Se afișează postările cu eticheta Ceahlaul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ceahlaul. Afișați toate postările

marți, 21 octombrie 2014

astafei
Petrolul Ploieşti s-a impus, pe teren propriu, scor 2-0, în faţa echipei Ceahlăul Piatra Neamţ.
Geraldo Alves a deschis scorul, în minutul 24, cu o lovitură de cap, după un corner executat de Filipe Teixeira. Cu trei minute înainte de finalul timpului regulamentar de joc, Toto Tamuz a stabilit scorul final, după o acţiune personală.
În urma acestui, jucătorii antrenaţi de Mulţescu au acumulat 23 de puncte şi e pe locul 3. De parea cealaltă, nemţenii rămân pe poziţia a 12-a cu 12 puncte.


Caseta tehnică
Petrolul – Ceahlăul 2-0
Marcatori: Geraldo (24), Tamuz (87)


Petrolul:Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Gerson, Satli – Priso (46 Albin), De Lucas, Filip, Teixeira – Astafei (81 Nepomuceno), Tamuz (90+1 Ipsa). Antrenor: Gheorghe Mulțescu.

Ceahlăul: Calancea – Dumitraş, Marc (cpt), Ichim, Slavickas – Gheorghiu (46 Popadiuc), Tăbăcariu (77 Pavel) – Onciu, Ştefănescu, Chitoşcă (70 Margină) – Cârjan. Antrenor: Florin Marin.

Au arbitrat: Istvan Kovacs (carei) – arbitru; Imre Bucsi (Sf. Gheorghe), Alexandru Vodă (Alba-Iulia) – asistenți; Cătălin Popa (Pitești) – rezervă.
Observatori: Marin Petrache (Giurgiu), Ionel Popa (Pașcani).

sursa:sportnews.ro
foto:rpressport.ro

luni, 10 martie 2014

ceahfcpLupii încă așteaptă primul succes în deplasare din acest an, obținând doar o remiză albă la Piatra Neamț, deși au jucat mai bine decât moldovenii chiar dacă au evoluat în inferioritate numerică mai bine de o oră, în urma eliminării lui De Lucas.
Cu șansa de a trece pe locul secund cel puțin pentru o zi, până la meciul Astrei cu Pandurii de luni, petroliștii s-au deplasat la Piatra Neamț avertizați chiar de către antrenorul Cosmin Contra că vor avea parte de un meci dificil. Și s-au convins de acest lucru încă din debutul întâlnirii, când nemțenii au cedat deliberat posesia, comasându-se în propria jumătate de teren. Petrolul a speculat pasul înapoi al Ceahlăului și a început să atace. Albin a șters cu capul o centrare a lui Guilherme, în minutul 7, Mutu a irosit o lovitură liberă directă de la 18 metri lateral stânga, șutând într-un adversar, Romario n-a găsit cadrul porții în urma unui șut puternic, iar același Albin a trimis peste poartă în minutul 25. Tot planul tactic gândit de Contra a trebuit refăcut din minutul 27, când De Lucas a văzut direct cartonașul roșu în urma unui duel cu Onciu. Profitând de superioritatea numerică, moldovenii și-au trecut în cont două ocazii, dar Pecanha a fost de fiecare dată la post, atât la capul lui Cânu, cât și la trasorul lui Onciu, din finalul primei reprize.
Chiar și cu un om mai puțin, Contra a simțit că lupii pot obține toate punctele și a mutat primul la 10 minute de la reluare, când Zicu i-a luat locul lui Fernandez în banda dreaptă, după care Tamuz l-a schimbat pe Albin. Gerson putea să-și încununeze cu gol prima titularizare, dar a reluat cu capul peste poartă, din 4 metri, centrarea din corner a lui Teixeira din minutul 62. Gazdele au avut șansa lor 6 minute mai târziu, dar Hoban a respins providențial șutul lui Golubovic, în timp ce Mutu a răspuns cu o torpilă pe lângă buturile lui Calancea. Găzarii au fost aproape de marca pe contraatac dar, după ce a pătruns în careu și a driblat doi adversari, Tamuz a trimis pe lângă din poziție bună. Atacantul israelian își putea deveni repede idol la Ploiești, dar în minutul 88 l-a nimerit pe portarul Calancea. Ghinionul s-a ținut lanț de galben-albaștri până la final, când Hoban a reluat, din cădere, în plasa laterală, iar Petrolul a lăsat două puncte și sub Pietricica, după ce nemțenii remizaseră în tur la Ploiești.

Ceahlăul – Petrolul 0-0

Ceahlăul: Calancea – Dumitraș, Cânu, A. Marc (71 Ichim), Vaidas – Vl. Achim, Onciu – Gheorghiu, Garcia (79 Jula), Chitoșcă (73 Constantinescu) – Golubovic (cpt). Antrenor: Costel Ilie 
                                                                                                            
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Hoban, Gerson, Guilherme – Romario, De Lucas – Fernandez (55 Zicu), Albin, Teixeira (75 Mustivar) – Mutu (cpt). Antrenor: Cosmin Contra     
                                                                                               
Au arbitrat: Istvan Kovacs (Carei) – arbitru; Ovidiu Artene (Vaslui), Sebastian Stoianov (Constanța) – asistenți; Emil Voicu (Bacău), Ionuț Iugulescu (Târgoviște) – adiționali; Iulius Timar (Marghita) – rezervă.
Observatori: Cristian Vasc (Baia Mare, LPF), Patrițiu Abrudan (Cluj, FRF)

sursa:fcpetrolul.ro
foto:digisport.ro

sâmbătă, 17 august 2013

hamza
Petrolul Ploieşti a obţinut doar un egal, 1-1 cu Ceahlăul, în ultima partidă înaintea primei manşe cu Swansea din play-off-ul Europa League.
Prahovenii au început în forţă meciul, deschizînd scorul prin Hamza încă din minutul 6. Părea să fie o victorie simplă în faţa uneia dintre revelaţiile noului sezon. Gazdele şi-au arătat însă din nou fragilitatea pe teren propriu din această vară, bifînd al treilea rezultat de egalitate în campionat, din tot atîtea meciuri.
Ceahlăul a stat la cutie, încercînd să blocheze avîntul "lupilor galbeni". Tactica a dat roade în minutul 72, cînd Golubovici a profitat de o neatenţie în apărarea adversă şi l-a învins pe Pecanha cu un şut pe jos.
Petrolul adună numai 9 puncte după primele cinci etape, cu unul mai mult decît rivala de astăzi.(sursa:gsp.ro)

Declaratii dupa meci

Cosmin Contra: "Sunt foarte suparat pentru ca o echipa care a avut o ocazie a luat un punct. Asta este, ce sa facem, mergem inainte.  Sunt suparat pentru ca in continuare avem ocazii, avem dinamica de joc, atacam non stop si au ajuns sa vina echipele si sa aiba jumatate de ocazie si sa ne ia puncte.

Probabil ca jucam mai bine cand suntem condusi. Cand avem 1-0, avem ocazii, ajungem cu usurinta in preajma careului, dar nu reusim sa concretizam ocaziile. Acum ma ingrijoreaza ca luam aproape meci de meci gol din faza fixa si nu suntem contondeti cand ar trebui sa fim contondenti.
Sper ca baietii sa constientizeze ca avem in fata un meci important, suntem in fata unui meci istoric si trebuie sa-l tratam ca atare. Sa mergem sa nu ne fie frica la Swansea si sa ne intoarcem cu un rezultat care sa ne dea sperante la calificare.
Ii cunosc destul de bine pe cei de la Swansea, formeaza o echipa buna, sunt multi jucatori care au jucat in Spania si ii cunosc destul de bine, cunosc antrenorul, stiu ce joaca", a spus Contra la Dolce Sport.

Hamza Younes: "Am marcat un singur gol şi nu a fost suficient. Echipa adversă nu a avut multe ocazii, dar au marcat. Trebuia să fim mai concentraţi, trebuia să marcăm mai mult de un gol pe stadionul nostru.
Sunt încântat pentru că am marcat, dar nu sunt mulţumit pentru că am remizat şi am pierdut două puncte. Trebuie să uităm de acest meci, trebuie să fim mai concentraţi pentru Europa League.
Cu Swansea este cel mai important meci pentru noi. Este o echipă bună din Marea Britanie. Nu suntem de aceeaşi valoare şi trebuie să fim concentraţi. Trebuie să obţinem un rezultat bun.
Ştim că este o echipă care stă bine fizic, nu o cunoaştem foarte bine. În acestă săptămână vom face analiza video pentru a o analiza şi pentru a vedea care sunt punctele slabe şi punctele puternice ale acestei echipe", a spus Hamza la Dolce Sport.

Vasile Miriuta: A fost un meci foarte greu. Am întâlnit o echipă bună, printre cele mai bune echipe la ora actuală alături de Steaua și Astra. Ne-au dominat în prima repriză, am suferit, am avut și șansă. Dar în partea a doua am ieșit și noi la joc. Sunt mulțumit cu punctul ăsta pentru că Petrolul a fost echipa mai bună.
Jucătorii mei sunt cei mai buni din România, am încredere mare în ei. Au demonstrat-o și azi.
E bine că nu ni se acordă prea mare importanță. Suntem o echipă modestă, în creștere, cu jucători buni care și-au dat seama că putem face lucruri bune la Piatra Neamț, dar numai cu pregătire și seriozitate, a spus Miriuță la Dolce Sport.

Caseta tehnica:
Petrolul-Ceahlaul 1-1(1-0)
Marcatori: Hamza Younes(6')/Golubovic(72')

Petrolul: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Manasse, Guilherme - Mustivar, De Lucas - Boudjemaa, Hamza, Priso - Camara
Rezerve: Bornescu, Hoban, Benga, Grozav, Achim, Romario, Teixeira
Antrenor:Cosmin Contra

Ceahlăul: Jovici - Dumitraş, Marc, Cînu, L. Cazan - Vl. Ichim, Stana - M. Constantinescu, Golubovici, Chitoşcă - E. Jula
Rezerve: Miron, Al. Ichim, Şt. Rusu, Onciu, Ad. Gheorghiu, Ştefănescu, Ţepeş
Antrenor:Vasile Miriuta

Pentru Petrolul, urmatorul meci va avea loc joi de la orele 21.05, in Europa League, acolo unde vor intalni in play-off, mansa tur  formatia galeza Swansea City, ocupanta locului 9 in sezonul trecut din Premier League.

duminică, 11 august 2013

ot-petr2
Luptându-se cu oboseala, cu canicula şi cu un adversar arţăgos, Petrolul a câștigat duelul cu Oţelul Galați. Prima repriză a fost una disputată ce s-a terminat la egalitate, 1 la 1, golulurile fiind semnate de către Sergiu Costin (20), respectiv Geraldo Alves (23). După reluare însă, elevii lui Cosmin Contra au arătat mai multă determinare, și, nou-intratul Hamza Younes a stabilit scorul final in minutul 86, la capătul unei centrări venite de pe partea dreaptă de la Boudjemaa.
Oţelul a părut să fie echipa care se adaptează mai bine căldurii infernale, gazdele căutând să preia controlul partidei încă din start. Sergiu Costin (6) a avut prima mare şansă de gol, trimiţând, în transversală, din 7-8 metri, după o lovitură liberă bătută de pe stânga de către Iorga, apoi Marquinhos (13) nu l-a putut păcăli pe Pecanha cu un şut de la 16 metri, iar Sârghi (15) a ratat o lovitură de cap decisivă dintr-o poziţie excelentă. Golul a picat, până la urmă, la “torpila” expediată de către Sergiu Costin (20) dintr-o lovitură liberă de la peste 30 de metri, la care Pecanha a atins balonul, dar nu l-a putut opri din drumul spre plasă. Era 1-0 pentru Oţelul, însă, din fericire, replica “lupilor” a venit instantaneu, GERALDO (23) reuşind să trimită, de la 15 metri, în dreapta lui Brăneţ, după un corner bătut de către Boudjemaa.
 
Ritmul partidei n-a ţinut cont de gradele din atmosferă, iar sarabanda ocaziilor a continuat cu situaţia uriaşă a lui Giurgiu (25), cel care, rămas singur la 10 metri, s-a văzut blocat de parada excepţională a lui Pecanha. Dore (37) n-a cadrat o lovitură de cap din 7 metri, iar Teixeira (44) l-a “întins” pe Brăneţ, într-un final de primă repriză controlat de ploieşteni.
 
Cosmin Contra a i-a aruncat în luptă pe Alcenat şi Priso încă din startul părţii secunde, iar Petrolul a început repriza a doua în careul advers, Filip respingând, de pe linia porţii, la o reluare a lui Yamissi (46). A urmat contra gazdelor, cu un şut înşelător al lui Astafei (49) şi o paradă providenţială din partea lui Pecanha, după care Priso (51) a pătruns pe dreapta, dar a finalizat, de la 6-7 metri, în plasa exterioară. “Diagonala” lui Hoban (57) a ocolit de puţin colţul lung, dar nimic nu s-a comparat cu ratarea lui Dore (59), cel care, singur la 6 metri, l-a luat la ţintă pe Brăneţ. Două minute mai târziu, după un corner de pe stânga, congolezul a reluat, din faţa porţii, cu capul, pe lângă bară, apoi Priso (65) a trimis peste transversală, iar Younes (75) l-a imitat, cu un şut de la 18 metri, dar şi cu un vole ce a ocolit de puţin vinclul (78). Până la urmă s-a făcut dreptate, iar jocul superior al “lupilor” a fost răsplătit aproape de final, atunci când Boudjemaa a centrat impecabil de pe stânga, iar YOUNES (86), venit lansat din urmă, a reluat sec, de la 10 metri.
 
S-a terminat 2-1 pentru "găzari", după un meci mult mai alert decât ar fi lăsat de crezut temperatura de afară. Pentru Petrolul urmează, în sfârşit, o săptămână cu doar o singură întâlnire, jocul de acasă cu Ceahlăul Piatra Neamţ, ultimul test înaintea turului cu Swansea.(sursa:fcpetrolul.ro)

FC Oţelul Galaţi– FC Petrolul Ploieşti1-2 (1-1)

Marcatori: S. Costin (20)/Geraldo (23), Younes (86).

Oţelul: Brăneţ – Antunes, Sârghi, S. Costin (cpt) (39 Milea), D. Popescu – I. Neagu, Filip, Giurgiu – Marquinhos (63 Gavrilă), Astafei (78 Paraschiv), Iorga. Antrenor: Ionuţ Badea.
 
Petrolul: Pecanha – Achim (46 Alcenat), Geraldo, Yamissi, Guilherme – Mustivar (cpt), Hoban – Boudjemaa, Teixeira (68 Younes), Grozav (46 Priso) – Dore. Antrenor: Cosmin Contra.

Au arbitrat: Alexandru Tudor (Bucureşti) – Ovidiu Artene (Vaslui) şi Daniel Hulubei (Vaslui).
Arbitru de rezervă: Andrei Chivulete (Bucureşti).
Observatori: Dan Petrescu (Bucureşti) şi Dumitru Marcu (Craiova).

Foto:fcpetrolul.ro

duminică, 2 decembrie 2012




Podul de “PIATRA” s-a daramat/ Au venit “Lupii” si l-au sfaramat!!

Petrolul a început perfect partea a doua a campionatului, cu o victorie obţinută la Piatra Neamţ. “Lupii” s-au impus cu 2-0, golurile fiind marcate, după pauză, de către Jeremy Bokila (52) şi Ovidiu Hoban (86).
Pe frigul pătrunzător de la Piatra Neamţ şi fotbalul s-a dezgheţat greu, Ceahlăul şi Petrolul propunând o primă repriză fără prea multe momente “fierbinţi”. A avut grijă, însă, Cristi Balaj să inflameze spiritele, prin câteva decizii controversate, centralul întâlnirii scoţând cu dărnicie cartonaşul galben din buzunar atunci când a fost vorba despre Grozav, Hoban sau Marinescu (suspendat pentru următorul joc), dar refuzând să i-l arate pe cel roşu lui Mahomed (min. 32), la o fază la care fundaşul central al gazdelor l-a trântit pe Bokila într-un moment în care petrolistul scăpase singur spre buturile adverse.
Petrolul a fost echipa mai periculoasă în prima repriză, Grozav (2) şi Boudjemaa (34) dându-i emoţii mari lui Miron, în vreme ce amfitrionii au sperat la “bomba” lui Al. Achim (40), la care mingea a trecut, de puţin, peste transversală.
Partea a doua a început ideal pentru “găzari”, BOKILA (52) modificând tabela cu un şut de la 18 metri, expediat în stânga lui Miron, iar trupa lui Contra a căutat, mai apoi, să-şi conserve avantajul. Tactica a dat roade, pentru că nemţenii s-au arătat incapabili să ameninţe serios buturile apărate de Bornescu, şi n-a lipsit mult ca Adrian Cristea (74) să dea lovitura decisivă, mingea, şutată cu efect de “decarul” ploieştean, ştergând bara din stânga lui Miron. Portarul gazdelor a “comis” gafa campionatului, însă, cu patru minute înainte de final, atunci când a scăpat, printre picioare, mingea şutată de HOBAN, de la aproape 40 de metri, “lupii” obţinând, astfel, cele trei puncte puse în joc.
Cu victoria de la Piatra Neamţ, Petrolul acumulează 30 de puncte şi se menţine în preajma podiumului Ligii I. Sâmbătă, de la ora 18.00, pe “Ilie Oană”, echipa noastră va primi vizita lui FC Vaslui, într-o confruntare extrem de importantă pentru zona superioară a clasamentului.
(sursa:fcpetrolul.ro)

Declaratii dupa meci

Cosmin Contra:“Am jucat contra unei echipe, care nu ne-a făcut un meci usor. Am dominat adversarul de la început până la final, am căutat să câstigăm acest meci si mă bucur că am reusit. Este o victorie importantă, mai ales că am urcat pe locul cinci al clasamentului și nutrim speranțe că putem ataca și podiumul.
Dar, dincolo de victoria propiu-zisă, mi-a plăcut atitudinea jucătorilor mei. Nu este usor să ai prospețime la finalul campionatului, mă rog, acum suntem în prima etapă a returului. După o cădere foarte mare la Medias, a urmat această prestație de la Piatra Neamț. Voi fi mulțumit dacă vom repeta atitudinea de la acest meci, chiar dacă nu voi câștiga“, a spus Contra, ÎN DIRECT la Digi Sport Special.

Mircea Bornescu:“Am demonstrat că putem câstiga si în deplasare. Meciul de la Medias a fost un accident. Antrenorul nostru stia valoarea echipei, asa că ne-a ridicat moralul. Rednic si Contra au un stil asemănător, Cosmin a adus un plus de agresivitate si ne-am îmbunătățit jocul. Anul acesta trebuie să facem o performanță, să ne mulțumim suporterii care ne-au încurajat la fiecare meci, indiferent de rezultat. Au venit și la Piatra Neamț, au cântat tot meciul, desi a fost foarte frig. Vrem să le facem o bucurie fanilor si să ne calificăm în finala Cupei”

Costel Enache:“Am ajuns într-o zonă foarte periculoasă, dar trebuie să recunosc că ne-a bătut o echipă care a fost mai bună. Mă îngrijorează realitatea, mai ales că urmează două meciuri extrem de grele pentru noi (cu CFR, la Cluj, si cu Pandurii, la Piatra Neamț) si am putea cădea si mai mult în clasament.“

Caseta tehnica
Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Petrolul Ploieşti 0-2 (0-0)
Marcator: Bokila (52), Hoban (86).

Ceahlăul: Miron – Moreno, Mohamed, Ichim, Rusu – Bădescu (67 Lukanovic), Achim, Monroy (80 Velici), Stana – Golubovic, M. Constantinescu (cpt) (75 Lopez). Antrenor: Costel Enache.

Petrolul: Bornescu – S. Achim, Galamaz, Yamissi, Guilherme – Marinescu (cpt) (79 Cristescu), Hoban – Boudjemaa, Cristea (89 Opriţa), Grozav (61 Mustivar) – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra.

Au arbitrat: Cristian Balaj (Baia Mare) – Szekely Zoltan (Baia Mare) şi Marius Nicoară (Băile Herculane).
Arbitru de rezervă: Florin Mazilu (Satu Mare).
Observatori: Ioan Mureşan (Bucureşti) şi Grigore Sichitiu (Bucureşti).

miercuri, 28 noiembrie 2012

Oţelul s-a calificat în semifinalele Cupei, după victoria cu 2-0 de la Piatra-Neamţ, cu Ceahlăul.
Astfel, in penultimul act al competitiei, Petrolul va întâlni  Otelul Galati, prima manşă a semifinalelor se va disputa pe 12 decembrie, pe terenul "otelarilor" iar returul se va juca pe 17 aprilie 2013, pe “Ilie Oană”.

marți, 6 noiembrie 2012

 PLOIESTENI VA ORDON : INVADATI ILIE OANA!!!!
Conform tragerii la sorţi efectuată astăzi, FC Petrolul Ploieşti o va întâlni pe Concordia Chiajna în sferturile de finală ale Cupei României. Fiind prima echipă extrasă din urnă, echipa noastră a fost desemnată drept gazdă a acestei întâlniri, ce se va desfăşura, astfel, pe "Ilie Oană". Sferturile de finală se vor juca, într-o singură manşă, în zilele de 27, 28 şi 29 noiembrie.

Programul sferturilor de finală

FC Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna
Rapid Bucureşti – Astra Giurgiu
Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Oţelul Galaţi
CFR 1907 Cluj – Dinamo Bucureşti

Totodată, s-a tras la sorţi şi programul partidelor din semifinale. În situaţia în care va trece de Concordia Chiajna, atunci FC Petrolul va juca, în penultimul act, cu învingătoarea dintre Ceahlăul Piatra Neamţ şi Oţelul Galaţi. Semifinalele se vor disputa în sistem tur-retur, prima manşă urmând să se dispute în luna decembrie, iar returul în primăvara anului viitor.

Programul semifinalelor

Ceahlăul/Oţelul – Petrolul/Concordia
CFR/Dinamo – Rapid/Astra

În cazul în care va ajunge în finala competiţiei, FC Petrolul va avea statut de organizatoare a ultimului act.