Petrolul Ploieşti şi Steaua au oferit duminică seara un meci cum rar ne-a fost dat să vedem în ultimii ani în Liga 1. Campioana
a bătut cu 3-2 pe stadionul “Ilie Oană” şi a revenit în postura de
lider, dar “lupii” au meritul că au contribuit din plin la acest
spectacol fabulos, cu mult peste nivelul campionatului mioritic. Steaua a
condus cu 2-0 după un start fantastic, dar Gigi Mulţescu, aflat la
primul meci din al treilea mandat la cârma “găzarilor”, a reuşit să-şi
facă echipa să reviună senzaţional. Chiar şi fără Teixeira, Mutu şi
Albin, Petrolul a jucat excelent. Toto Tamuz a reuşit o “dublă” şi a
ajuns la cota 10 în toate competițiile disputate în acest sezon. Tamuz
şi Rusescu au ratat câteva ocazii fenomenale. Pecanha şi Arlauskis au
apărat FABULOS.
Petrolul
şi Rapid au remizat, scor 0-0, în etapa a patra a Ligii I. Altădată un
derby de tradiţie, de această dată gruparea prahoveană a plecat cu prima
şansă. Socoteala de acasă nu s-a potrivit, însă, cu realitatea din
teren. În
minutul 15, oaspeţii au cerut lovitură de pedeapsă la un henţ produs de
Mustivar. Mutu putea deschide scorul (21), dar Bornescu a respins
mingea expediată de atacant. În prelungirile primei reprize, Ciolacu
înscrie, dar golul nu este validat pe motiv de fault în atac. După
pauză, cele două echipe au căutat golul de 3 puncte, dar ghinionul şi
lipsa concentrării şi-au spus cuvântul.
Declarații după meci: Răzvan Lucescu:
“Noi suntem principalii vinovaţi pentru rezultat. Am intrat siguri de
victorie şi, din acest motiv, reacţiile noastre au fost întârziate. Am
avut 6-7 ocazii. Este doar vina noastră că nu ne-am impus. Rezultatul nu
este echitabil. Trebuia să câştigăm. Jocul nu este unul care să ne
mulţumească. Nu pot să spun dacă a fost gol la faza lui Ciolacu”, a
declarat la finalul meciului, Răzvan Lucescu, pentru Look TV.
Ionel Ganea:“Este
un rezultat echitabil, dar sincer îmi pare rău că nu am câştigat. Cred
că echipa mea este în creştere. Nu mă pronunţ cu privire la faza golului
anulat. Urmează să mă uit la reluare şi să văd ce s-a întâmplat. Treaba
mea este să antrenez, nu ştiu ce se întâmplă la conducerea clubului.
Cred că după acest meci avem moralul mai ridicat. Oricum, avem mult de
muncă. Le urez succes celor de la Petrolul, în Europa”, a declarat Ionel
Ganea, pentru Look TV.
Caseta tehnică Petrolul Ploiești - Rapid București 0-0 Petrolul:
Pecanha – Beța, Geraldo, Hoban, Fanchone – Mustivar (46 Marinescu), De
Lucas – Teixeira (62 Nepomuceno), Albin, Mutu (cpt), – Tamuz (82
N’Koyi). Antrenor: Răzvan Lucescu. Rapid: Bornescu
(cpt) – Savin, Mera, Tânc, Stoica – Coman, E. Dică, Negru, Cojocnean
(46 Buș) – Roșu (46 Pancu), Ciolacu (88 Săndulescu). Antrenor: Ionel Ganea. Au arbitrat:
Istvan Kovacs (Carei) – arbitru; Aurel Oniţă (Constanţa), Octavian
Şovre (Oradea) – asistenţi; Dragoş Istrate (Bucureşti) – rezervă. Observatori: Bogdan Niculae, Dan Petrescu (ambii Bucureşti) Tamuz, convocat la naţionala Israelului Evoluţiile
excelente ale lui Toto Tamuz din acest debut de sezon, în care a
înscris deja 6 goluri pentru Petrolul, în Europa League şi Liga 1, l-au
readus pe atacantul de 26 de ani în atenţia primei reprezentative a
Israelului informeazăfcpetrolul.ro.
După o pauză de 7 ani şi cu 10 selecţii şi două goluri la activ, vârful
a fost rechemat la naţională pentru primele 4 meciuri din
preliminariile EURO 2016, când Israel va întâlni pe Belgia (9
septembrie), Cipru (10 octombrie), Andorra (13 octombrie) şi Bosnia (11
noiembrie). sursa:sportnews.ro foto:fcpetrolul.ro
Mijlocașul Petrolului, Juan Albin, i-a luat tare pe dinamoviști, încă din primele minute ale derbyului din etapa a 25-a. Uruguayanul a ratat deschiderea scorului în minutul 2. La faza următoare, prahovenii au primit penalty, iar Albin l-a invins pe Naumovski, titular in poarta lui Dinamo, în dauna lui Bălgrădean. Suporterii de pe Ilie Oană s-au bucurat doar șase minute, pentru că Bărboianu i-a amuțit, cu un şut năprasnic, primul său gol după aproape doi ani. În minutul 33, Camara s-a distrat cu dinamovistul Grecu, iar Albin a reușit a doua sa dubla în România. Debutantul Adrian Popa a fost providenţial pentru apărarea lui Dinamo, când a scos de pe linia porţii şutul aceluiaşi Albin. În ultimul minut al primei reprize, dinamoviştii au cerut penalty iar Radu Petrescu l-a trimis în tribună pe Flavius Stoican pentru proteste. Chiar şi cu antrenorul în tribune, fotbaliştii din Ştefan cel Mare au dat lovitura. Dacă Şerban nu l-a învins pe Pecanha, un coechipier al portarului a reușit s-o facă. Guilherme
a avut o intervenţie nefericită, fără replică pentru portarul
brazilian. Ratarea meciului a avut loc chiar la ultima fază a meciului,
când Elton n-a nimerit spaţiul porţii din câțiva metri. Petrolul
a rămas fără înfrângere acasă după 25 de meciuri, dar ”lupii” nu au
cunoscut încă victoria sub comanda lui Răzvan Lucescu și au ajuns la a
cincea remiză consecutivă.
Dinamo Bucureşti:
Naumovski - Bărboianu, Ad. Popa II, D. Grigore, Grecu - Şerban, Elton -
D. Rotariu (Thomas '70), V. Lazăr, Filip (Velici '84) - Bilinski
(Boubacar '60). Antrenor: Flavius Stoican.
Cea mai bună
echipă din 2013 şi-a păstrat invincibilitatea şi după confruntarea cu
viitoarea campioană, Petrolul reuşind să revină după ce a fost condusă
în două rânduri pe “Naţional Arena”.
Partida a început într-o notă de echilibru, cele mai valoroase formaţii
ale campionatului părând să-şi ia pulsul în primele minute ale
confruntării. Steaua a avut prima şarjă ofensivă, cu un şut al lui
Rusescu (14), de la 10 metri, ce a trecut de puţin pe lângă bara din
dreapta lui Bornescu, iar Petrolul a replicat cu cea mai mare ocazie de
până atunci a întâlnirii, reluarea fulgerătoare a lui Bokila (19), de la
14 metri, lovindu-se de reflexul salvator al lui Tătăruşanu. A venit,
apoi, duelul dintre Yamissi şi Popa, la care Alexandru Tudor a acordat
penalti la semnalizarea asistentului Sebastian Gheorghe, oferindu-i
oportunitatea lui Rusescu (22) să înscrie de la punctul cu var. “Lupii”
n-au acuzat şocul, au revenit în ofensivă şi, după ce Tătăruşanu a
respins cu piciorul la şutul lui Morar (40), HOBAN (45+1) a restabilit
egalitatea chiar înainte de intrarea la cabine, plasând, cu capul, în
stânga portarului gazdelor, după un corner bătut, de pe dreapta, de
către Boudjemaa.
Petrolul a început în jumătatea adversă şi actul
secund, Tătăruşanu fiind nevoit să se întrebuinţeze serios pentru a
salva, in-extremis, din picioarele lui Bokila (48). Zece minute mai
târziu, atacantul “lupilor” a fost oprit din drumul spre poarta goală de
intervenţia disperată a lui Szukala, polonezul corectând o eroare mare a
lui Tătăruşanu, iar ploieştenii au continuat să domine autoritar
ostilităţile. Contrar cursului jocului, însă, Steaua a trecut în
avantaj, atunci când Latovlevici (80) a transformat o nouă lovitură de
pedeapsă dictată de către Tudor, de această dată pentru un presupus henţ
al lui Yamissi, dar s-a făcut imediat dreptate, Chiricheş (83) deviind
în proprie poartă la o lovitură liberă executată de către Mojica, de pe
dreapta.
S-a terminat 2-2, după un meci ce şi-a onorat, de la un
capăt la celălalt, pe gazon şi în tribune, titulatura de derbi. Petrolul
coboară, momentan, de pe podium, dar a arătat, şi în această seară, că
rămâne o candidată autorizată pentru un loc de Europa League. Urmează meciul cu Viitorul Constanţa, sâmbătă, de la ora 19.00, pe “Ilie Oană”.
Declaratii dupa meci Cosmin Contra:"Am avut ocazii foarte clare în cele două reprize. Am obţinut un
punct şi împotriva arbitrajului. Cred că la al doilea penalty a fost
fault în atac. Puteam să ne întoarcem la Ploieşti cu o victorie, dar a
fost un meci extraordinar de frumos, cred că toată lumea s-a bucurat de
spectacol. Mai avem şapte finale. Maniera de arbitraj a tuturor
arbitrilor m-a deranjat, nu doar atitudinea lui Tudor. În Europa dăm
lecţii de arbitraj, aici întrerupem jocul continuu. Arbitrajul a
obstrucţionat jocul ambelor echipe."
Mircea Bornescu:"Am jucat împotriva campioanei României şi am obţinut un
rezultat echitabil. Se putea şi mai bine, dar am făcut un meci bun.
Important este că suporterii au aplaudat la final. Nu ştiu dacă au fost
penalty-uri la golurile Stelei, dar asta a fost decizia arbitrilor, nu
se mai poate întoarce timpul înapoi. Sper să terminăm pe locul 2! Cosmin Contra a fost nervos pentru că ştia că putem obţine mai mult, cel puţin în a doua repriză. Galeria Petrolului a arătat pe Naţional Arena că este una de excepţie", a spus Bornescu la gsptv.
Au arbitrat: Alexandru Tudor (Bucureşti) – Sebastian Gheorghe (Suceava) şi Ovidiu Artene (Vaslui).
Arbitru de rezervă: Marcel Bârsan (Bucureşti).(fcpetrolul.ro)