pierdem. Ne-a clătinat primul gol, reuşita lui Albin ne-a adus puţină teamă. Pierdem pe greşeli individuale, suntem o echipă în formare. Este nevoie de răbdare, chiar dacă este un cuvânt delicat în Oltenia. Campionatul este lung, obiectivul nostru nu este compromis. E nevoie de muncă. De când am venit ştiam ce mă aşteaptă. Astfel de lucruri mă întăresc. Voi avea o discuţie cu conducerea. În discuţiile pe care le-am avut cu ei, nu mi s-a dat de înţeles că voi fi demis. Avem nevoie şi de noroc. Mai dorim încă, doi, trei jucători. Avem nevoie de puncte pentru a căpăta încredere. Petrolul are o echipă bună, va fi greu să înscrie trei goluri la Zagreb, dar nu este imposibil”, a declarat Gane la Look TV.

Caseta tehnică
CSU Craiova – Petrolul 0-2
Marcatori: Albin (67), Tamuz (83)

CSU Craiova: Branc – Achim, Frăsinescu, Da Graca, Vătăjelu – Madson, Brandan (79 Ferfelea) – Băluță, N. Rocha, Bancu (71 Ivan) – Curelea (cpt). Antrenor: Ionel Gane    
                                                                                                               
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Gerson, Fanchone (15 Satli) – Mustivar, Marinescu – Priso (58 Mutu), Albin, Astafei (51 Teixeira) – Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu

Au arbitrat: Alexandru Tudor (București) – arbitru; Mircea Grigoriu, Bogdan Gheorghe (ambii București) – asistenți; Marcel Bârsan (București) – rezervă.
Observatori: Dan Potocianu (Reșița), Nicolae Grigorescu (Timișoara)

sursa:fcpetrolul.ro
foto:
rpressport.ro

vineri, 22 august 2014

Petrolul a pierdut, prima manşă din play-off-ul Ligii Europa, scor 1-3, iar calificarea în grupe pare doar un vis frumos.

tamuz. petrolul, dinamo zagreb
În minutul 27, Adi Mutu comite henţ în careu, iar Cop transformă lovitura de pedeapsa, cu uşurinţă. Înainte de pauză, Toto Tamuz restabileşte egalitatea, după ce a driblat 3 adversari, în drumul spre poarta adversă.
În repriza secundă, “lupii galbeni” au căutat golul victoriei, dar fără succes pe tabela de marcaj. Mutu a fost cel mai periculos om al Petrolului, însă cei care au marcat au fost tot croaţii. Cu zece minute înainte de final, Cop realizează dubla. Scorul final a fost stabilit la ultima fază a meciului, dupa ce Geraldo a fost eliminat cu ușurintă. Machado l-a învins pe Pecanha din lovitură liberă.

Declarații după meci
Răzvan Lucescu:“Diferenţa a fost făcută de experienţa internaţională. Am reuşit să egalăm, iar în a doua repriză am intrat cu determinare. La acest nivel nu ai voie să faci greşeli. Jocul s-a rupt pentru că n-am marcat la început, iar ei au înscris. A fost o eliminare gratuită la Geraldo. În a doua repriză, croaţii au avut două ocazii şi au marcat două goluri. Poate că în retur, situaţia va fi de partea noastră, dar va fi foarte complicat să întoarcem scorul. Nu vom fi în avantaj, în Liga I, dacă vom fi eliminaţi din Europa, iar Steaua va evolua în grupe”, a declarat Răzvan Lucescu, la sport.ro

Toto Tamuz: ”Nici nu ştiu ce să spun despre acest meci, sunt dezamăgit. Acum, suntem cu toţii într-o stare foarte proastă. Acest meci a fost o lecţie importantă pentru noi. În viitor, trebuie să jucăm mai mult ca o echipă, pentru că acum n-am prea făcut asta. Totuşi, eu cred că putem înscrie trei goluri la Zagreb. La Plzen am marcat patru goluri, deci vom merge în Croaţia încrezători”, a declarat Toto Tamuz.

Caseta tehnică
Petrolul Ploiești - Dinamo Zagreb 1-3 (1-1)
Marcatori: Tamuz (45) / Cop (27, 80), Machado (90+5)

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Gerson, Fanchone – De Lucas, Hoban (50 Mustivar) – Priso (62 Albin), Mutu (cpt) (83 Nepomuceno), Teixeira – Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu.

Dinamo: C. Eduardo – Pinto, Simunovic, Simunic (cpt), Pivaric – Ademi, Brozovic – Soudani (46 Machado), Antolic (73 Vukojevic), W. Eduardo (62 Pjaca) – Cop. Antrenor: Zoran Mamic.

Au arbitrat: Daniele Orsato – arbitru; Lorenzo Manganelli, Nicola Nicoletti – asistenţi; Daniele Doveri – rezervă (toți Italia)
Observatori de arbitri: Marinus Koopman (Olanda)
Delegat UEFA: Styrbjorn Oskarsson (Finlanda)

sursa:sportnews.ro
foto:Vlad Chirea

luni, 18 august 2014

albinPetrolul şi Rapid au remizat, scor 0-0, în etapa a patra a Ligii I. Altădată un derby de tradiţie, de această dată gruparea prahoveană a plecat cu prima şansă. Socoteala de acasă nu s-a potrivit, însă, cu realitatea din teren.
În minutul 15, oaspeţii au cerut lovitură de pedeapsă la un henţ produs de Mustivar. Mutu putea deschide scorul (21), dar Bornescu a respins mingea expediată de atacant. În prelungirile primei reprize, Ciolacu înscrie, dar golul nu este validat pe motiv de fault în atac. După pauză, cele două echipe au căutat golul de 3 puncte, dar ghinionul şi lipsa concentrării şi-au spus cuvântul.

Declarații după meci:
Răzvan Lucescu: “Noi suntem principalii vinovaţi pentru rezultat. Am intrat siguri de victorie şi, din acest motiv, reacţiile noastre au fost întârziate. Am avut 6-7 ocazii. Este doar vina noastră că nu ne-am impus. Rezultatul nu este echitabil. Trebuia să câştigăm. Jocul nu este unul care să ne mulţumească. Nu pot să spun dacă a fost gol la faza lui Ciolacu”, a declarat la finalul meciului,  Răzvan Lucescu, pentru Look TV.

Ionel Ganea: “Este un rezultat echitabil, dar sincer îmi pare rău că nu am câştigat. Cred că echipa mea este în creştere. Nu mă pronunţ cu privire la faza golului anulat. Urmează să mă uit la reluare şi să văd ce s-a întâmplat. Treaba mea este să antrenez, nu ştiu ce se întâmplă la conducerea clubului. Cred că după acest meci avem moralul mai ridicat. Oricum, avem mult de muncă. Le urez succes celor de la Petrolul, în Europa”, a declarat Ionel Ganea, pentru Look TV.

Caseta tehnică
Petrolul Ploiești - Rapid București 0-0
Petrolul: Pecanha – Beța, Geraldo, Hoban, Fanchone – Mustivar (46 Marinescu), De Lucas – Teixeira (62 Nepomuceno), Albin, Mutu (cpt), – Tamuz (82 N’Koyi). Antrenor: Răzvan Lucescu.
Rapid: Bornescu (cpt) – Savin, Mera, Tânc, Stoica – Coman, E. Dică, Negru, Cojocnean (46 Buș) – Roșu (46 Pancu), Ciolacu (88 Săndulescu). Antrenor: Ionel Ganea.
Au arbitrat: Istvan Kovacs (Carei) – arbitru; Aurel Oniţă (Constanţa), Octavian Şovre (Oradea) – asistenţi; Dragoş Istrate (Bucureşti) – rezervă.
Observatori: Bogdan Niculae, Dan Petrescu (ambii Bucureşti)
Tamuz, convocat la naţionala Israeluluitamuz
Evoluţiile excelente ale lui Toto Tamuz din acest debut de sezon, în care a înscris deja 6 goluri pentru Petrolul, în Europa League şi Liga 1, l-au readus pe atacantul de 26 de ani în atenţia primei reprezentative a Israelului informează fcpetrolul.ro. După o pauză de 7 ani şi cu 10 selecţii şi două goluri la activ, vârful a fost rechemat la naţională pentru primele 4 meciuri din preliminariile EURO 2016, când Israel va întâlni pe Belgia (9 septembrie), Cipru (10 octombrie), Andorra (13 octombrie) şi Bosnia (11 noiembrie).
 
sursa:sportnews.ro
foto:fcpetrolul.ro

vineri, 8 august 2014

Petrolul s-a calificat în stil de mare campioană în play-offul Liga Europa. ”Lupii galbeni” au învins Viktoria Plzen cu 4-1 în deplasare după o evoluție senzațională, după ce terminase
la egalitate (1-1) partida de la Ploiești. Teixeira a deschis scorul, după ce i-a luat fața unui fundaș advers (20), iar Mutu a mărit diferența cu un șut senzațional de la 25 de metri (38). Pilar a redus din handicap cu un șut de la 14 metri (41), iar De Lucas a readus Petrolul în avantaj, după un ”assist” al lui Mutu (44). Tamuz a stabilit scorul final  cu un șut de la 20 de metri, după o pasă a lui Teixeira (68). 4-1 și Petrolul este în play-offul Liga Europa.

 La meciul din această seară de la Plzen, Petrolul Ploiești a fost susținută în tribune de aproximativ 300 de fani. Aceștia au creat o atmosferă incendiară în peluzele de pe ”Doosan Arena”. Vezi mai jos imaginile senzaționale cu ultrașii ”lupilor”
Caseta tehnică
Viktoria Plzen - Petrolul Ploiești 1-4 ( 1-3)
Marcatori: Pilar (40) / Teixeira (20), Mutu (38), De Lucas (43), Tamuz (69)

Viktoria Plzen: Kozacik - Reznik, Hubnik, Prochazka, Limbersky - Horava (Vanek '73), Horvath - Petrzela (Tecl '66), Kolar, Pilar - Bakos (Chramosta '53). Antrenor: Dusan Uhrin jr.

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Gerson, Fanchone - De Lucas, Hoban - Nepomuceno (Mustivar '64), Mutu (Albin '73), Teixeira (Marinescu '83) - Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu.

Cartonaşe galbene: Reznik '17, Prochazka '44, Horvath '44, Hubnik '66 / Tamuz '10.
Arbitri: Benoît Millot (central) - Stephan Luzi, Hicham Zakrani (asistenţi) - Sebastien Moreira (rezervă) - toţi Franţa.

Tragerea la sorţi a partidelor din play-off-ul Ligii Europa va avea loc vineri, de la ora 14.00.

sursa:sportnews.ro
foto:digisport.ro

vineri, 1 august 2014

Petrolul a terminat la egalitate (1-1) prima manșă a turului III preliminar al Liga Europa împotriva cehilor de la Viktoria Plzen.

Partida a fost extrem de echilibrată, cu ocazii de ambele părți. În prima repriză cele două echipe și-au împărțit ocaziile, dar Nepomuceno (18, 41, 45), Tamuz (44), respectiv Horvath (9, 40) și Bakos (14) nu au putut să deschidă scorul. Repriza secundă a fost la fel de echilibrată, dar Hoban (68), Tamuz (78), Vanek (52), respectiv Prochazka (71), Bakos (90) nu au reușit să marcheze. Golurile au fost marcate de doi jucători care au intrat pe teren în repriza a doua. Mutu a deschis scorul, după ce a scos din joc doi adversari și a șutat de la marginea careului, fără speranțe pentru Kozacik (75). Kolar a adus egalarea pentru cehi în minutele de prelungre, după ce i-a luat fața lui Gerson și a marcat cu o lovitură de cap (90+1).



Caseta tehnică
Petrolul Ploiești - Viktoria Plzen 1-1 (0-0)
Marcatori: Mutu (75) / Kolar (90+1)

Petrolul: Pecanha - Alcenat, Gerson, Geraldo, Fanchone - Hoban, De Lucas - Nepomuceno (Priso '72), Albin (Mutu '56), Teixeira - Tamuz (Nkoyi '88). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Viktoria Plzen: Kozacik - Reznik, Hubnik, Prochazka, Limbersky - Horava (Kolar '86), Horvath - Petrzela (Hrosovsky '74), Vanek, Pilar (Kovarik '82) - Bakos. Antrenor: Dusan Uhrin junior.

Cartonaşe galbene: Albin '33, Priso '80 / Hubnik '40, Reznik '49.

Partida a fost arbitrată de o brigadă din Anglia avându-l la centru pe Anthony Taylor, ajutat la cele două linii de Gary Beswick şi John Brooks, în timp ce arbitru de rezervă a fost Jonathan Moss.

Meciul retur va avea loc la 7 august, în Cehia, de la ora 21.00.

sursa:sportnews.ro
foto: Vlad Chirea

luni, 28 iulie 2014

Petrolul a început cu dreptul noul sezon de Liga I. Jucătorii antrenaţi de Răzvan Lucescu s-au impus pe terenul Braşovului, scor 1-0. 

Filipe Teixeira a reușit, în minutul 38, o cursă solitară de peste 40 de metri şi l-a învins cu un șut plasat pe Florin Iacob portarul gazdelor. În minutul 72, Toto Tamuz a vrut  să-şi treacă numele pe lista marcatorilor. Atacantul ploieștenilor a driblat tot ce i-a ieșit în cale, dar a şutat peste poartă. Cu cinci minute înainte de final, Adrian Mutu a obţinut o lovitură de pedeapsă, după un fault în careu comis de Aganovici. ”Briliantul” a executat dar a ratat, tânărul portar al stegarilor ghicindu-i colțul. Până la final, “stegarii” au căutat golul egalizator, dar fără succes.
Următoarea partidă a Petrolului va avea loc joi la Ploiești, în turul trei preliminar al Ligii Europa, acolo unde ploieștenii vor primi vizita vicecampioanei Cehiei, Viktoria Plzen. Partida va începe la ora 21.00 și va fi transmisă în direct de postul de televiziune Digisport 1.

Caseta tehnică
FC Brașov - Petrolul Ploiești 0-1 (Teixeira 38')

FC Braşov: Fl. Iacob - Vagner, Machado, Leko, Barna - Constantinescu (Enceanu '87), Aganovici, C. Munteanu, Serginho - Păun (Grigorie '46), Buga (L. Ganea '59). Antrenor: Cornel Ţălnar.

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Hoban, Beţa (Fanchone '55) - Marinescu (Albin '65), De Lucas - Priso, Mutu, Teixeira - Tamuz (Mustivar '74). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Cartonaşe galbene: Leko '44, Constantinescu '55, Machado '73, C. Munteanu '86 / Beţa '45, Pecanha '86.
Arbitri: Adrian Cojocaru (central) - Ovidiu Artene, Sebastian Stoianov (asistenţi) - Cătălin Popa (rezervă).
Observatori: Dan Petrescu, Viorel Ilinca.

joi, 8 mai 2014

Petrolul Ploiești a învins pe FC Vaslui cu scorul de 3-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa cu numarul 31 a Ligii I.
abs8756În urma acestui rezultat, Petrolul a ajuns la a cincea victorie consecutivă în campionat, ultimele trei cu același scor, 3-0.  Marcatorii "lupilor" au fost Toto Tamuz (27 , 54) si Adrian Mutu (64). In minutul 81, Petrolul își putea majora avantajul pe tabelă la 4-0, însă Ianis Zicu a ratat o lovitură de la 11 m, obținută de același Tamuz.
Cu victoria din această seară, Petrolul rămane neînvinsă in Liga 1 din 6 octombrie (0-1 la Mediaș), în timp ce pe stadionul ''Ilie Oană'' a pierdut ultima oară în 30 septembrie 2012 (1-2 cu Steaua Bucuresti). Din septembrie 2012 si până în prezent, "găzarii" au adunat 17 victorii si 11 egaluri.
Omul meciului din această seară, internaționalul israelian, Toto Tamuz a trecut prin momente dificile în această seară pe Ilie Oană. Când mai erau câteva minute de joc, până la fluierul final, atacantul a ieșit de pe teren pentru a primi îngrijiri medicale după ce a căzut extrem de rău la faza penalty-ului ratat de Zicu. Ulterior, israelianul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru mai multe investigații.
Conform dolcesport.ro în urma radiografiei realizate la spital, medicii au stabilit diagnosticul lui Toto Tamuz: traumatism toracic.  Acelasi site a precizat că atacantul "găzarilor" a părăsit unitatea medicală într-un scaun cu rotile.
* In tribunele stadionului Ilie Oana, la meciul de ieri seară au luat loc si viitorii petroliști,  Patrick N'Koyi (24 de ani) si Gevaro Nepomuceno(21 de ani), ambii transferați de la formația olandeză, Fortuna Sittard.

Caseta tehnica
Petrolul Ploiesti - FC Vaslui 3-0 (1-0)
Marcatori: Tamuz (27,54) , Adrian Mutu (64)

Petrolul (4-2-3-1): Pecanha - Alcenat, Geraldo, Gerson, Guilherme - Hoban, De Lucas (75 Marinescu) - Albin, Mutu (72 Zicu), Teixeira (68 Priso) - Tamuz. Antrenor: Razvan Lucescu

FC Vaslui (4-2-3-1): Straton - Buziuc (81 Mareș), Prahic, Balaur, Popovici (65 Pătulea) - Madson, Razzotti - Enescu, Antal (78 Neniță), Abelairas - Temwanjera. Antrenor: C. Botez

sursa foto:prosport.ro

duminică, 4 mai 2014

acs_poli_timisoara_fc_petrolulTS003-420x280Petrolul Ploiești a reușit in această seara la Timișoara, cea de-a patra victorie consecutiva in Liga 1 și se instalează pe locul 2 al clasamentului, grație Astrei Giurgiu care a remizat aseară la Mediaș. Dupa succesele înregistrate în ultimele etape contra Mediașului, Năvodarului, respectiv Botoșani astazi a venit randul lui ACS Poli Timișoara să se recunoască învinsă la scor de neprezentare de echipa lui Razvan Lucescu.
Găzarii au rezolvat încă din prima repriză soarta partidei, prin dubla reușită de uruguayanul Juan Angel Albin (19' pen, 38') si Geraldo Alves (45'). Timișorenii au început bine partida, dar nu au putut sa mențina tabela intactă decat 20 de minute. La o fază petrecută in careul bănătenilor, atacantul lupilor, Toto Tamuz a fost împins în săritură de Morarjiu, iar centralul Alexandru Tudor a indicat just punctul cu var.
Juan Albin a executat imparabil in plasa laterală, si găzarii erau deja pe locul 2. Tot uruguayanul avea să înscrie printr-o execuție de clasă si golul doi al ploieștenilor, in urma unei centrări venite de la același Tamuz, cu largul concurs al lui Nuno Claro. Prin dubla reușită in această seară, Albin a ajuns la cota 10 in acest sezon, si il depășește astfel pe tunisianul Hamza Younes care are 9 goluri pentru ploieșteni.
In ultimul minut al primei reprize Geraldo Alves majorează scorul la 3-0, in urma unei lovituri de cap la coltul lung din stânga lui Nuno Claro, din centrarea perfectă a lui Filipe Teixeira din marginea careului de 16 m.
In cea de-a doua repriză ploiestenii s-au rezumat în a conserva rezultatul înregistrat pe tabelă încă din primul mitan. Singurele faze mai notabile din cea de-a doua parte a partidei fiind cele ale lui Szekely (57')  care dintr-o poziție de offside nesemnalizat de tușierul Onița il ia la tintă pe Pecanha, si ocazia lui Adrian Mutu (68')  care odată  pătruns in careul timișorenilor a fost deposedat in extremis, desi acesta avea posibilitatea să-i paseze in stânga lui Teixeira aflat într-o iminentă fază de gol.
"Lupii" se impun astfel cu 3-0 in fata bănățenilor si se instalează pană miercuri pe pozitia a doua a clasamentului Ligii 1, atunci cand pe Ilie Oana vor veni cei de la FC Vaslui, echipa care ieri a primit vestea retrogradării administrative in liga secundă  ca urmare a neacordării licentei pentru sezonul viitor.

Declaratii dupa meci:

Razvan Lucescu: ”A fost o victorie clară, fără discuții. Echipa superioară din toate punctele de vedere a câștigat. Ne-am pregătit bine pentru acest meci, ne-a fost oarecum teamă, pentru că știam că jucăm în fața unei echipe care luptă pentru evitarea retrogradării și este o echipă organizată. Întotdeauna astfel de jocuri sunt cele care îți pot crea surprize”

Dan Alexa: ” Am început bine meciul bine, apoi am luat acest gol, dintr-un penalty foarte ușor. Echipa a căzut, pentru că, din păcate, echipa noastră cade tot timpul când primește gol. A urmat și al doilea, și al treilea, și meciul s-a terminat până la pauză. Victoria Petrolului e de necontestat, au jucători foarte buni, cu valoare incontestabilă, care și-au pus amprenta asupra meciului. Șterg cu buretele meciul ăsta, pentru că pentru noi urmează două finale, cu Galați și Ceahlăul, care ne pot îndeplini obiectivul. Azi m-au nemulțumit anumiși jucători, aşa că aştept să se revanşeze atunci. ”

Caseta tehnică
ACS Poli TM - Petrolul Ploiești 0-3
Marcatori: Juan Albin (19 pen, 38'); Geraldo Alves (45')

ACS Poli Timişoara: Nuno Claro - Belu, Mera, Scutaru, Morariju - Poparadu, Gorobsov - Hasani (Roman '42), Trandu, Bondea (Mansour '46) - Szekely (Fl. Nanu '70). Antrenor: Dan Alexa.

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Gerson (Romario '64), Guilherme - De Lucas, Mustivar - Priso (Mutu '58), Albin (Fernandez '72), Teixeira - Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu.

Cartonaşe galbene: Morariju '19, Poparadu '34 / Mustivar '35.
Arbitri: Alexandru Tudor (central) - Octavian Şovre, Aurel Oniţa (asistenţi) - Ionuţ Coza, Marius Omuţ (asistenţi suplimentari) - Gero Szabo (rezervă).
Observatori: Marian Salomir, Rodion Cămătaru.

foto:sportvest.info

luni, 21 aprilie 2014

La patru zile de la ratarea calificării în finala Cupei României, lupii au câștigat de Paște cu 3-2 intâlnirea de la Constanța cu Săgeata Năvodari și s-au apropiat la doar un punct de locul secund, devenit principalul obiectiv în finalul acestui sezon.
1122Meciul a avut o desfășurare nebună în prima jumătate de oră, când s-au înscris toate cele 5 goluri ale întâlnirii. Practic, partida a început de la 1-0 pentru gazde, care au deschis scorul prin șutul senzațional al lui Deletic, din minutul 2. Găzarii au răspuns imediat, iar Teixeira a egalat 4 minute mai târziu, profitând de apatia defensivei adverse și de faptul că Panagopoulos a fost mascat. Petrolul a trecut pentru prima dată în avantaj în minutul 17, la capătul unei faze spectaculoase. Manasse a verticalizat excelent, același Teixeira a pasat magistral în adâncime, iar Albin a finalizat din voleu. Bucuria ploieștenilor a ținut mai puțin de 10 minute, întrucât Săgeata a restabilit egalarea prin Chițu la o nesincronizare a defensivei conduse de căpitanul Geraldo. Priso a refuzat să accepte acel 2-2 de pe tabelă și a făcut o incursiune pe banda dreaptă, a driblat tot ce i-a ieșit în cale și a trimis în colțul lung. Imediat, Răzvan Lucescu l-a schimbat pe Alcenat cu Achim, dorind să oprească raidurile constănțenilor de pe acea parte, iar Tamuz și Guilherme au irosit alte două ocazii până la pauză.
Petrolul a ieșit de la vestiare arătând că știe ce are de făcut în ultimele 45 de minute, s-a instalat în jumătatea adversă și a cautat noi breșe spre poarta adversă. În ciuda numeroaselor oportunități, lupii n-au mai reușit să înscrie dar, lucru cel mai important, nici n-au mai primit gol. Galben-albaștrii au obținut la timp prima victorie în deplasare din 2014, profitând din plin de eșecul Astrei cu Dinamo. Lucescu declarase înaintea acestui joc că o echipă care are caracter își revine repede chiar și după o mare dezamăgire, așa cum a fost ratarea finalei. Petrolul tocmai asta a demonstrat, iar acest final de sezon poate fi, de fapt, un nou început!

Săgeata – Petrolul 2-3
Marcatori: Deletic (2), Chițu (26) / Teixeira (6), Albin (17), Priso (28)

Săgeata:  Panagopoulos – Filip, Fl. Popa, Cr. Munteanu, Lopez (35 Lopez) – Pană, Johnson (73 Muzac) – Fl. Achim (61 Tigoianu), Deletic, Vezan – Chițu. Antrenor: Cătălin Anghel        
                                                                            
Petrolul: Pecanha – Alcenat (41 S. Achim), Geraldo (cpt), Manasse, Guilherme – Mustivar, De Lucas (73 Zicu) – Priso (68 Hoban), Albin, Teixeira – Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu

Au arbitrat: Sebastian Colțescu (Craiova) – arbitru; Ovidiu Artene (Vaslui), Bogdan Velicu (București) – asistenți; Lucian Rușandru (Sf. Gheorghe), Nicușor Flueran (Craiova) – adiționali; Andrei Simonis (București) – rezervă.
Observatori: Ștefan Constantin (București), Marin Petrache (Brăila)

Fără niciun român în primul unsprezece
Pentru prima dată de la venirea sa la Petrolul, Răzvan Lucescu n-a inclus niciun fotbalist autohton în formula de start a meciului cu Săgeata. Îmbucurător este faptul că, la acest joc, atât Adrian Mutu, cât și Laurențiu Marinescu au fost rezerve, iar momentul reintrării lor se va produce, probabil, foarte curând, poate chiar la partida de lunea viitoare cu FC Botoșani.

sursa:fcpetrolul.ro
foto:rpressport.ro

joi, 17 aprilie 2014

asfcp

Petrolul a pierdut în prelungiri returul cu Astra Giurgiu din semifinale, scor 1-2, ratând șansa de a juca pentru a doua oară consecutiv în ultimul act al competiției.

Remiza albă din tur îi obliga pe ploieșteni să marcheze la Giurgiu pentru a spera la a doua prezență consecutivă în finala Cupei României. După un prim sfert de oră echilibrat, în care miza și-a pus amprenta asupra ambelor echipe, Petrolul a reușit să deschidă scorul. Era minutul 22, când Albin a trimis violent în transversală, din lovitură liberă de la 25 de metri, balonul a ajuns la Tamuz, iar atacantul a reluat, cu capul, în poartă. Strigătul de bucurie al galeriei lupilor probabil că s-a auzit până la Ploiești, singuri impasibili fiind doar spectatorii desenați de la peluză, cu siguranță cei mai fideli fani ai Astrei. Obligați de rezultatul de pe tabelă, giurgiuvenii au început să atace, dar Morais, minutul 25, și Yazalde, 7 minute mai târziu, n-au găsit cadrul porții lui Pecanha, iar galben-albaștrii au intrat în avantaj la cabine.
Balanța s-a echilibrat la câteva minute de la reluare, după ce Budescu a reluat în colțul lung centrarea venită de la Yahaya, la o fază care nu anunța nimic. Încurajată de reușita fostului petrolist, Astra s-a aruncat în atac și a fost aproape de golul doi în minutul 74, dar Pecanha a scos de la rădăcina bării șutul lui Yoda. Morar n-a apucat să joace decât 4 minute, timp în care a văzut două avertismente și a fost eliminat. Finalul a avut accente dramatice, iar Papp a reușit să trimită Astra în finală în prelungiri, după o reluare cu capul.

Astra – Petrolul 2-1
Marcatori: Budescu (52), Papp (90+3) / Tamuz (22)

Astra: Lung jr. – Mățel, Papp, Găman, Morais – Takayuki, Yahaya – Yoda (86 Ivanovski), Budescu (cpt), De Amorim (68 Alibec) – Yazalde (77 Enache). Antrenor: Florin Marin

Petrolul: Pecanha – Achim, Hoban, Geraldo (cpt), Guilherme – Teixeira, De Lucas – Alcenat, Albin (81 Morar), Fernandez (61 Romario) – Tamuz (73 Camara). Antrenor: Răzvan Lucescu

Au arbitrat: Cristian Balaj (Baia Mare) – arbitru; Adrian Ghinguleac (București), Vasile Marinescu (București) – asistenți; Sebastian Colțescu (Craiova), Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) – adiționali; Aurel Oniță (Constanța) – rezervă.
Observatori: Dan Petrescu (București), Rodion Cămătaru (Craiova)

O mie de lupi au urlat la Giurgiu
Fotbaliștii Petrolului au simțit din plin susținerea suporterilor ploieșteni veniți în număr mare și la Giurgiu. O mie de lupi și-au încurajat favoriții, dominând fondul sonor al stadionului pe toată durata întâlnirii. În prima repriză, jandarmii au intervenit în forță în urma unor divergențe între galerie și spectatorii Astrei, iar în cele din urmă spiritele s-au liniștit.

sursa:fcpetrolul.ro
Foto: www.rpressport.ro

duminică, 13 aprilie 2014

1111La capătul seriei de 6 remize consecutive, lupii au învins sâmbătă seară pe Gaz Metan Mediaș cu 2-0, victorie ce le reface moralul înaintea returului de miercuri cu Astra Giurgiu, din semifinalele Cupei României.
Galben-albaștrii aveau doar varianta victoriei în fața unei formații pe care nu reușiseră să o învingă de două sezoane, iar gândul revanșei și cele 6 rezultate de egalitate din ultima perioadă i-au făcut să intre pe teren extrem de motivați. Elevii lui Răzvan Lucescu au preluat inițiativa din start,  și-au împins adversarul în propria jumătate de teren și au încercat să găsească breșe spre poarta lui Pleșca. La una dintre ocazii, Albin a deschis scorul în minutul 36, după ce a reluat din cădere centrarea excelentă a lui Teixeira.
Intrați la pauză în avantaj, lupii erau conștienți că mai au nevoie și de golul doi pentru a sta liniștiți. Iar desprinderea avea să vină cu prețul unei eliminări. După ce Fernandez a șutat bine, dar unul dintre fundașii adverși a respins providențial în corner, același Teixeira l-a servit și pe Mustivar, iar căpitanul a pus capul pentru 2-0. Bucuria mijlocașului a fost, însă, de scurtă durată, întrucât arbitrul Robert Dumitru i-a arătat al doilea avertisment pentru modul în care a celebrat golul și l-a eliminat. Petrolul se vedea obligată să joace, din nou, cu un om mai puțin pentru ultima jumătate de oră . Numai că inferioritatea nu s-a simțit, iar 2-0 nu s-a dovedit a fi un scor periculos pentru găzari. Pecanha a avut o intervenție formidabilă în minutul 62, după care Gaz Metan s-a stins și doar ratările lui Tamuz din finalul meciului au făcut ca ardelenii să nu piardă la scor de neprezentare.
După un joc pe care l-a dominat, în ciuda declarațiilor lui Dulca, Petrolul s-a impus în mod logic și meritat, revenindu-și la timp pentru returul cu Astra din Cupa României. Lupii s-au descătușat și au toate motivele să se bucure. Speră să râdă și miercuri, când se vor califica, iarăși, în finală!

Petrolul – Gaz Metan 2-0
Marcatori: Albin (36), Mustivar (60)

Petrolul: Pecanha – Achim, Hoban, Manasse, Guilherme – Mustivar (cpt), De Lucas – Fernandez (77 Alcenat), Albin (87 Tamuz), Teixeira – Camara (64 Morar). Antrenor: Răzvan Lucescu

Gaz Metan: Pleșca – Zaharia, Trtovac, Frăsinescu, Buzean – Tahar, Todea (cpt) (67 Antic) – Al. Munteanu, Fl. Dan (62 Bawab), C. Petre (78 Avram) – Robertson. Antrenor: Cristi Dulca

Au arbitrat: Robert Dumitru (Brașov) – arbitru; Vladimir Urzică (Piatra-Neamț) și Marius Marchidanu (Brăila) – asistenți; Dorian Micloșină (Reșița) și Marius Omuț (Oradea) – adiționali; Ciprian Danșa (Oradea) – rezervă.
Observatori: George Ionescu (București), Nicușor Vlad (București)

Declarații:
Răzvan Lucescu: ”Sunt mulțumit de această victorie. Am jucat bine în fața unui adversar disciplinat. N-am avut foarte multe ocazii pentru că adversarul a stat bine în defensivă și nu ne-a lăsat spații. Mi-au plăcut și cei trei care au intrat de pe bancă, Morar, Alcenat și Tamuz. Mă bucur că începem să recuperăm din problemele pe care le-am avut, accidentări sau jucători care n-au făcut toată pregătirea A fost o neglijență a lui Mustivar când a luat al doilea galben, dar asta este, cel care îl va înlocui va trebui să se ridice la nivelul lui”.

Cristi Dulca: ”Vi s-a părut că Petrolul a jucat mai bine decât Gaz Metan? Noi ne-am creat foarte multe ocazii, dar s-a făcut diferența la nivel individual. Am avut două penalty-uri clare la faulturi asupra lui Bawab. Eu nu vreau să comentez maniera de arbitraj, dar arbitrul a avantajat clar la fiecare duel echipa care are în cea mai mare parte străini. Așa vrem noi să promovăm jucători pentru echipa națională?”.

Mircea Dridea, omagiat pe ”Ilie Oană”
Fostul mare fotbalist a împlinit 77 de ani pe 7 aprilie, însă Petrolul a ținut să-l felicite la scenă deschisă înaintea partidei de sâmbătă. În aplauzele întregului stadion, Mircea Dridea a primit din partea team-managerului Cristi Vlad un coș cu trandafiri galbeni și un tricou al Petrolului cu numele și vârsta sa trecute pe spate, toți spectatorii ovaționându-l în picioare.

Teixeira, jucătorul lunii martie
Prestațiile excelente din ultima perioadă ale mijlocașului portughez i-au adus acestuia un premiu din partea fanilor petroliști. În urma sondajului efectuat de suporteri pe site-ul www.doarpetrolul.ro, Teixeira a fost desemnat jucătorul lunii martie, fiind răsplătit pentru evoluțiile sale cu o cupă și un cadou din partea unuia dintre sponsorii echipei.

Moment de reculegere pentru Chinezu’
Vestea morții fostului lider al galeriei petroliste, Eduard Ceapă, alias Chinezu’, i-a afectat pe suporterii Petrolului. La inițiativa fanilor de la Peluza I, înaintea partidei cu Gaz Metan Mediaș s-a ținut un moment de reculegere în memoria celui care i-a condus pe lupii din tribune în anii ’90, iar în timpul meciului galeria a afișat un banner cu numele său. Dumnezeu să-l odihnească!   

Lucescu a fost aplaudat de ziariști
Aflat la prima victorie pe banca tehnică a Petrolului, Răzvan Lucescu a fost primit cu aplauze la conferința de presă de către ziariștii prahoveni prezenți în sală. Fostul selecționer a zâmbit larg, dar nu și-a putut ascunde mirarea și le-a mai temperat entuziasmul jurnaliștilor: ”Ce s-a întâmplat? A fost un joc pe care l-am câștigat, deja ne gândim la următorul meci, unul foarte important pentru noi”.

Foto: www.rpressport.ro
sursa:fcpetrolul.ro

luni, 7 aprilie 2014

fcpcfrPetrolul a obținut o nouă remiză și la meciul cu CFR Cluj, scor 1-1, însă prestația elevilor lui Răzvan Lucescu a fost mult schimbată în bine, iar găzarilor nu le rămâne decât să spargă gheața etapa viitoare, în partida cu Gaz Metan Mediaș de la Ploiești.
Galben-albaștrii aveau nevoie de o victorie în Gruia pentru a întrerupe seria egalurilor din ultima perioadă, mai ales că i se iviseră șansa de a se apropia la două puncte de Astra Giurgiu, care tocmai fusese învinsă sub Tâmpa. În plus, lupii nu pierdusesă în ultimele ultimele 6 meciuri directe cu CFR și, mai mult, câștigaseră finala Cupei României în sezonul trecut, impunându-se, totodată, și în actuala stagiune, scor 3-2, la Ploiești. Cu acest ascendent moral, elevii lui Răzvan Lucescu au intrat decisi pe teren să tranșeze confruntarea de la Cluj. Față de meciul cu Dinamo, tehnicianul Petrolului a schimbat banda dreaptă, titularizându-i pe Achim și Zicu, în locul lui Beța și Priso. Disputa a început fără obișnuita perioadă de tatonare, fiecare dintre formații încercând să înscrie repede pentru a-și face meciul cât mai ușor. Gazdele au avut prima ocazie prin Ogbu, dar lovitura sa de cap s-a lovit de intervenția excelentă a lui Pecanha. Găzarii au răspuns prin șutul pe jos al lui Teixeira, însă tot Ogbu putea deschide scorul la un corner, în urma unei neînțelegeri între Pecanha și Geraldo. După torpila lui Albin din minutul 34, Hoban a avut și el șansa de a înscrie, dar a șutat peste din poziție bună și repriza s-a încheiat nedecis.
Ambii antrenori au fost multumiți de jocul din prima repriză, semnul clar fiind că n-au efectuat nicio schimbare la pauză. Rui Pedro a ridicat tribunele golașe în picioare cu reluarea din minutul 46, urmat de Deac, care a trimis pe lângă, două minute mai târziu. Când Lucescu se pregătea să mute primul și să-l introducă pe Fernandez, planurile tactice i-au fost date peste cap de eliminarea lui Geraldo, iar Tamuz i-a lăsat locul lui Manasse. Însă Petrolul n-a acuzat șocul omului în minus și a împins jocul spre poarta adversă, încercând să dea lovitura. Și a dat-o! În minutul 60, Mustivar l-a găsit excelent cu o centrare în diagonală pe neobositul Teixeira, care a preluat elegant și l-a învins pe Felgueiras. Intrați în criză de timp și de idei în ultima jumătate de oră, clujenii au forțat egalarea, iar Miriuță a făcut două schimbări simultan, mizând pe Negruț și Florin Costea. Primul putea să-i răsplătească încrederea, dar șutul său a fost scos de Hoban de pe linia porții. Avea să o facă, însă, Florin Costea, în minutul 83, după ce a scăpat din marcaj și reluat în poartă, profitând de nesincronizarea defensivei petroliste. A rezultat un nou egal între formațiile cu cele mai multe remize din Liga I, însă marele câștig al Petrolului este acela de a fi depăsit, la nivelul evoluției, prestațiile modeste din ultima perioadă. Iar tot ce-i lipsește este victoria. Una obligatorie în partida cu Gaz Metan Mediaș!

CFR Cluj – Petrolul 1-1
Marcator: Fl. Costea (83) / Teixeira (60)

CFR Cluj: Felgueiras – Maftei (75 Tade), Cadu (cpt), Piccolo, Camora – Monroy, Djokovic – Deac, Rui Pedro (67 Negruț), Chanturia (67 Fl. Costea) – Ogbu. Antrenor: Vasile Miriuță   
        
Petrolul: Pecanha – Achim, Geraldo (cpt), Hoban, Guilherme – Mustivar, De Lucas – Zicu (71 Fernandez), Albin (79 Romario), Teixeira – Tamuz (53 Manasse). Antrenor: Răzvan Lucescu

Au arbitrat: Istvan Kovacs (Carei) – arbitru; Valentin Avram, Mircea Orbuleț (ambii București) – asistenți; Florin Marcu (Oradea), Sergiu Popa (Aiud) –adiționali; Ioan Ciocănea (Sibiu) – rezervă.
Observatori: Cornel Sorescu (Pitești), Rodion Cămătaru (Craiova)

sursa:fcpetrolul.ro

joi, 27 martie 2014

FOTBAL - CUPA ROMANIEI - PETROLUL PLOIESTI - ASTRA GIURGIUPetrolul şi Astra au încheiat nedecis, 0-0, manşa tur din semifinalele Cupei României. A fost al patrulea rezultat de egalitate între cele două rivale, din ultimele cinci meciuri oficiale.
Petrolul şi Astra s-au anulat reciproc la Ploieşti. Răzvan Lucescu a început cu Zicu pe bancă şi cu Mutu în tribune din cauza unei accidentari. La meciul de debut al lui Florin Marin pe banca Astrei a asistat si selecționerul Victor Pițurcă.
Giurgiuvenii au început mai bine iar Laban a avut prima ocazie a partidei. Yazalde şi-a depăşit adversarii dar nici el nu a nimerit spaţiul porţii. Replica gazdelor a venit odată cu şutul lui Toto Tamuz, de la marginea careului.
Ocazia reprizei a fost semnată de fundaşul central al Astrei, Ben Youssef, scăpat de sub supraveghere în careul ploieştenilor. După pauză, Petrolul a avut o ocazie uriaşă la o fază de biliard în careul Astrei, dar Lung a scos şutul lui Camara. Intrat pe teren cu 20 de minute înainte de final, renegatul Budescu şi-a făcut simţită prezenţa imediat. Pecanha a plonjat salvator din nou în faţa aceluiaşi Budescu.
”Lupii galbeni” au reacţionat prin şutul lui Texeira, care a trecut puţin peste poartă. Petrolul - Astra s-a terminat 0-0 iar Răzvan Lucescu a ajuns la a treia remiză pe banca ploieştenilor.

Caseta tehnica
Petrolul Ploiesti - Astra Giurgiu 0-0
  • Petrolul: Pecanha - Beţa, Alves, Yamissi, Guilherme - De Lucas (Fernandez '60), Hoban - Priso (Zicu '71), Albin, Teixeira - Tamuz (Camara '55). Antrenor: Răzvan Lucescu
  • Astra: Lung - Măţel, Ben Yousef, Găman, Morais - Yahaya - Yoda, Seto (Budescu '73), Laban, De Amorim (Enache '80) - Yazalde (Bukari '78). Antrenor: Florin Marin
  • Petrolul: Pecanha - Beţa, Alves, Yamissi, Guilherme - De Lucas (Fernandez '60), Hoban - Priso (Zicu '71), Albin, Teixeira - Tamuz (Camara '55). Antrenor: Răzvan Lucescu
  • Astra: Lung - Măţel, Ben Yousef, Găman, Morais - Yahaya - Yoda, Seto (Budescu '73), Laban, De Amorim (Enache '80) - Yazalde (Bukari '78). Antrenor: Florin Marin
- See more at: http://stiri.tvr.ro/petrolul-astra-0-0-anse-egale-de-calificare-in-finala-cupei-romaniei_42265.html#sthash.P51bm8Q0.dpuf
sursa:digisport.ro

sâmbătă, 22 martie 2014

confcpS-au scurs doar două etape de la revenirea lui Răzvan Lucescu în campionatul României, iar lumea a început să-și aducă aminte de supranumele pe care tehnicianul și-l câștigase cu Rapid inclusiv în Europa League: X-Man!
Iar dacă ultimelor două etape îi adăugăm și remiza de la Piatra Neamț, în ultimul meci al lui Contra ca antrenor al Petrolului, atunci se poate spune că formația ploieșteană se află într-o criză evidentă: trei egaluri și un singur gol în ultimele trei meciuri din Liga 1, spre fericirea rivalilor din bulevardul Ghencea.
Cu șapte jucători indisponibili, printre care și Adi Mutu, Petrolul a suferit la Chiajna, unde Răzvan Lucescu a bifat a doua remiză consecutivă de când e pe banca ploieștenilor.
După victoria din primul meci cu Şumudică instalat, Concordia şi-a încercat norocul în minutul zece, prin Wellington, dar omul care a adus trei puncte cu Pandurii a trimis peste din poziție ideală. Pentru Petrolul, brazilianul Romario a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize.
La Chiajna, meciul s-a încins chiar în ultimele zece minute. Priso nu a avut precizie și a trimis peste poartă, iar în celălalt careu ilfovenii au răspuns prin Serediuc. Finalul a prins Concordia în defensivă, echipă care a scăpat fără gol primit și la ocaziile semnate de Geraldo şi Albin. Cu egalul din deplasare, Petrolul rămâne la trei puncte în spatele Astrei, în timp ce rezultatele prahovenilor și ale Astrei din ultima perioadă par să ducă spre o singură concluzie, și anume să Steaua nu mai poate fi prinsă de cele două decât printr-o minune.

Caseta tehnica

Concordia Chiajna - Petrolul Ploiesti 0-0

Concordia Chiajna: Râmniceanu - V. Dima, Leca, Melinte, Bambara - Papasterianos, Ispir - Onduku (Strătilă '77), Purece (Da Costa '69), Serediuc - Welington (L. Ganea '89). Antrenor: Marius Şumudică.

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat (Beţa '46), Manasse, Geraldo, Guilherme - Romario, Teixeira - Zicu (Priso '61), Albin, Walter Fernandez (Camara '73) - Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu.

sursa:digisport.ro