luni, 31 martie 2014

fcpdinnMijlocașul Petrolului, Juan Albin, i-a luat tare pe dinamoviști, încă din primele minute ale derbyului din etapa a 25-a.
Uruguayanul a ratat deschiderea scorului în minutul 2. La faza următoare, prahovenii au primit penalty, iar Albin l-a invins pe Naumovski, titular in poarta lui Dinamo, în dauna lui Bălgrădean. Suporterii de pe Ilie Oană s-au bucurat doar șase minute, pentru că Bărboianu i-a amuțit, cu un şut năprasnic, primul său gol după aproape doi ani.
În minutul 33, Camara s-a distrat cu dinamovistul Grecu, iar Albin a reușit a doua sa dubla în România. Debutantul Adrian Popa a fost providenţial pentru apărarea lui Dinamo, când a scos de pe linia porţii şutul aceluiaşi Albin.
În ultimul minut al primei reprize, dinamoviştii au cerut penalty iar Radu Petrescu l-a trimis în tribună pe Flavius Stoican pentru proteste. Chiar şi cu antrenorul în tribune, fotbaliştii din Ştefan cel Mare au dat lovitura.
Dacă Şerban nu l-a învins pe Pecanha, un coechipier al portarului a reușit s-o facă. Guilherme a avut o intervenţie nefericită, fără replică pentru portarul brazilian. Ratarea meciului a avut loc chiar la ultima fază a meciului, când Elton n-a nimerit spaţiul porţii din câțiva metri.
Petrolul a rămas fără înfrângere acasă după 25 de meciuri, dar ”lupii” nu au cunoscut încă victoria sub comanda lui Răzvan Lucescu și au ajuns la a cincea remiză consecutivă.

Caseta tehnica
Petrolul Ploiesti - Dinamo Bucuresti 2-2 (2-1)
Marcatori: Juan Albin (4', 34')/Barboianu (10'), Guilherme (autogol 53')

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Beţa, Hoban, Geraldo, Guilherme - Mustivar (Romario '76), De Lucas - Priso (Zicu '57), Albin, Fernandez (Tamuz '70) - Camara. Antrenor: Răzvan Lucescu.

Dinamo Bucureşti: Naumovski - Bărboianu, Ad. Popa II, D. Grigore, Grecu - Şerban, Elton - D. Rotariu (Thomas '70), V. Lazăr, Filip (Velici '84) - Bilinski (Boubacar '60). Antrenor: Flavius Stoican.

Cartonaşe galbene: Beţa '63, Camara '79, Zicu '89, Geraldo '90+2 / Şerban '67, Naumovski '79.

Arbitri: Radu Petrescu (central) - Sebastian Gheorghe, Ovidiu Artene (asistenţi) - Paul Unimătan, Iulian Călin (asistenţi suplimentari) - Mircea Grigoriu (rezervă).
Observatori: Nicolae Grigorescu, Romulus Chihaia.

sursa:digisport.ro
foto:mediafax

joi, 27 martie 2014

FOTBAL - CUPA ROMANIEI - PETROLUL PLOIESTI - ASTRA GIURGIUPetrolul şi Astra au încheiat nedecis, 0-0, manşa tur din semifinalele Cupei României. A fost al patrulea rezultat de egalitate între cele două rivale, din ultimele cinci meciuri oficiale.
Petrolul şi Astra s-au anulat reciproc la Ploieşti. Răzvan Lucescu a început cu Zicu pe bancă şi cu Mutu în tribune din cauza unei accidentari. La meciul de debut al lui Florin Marin pe banca Astrei a asistat si selecționerul Victor Pițurcă.
Giurgiuvenii au început mai bine iar Laban a avut prima ocazie a partidei. Yazalde şi-a depăşit adversarii dar nici el nu a nimerit spaţiul porţii. Replica gazdelor a venit odată cu şutul lui Toto Tamuz, de la marginea careului.
Ocazia reprizei a fost semnată de fundaşul central al Astrei, Ben Youssef, scăpat de sub supraveghere în careul ploieştenilor. După pauză, Petrolul a avut o ocazie uriaşă la o fază de biliard în careul Astrei, dar Lung a scos şutul lui Camara. Intrat pe teren cu 20 de minute înainte de final, renegatul Budescu şi-a făcut simţită prezenţa imediat. Pecanha a plonjat salvator din nou în faţa aceluiaşi Budescu.
”Lupii galbeni” au reacţionat prin şutul lui Texeira, care a trecut puţin peste poartă. Petrolul - Astra s-a terminat 0-0 iar Răzvan Lucescu a ajuns la a treia remiză pe banca ploieştenilor.

Caseta tehnica
Petrolul Ploiesti - Astra Giurgiu 0-0
  • Petrolul: Pecanha - Beţa, Alves, Yamissi, Guilherme - De Lucas (Fernandez '60), Hoban - Priso (Zicu '71), Albin, Teixeira - Tamuz (Camara '55). Antrenor: Răzvan Lucescu
  • Astra: Lung - Măţel, Ben Yousef, Găman, Morais - Yahaya - Yoda, Seto (Budescu '73), Laban, De Amorim (Enache '80) - Yazalde (Bukari '78). Antrenor: Florin Marin
  • Petrolul: Pecanha - Beţa, Alves, Yamissi, Guilherme - De Lucas (Fernandez '60), Hoban - Priso (Zicu '71), Albin, Teixeira - Tamuz (Camara '55). Antrenor: Răzvan Lucescu
  • Astra: Lung - Măţel, Ben Yousef, Găman, Morais - Yahaya - Yoda, Seto (Budescu '73), Laban, De Amorim (Enache '80) - Yazalde (Bukari '78). Antrenor: Florin Marin
- See more at: http://stiri.tvr.ro/petrolul-astra-0-0-anse-egale-de-calificare-in-finala-cupei-romaniei_42265.html#sthash.P51bm8Q0.dpuf
sursa:digisport.ro

sâmbătă, 22 martie 2014

confcpS-au scurs doar două etape de la revenirea lui Răzvan Lucescu în campionatul României, iar lumea a început să-și aducă aminte de supranumele pe care tehnicianul și-l câștigase cu Rapid inclusiv în Europa League: X-Man!
Iar dacă ultimelor două etape îi adăugăm și remiza de la Piatra Neamț, în ultimul meci al lui Contra ca antrenor al Petrolului, atunci se poate spune că formația ploieșteană se află într-o criză evidentă: trei egaluri și un singur gol în ultimele trei meciuri din Liga 1, spre fericirea rivalilor din bulevardul Ghencea.
Cu șapte jucători indisponibili, printre care și Adi Mutu, Petrolul a suferit la Chiajna, unde Răzvan Lucescu a bifat a doua remiză consecutivă de când e pe banca ploieștenilor.
După victoria din primul meci cu Şumudică instalat, Concordia şi-a încercat norocul în minutul zece, prin Wellington, dar omul care a adus trei puncte cu Pandurii a trimis peste din poziție ideală. Pentru Petrolul, brazilianul Romario a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize.
La Chiajna, meciul s-a încins chiar în ultimele zece minute. Priso nu a avut precizie și a trimis peste poartă, iar în celălalt careu ilfovenii au răspuns prin Serediuc. Finalul a prins Concordia în defensivă, echipă care a scăpat fără gol primit și la ocaziile semnate de Geraldo şi Albin. Cu egalul din deplasare, Petrolul rămâne la trei puncte în spatele Astrei, în timp ce rezultatele prahovenilor și ale Astrei din ultima perioadă par să ducă spre o singură concluzie, și anume să Steaua nu mai poate fi prinsă de cele două decât printr-o minune.

Caseta tehnica

Concordia Chiajna - Petrolul Ploiesti 0-0

Concordia Chiajna: Râmniceanu - V. Dima, Leca, Melinte, Bambara - Papasterianos, Ispir - Onduku (Strătilă '77), Purece (Da Costa '69), Serediuc - Welington (L. Ganea '89). Antrenor: Marius Şumudică.

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat (Beţa '46), Manasse, Geraldo, Guilherme - Romario, Teixeira - Zicu (Priso '61), Albin, Walter Fernandez (Camara '73) - Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu.

sursa:digisport.ro

luni, 17 martie 2014

1Petrolul mai are doar suporterii din tur, în rest formația ploieșteană fiind de nerecunoscut în 2014, când a pierdut în doar patru runde aproape orice șansă de a se lupta la titlu. Semiesecul cu Astra o scoate pe formația la care pe bancă a debutat Răzvan Lucescu din lupta pentru titlu, Petrolul fiind acum la 9 puncte în urma liderului, Steaua.
Practic, pierzându-i pe Boudjemaa, Hamza și Dore, ploieștenii și-au pierdut parcă busola, nereușind să mai repete evoluțiile ofensive care încântau în prima parte a sezonului. Și contra Astrei asta a fost cu atât mai evident cu cât Mutu, Zicu și Tamuz, teoretic înlocuitorii celor plecați, au fost toți titulari.
A fost primul meci în care Mutu n-a mai jucat vârf împins, Tamuz fiind trimis pe această poziție de Răzvan Lucescu, dar căpitanul Petrolului nu s-a văzut nici din spatele acestuia, în afară de două șuturi de la distanță, ambele reținute de Coman, și de finalul de joc în care adversarii erau în zece.
Șters a fost cu totul Petrolul până la eliminarea lui Laban (minutul 73), lipsit și de imaginație dar și de vigoare, mai ales în zona centrală, acolo unde Laban și Seto au închis perfect culoarele. Astra a ales să aștepte grupat construcția Petrolului și a încercat să puncteze pe contre.
Golul a venit la o fază fixă, chiar înainte de pauză, Alcenat încercând să respingă o minge care trecuse de toți ceilalți jucători din careul lui Pecanha, dar trimițând-o în propria poartă.
Astra s-a mulțumit la reluare să conserve avantajul minim și poate că și această tactică a costat-o eliminarea lui Laban, pentru două galbene. Rămași în 10 pentru ultimele 20 de minute, oaspeții s-au închis și mai mult.
Lucescu junior a riscat totul pe final, a rămas fără închizători pe teren și au apărut ocaziile, cea mai mare fiind semnată de Priso, care lăsat singur cu portarul de o pasă impecabilă a lui Mutu, a trimis inexplicabil afară.
Egalarea s-a produs când nimeni nu se mai aștepta, după o gafă comună Dani Coman și Ben Yousef, niciunul neputând respinge o minge aruncată în careul mic de Teixeira. Hoban a profitat și a egalat.
S-a terminat așadar 1-1, un egal care ajută cel mai mult Steaua, desprinsă acum la 6 puncte de Astra și la 9 de Petrolul și greu de crezut că mai poate fi prinsă până la final.

Caseta tehnica:
 
Petrolul - Astra 1-1 (0-1)
Marcatori: Hoban (90+2)/Alcenat (autogol, min.42)
  • Petrolul: Pecanha - Alcenat, Gerson (Fernandez '46), Geraldo, Guilherme - Romario (Camara '79), Hoban - Zicu (Priso '71), Teixeira, Mutu - Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu
  • Astra: D. Coman - Papp, Găman, Ben Yousef, Junior Morais - Laban, Seto - Iorga, Cristescu (Yahaya '77), William - Yazalde (Bukari '81). Antrenor: Daniel Isăilă
  •  
    sursa:digisport.ro
    foto:gsp.ro

luni, 10 martie 2014

ceahfcpLupii încă așteaptă primul succes în deplasare din acest an, obținând doar o remiză albă la Piatra Neamț, deși au jucat mai bine decât moldovenii chiar dacă au evoluat în inferioritate numerică mai bine de o oră, în urma eliminării lui De Lucas.
Cu șansa de a trece pe locul secund cel puțin pentru o zi, până la meciul Astrei cu Pandurii de luni, petroliștii s-au deplasat la Piatra Neamț avertizați chiar de către antrenorul Cosmin Contra că vor avea parte de un meci dificil. Și s-au convins de acest lucru încă din debutul întâlnirii, când nemțenii au cedat deliberat posesia, comasându-se în propria jumătate de teren. Petrolul a speculat pasul înapoi al Ceahlăului și a început să atace. Albin a șters cu capul o centrare a lui Guilherme, în minutul 7, Mutu a irosit o lovitură liberă directă de la 18 metri lateral stânga, șutând într-un adversar, Romario n-a găsit cadrul porții în urma unui șut puternic, iar același Albin a trimis peste poartă în minutul 25. Tot planul tactic gândit de Contra a trebuit refăcut din minutul 27, când De Lucas a văzut direct cartonașul roșu în urma unui duel cu Onciu. Profitând de superioritatea numerică, moldovenii și-au trecut în cont două ocazii, dar Pecanha a fost de fiecare dată la post, atât la capul lui Cânu, cât și la trasorul lui Onciu, din finalul primei reprize.
Chiar și cu un om mai puțin, Contra a simțit că lupii pot obține toate punctele și a mutat primul la 10 minute de la reluare, când Zicu i-a luat locul lui Fernandez în banda dreaptă, după care Tamuz l-a schimbat pe Albin. Gerson putea să-și încununeze cu gol prima titularizare, dar a reluat cu capul peste poartă, din 4 metri, centrarea din corner a lui Teixeira din minutul 62. Gazdele au avut șansa lor 6 minute mai târziu, dar Hoban a respins providențial șutul lui Golubovic, în timp ce Mutu a răspuns cu o torpilă pe lângă buturile lui Calancea. Găzarii au fost aproape de marca pe contraatac dar, după ce a pătruns în careu și a driblat doi adversari, Tamuz a trimis pe lângă din poziție bună. Atacantul israelian își putea deveni repede idol la Ploiești, dar în minutul 88 l-a nimerit pe portarul Calancea. Ghinionul s-a ținut lanț de galben-albaștri până la final, când Hoban a reluat, din cădere, în plasa laterală, iar Petrolul a lăsat două puncte și sub Pietricica, după ce nemțenii remizaseră în tur la Ploiești.

Ceahlăul – Petrolul 0-0

Ceahlăul: Calancea – Dumitraș, Cânu, A. Marc (71 Ichim), Vaidas – Vl. Achim, Onciu – Gheorghiu, Garcia (79 Jula), Chitoșcă (73 Constantinescu) – Golubovic (cpt). Antrenor: Costel Ilie 
                                                                                                            
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Hoban, Gerson, Guilherme – Romario, De Lucas – Fernandez (55 Zicu), Albin, Teixeira (75 Mustivar) – Mutu (cpt). Antrenor: Cosmin Contra     
                                                                                               
Au arbitrat: Istvan Kovacs (Carei) – arbitru; Ovidiu Artene (Vaslui), Sebastian Stoianov (Constanța) – asistenți; Emil Voicu (Bacău), Ionuț Iugulescu (Târgoviște) – adiționali; Iulius Timar (Marghita) – rezervă.
Observatori: Cristian Vasc (Baia Mare, LPF), Patrițiu Abrudan (Cluj, FRF)

sursa:fcpetrolul.ro
foto:digisport.ro

luni, 3 martie 2014

1coperta
Petrolul s-a apropiat la cinci puncte de Steaua, după victoria cu Oţelul Galaţi. Teixeira şi Toto Tamuz au înscris pentru galben-albaştri, care au început din nou să se gândească la titlu.
Petrolul a profitat, în etapa a 21-a, de paşii greşiţi făcuţi de Steaua şi Astra. La primul meci oficial din acest an în faţa propriilor suporteri, "lupii" lui Contra au învins Oţelul Galaţi cu 2-0. Până la pauză tabela a rămas nemodificata astfel că, în repriza secundă, antrenorul prahovenilor a forţat în ofensivă şi l-a introdus pe Walter Fernandez.
Mutarea s-a dovedit a fi extrem de inspirată. După nici cinci minute, spaniolul l-a servit ideal pe Teixeira, care a înscris cu uşurinţă din fața porții. Petrolul chiar îşi putea dubla avantajul, dar Sârghi a intervenit excelent şi l-a blocat pe Albin. Nici Mutu nu a avut mai mult noroc.
În ultimele zece minute, Sârghi a avut şansa de a le aduce un punct gălăţenilor, dar golul a picat, chiar înainte de fluierul final, la cealaltă poartă. Toto Tamuz a înscris primul său gol pentru ploieşteni şi Petrolul a câştigat, cu 2-0.
Caseta tehnica:
Petrolul Ploiesti - Otelul Galati 2-0
Marcatori: Teixeira(50')/Tamuz(88')

ECHIPELE DE START:

Petrolul (4-2-3-1): Pecanha - Beța, Hoban, Geraldo, Guilherme - Pires, De Lucas - Priso (46 Fernandez), Albin (69 Tamuz), Teixeira (81 Teixeira) - Mutu;
Antrenor: Cosmin Contra;

Oțelul (4-3-3): Goicoechea - Tritz, Prestia, Sârghi, Popescu - Lovin, Giurgiu, Milea (84 Gavrilă) - Marquinhos (69 Băjenaru), Tudorie (67 Henrique), Astafei; Antrenor: Ewald Lienen.

sursa:digisport.ro
foto:gsp.ro

luni, 24 februarie 2014

brasov-fcp
La prima apariție oficială din 2014, lupii au obținut doar un punct în deplasarea de la Brașov, scor 1-1, la capătul unui joc pe care l-au dominat mai ales în partea secundă, profitând și de superioritatea numerică după eliminarea lui Aganovic din finalul primei reprize.
Despărțite de 13 locuri și 24 de puncte în clasament, FC Brașov și Petrolul s-au întâlnit în primul meci oficial al anului, fiecare dintre cele două formații având același obiectiv, cele 3 puncte, chiar dacă pentru obiective diferite. Gazdele își doreau ca printr-o eventuală victorie să iasă din subsolul ierarhiei, în timp ce lupii veneau sub Tâmpa decisi să învingă și să rămână în plasa primelor două clasate, Steaua și Astra.
Avertizați de remiza albă din tur, ploieștenii și-au arătat intențiile ofensive încă din start, iar în minutul 2, Guilherme a șutat puternic, pe colțul scurt, însă debutantul Iacob a reținut. După ocazia Petrolului, ambele echipe au etalat un joc de uzură, cu multe baloane aruncate la bătaie, și abia în finalul de repriză s-au consemnat faze de poartă. Stegarii au avut în Szekely principalul pericol în banda dreaptă, dar cel care putea deschide scorul a fost Da Silva. În minutul 39, mijlocașul stânga a reluat peste poartă, din 8 metri, spre disperarea coechipierilor. Finalul primelor 45 de minute le-a aparținut elevilor lui Cosmin Contra. După faza eliminarii lui Aganovic, pentru primirea celui de-al doilea avertisment, ploieștenii puteau intra la cabine în avantaj. Mutu a executat excelent o lovitură liberă de la 30 de metri, dar Iacob a intervenit salvator cu o paradă de care își va aminti toată viața.
nuafostpenalty
După pauză, Țălnar a mutat primul și l-a introdus pe Madeira în locul lui Da Silva. Nici nu știa cât de neinspirat avea să fie… Prima ocazie a reprizei secunde a avut-o tot Petrolul, prin Zicu, care a reluat puțin peste poartă, după care i-a lăsat locul lui Albin. În același minut, Fernandez l-a înlocuit pe Morar, Contra dorindu-și să revigorze ofensiva.
În minutul 60, la o fază de atac a gazarilor, mingea l-a lovit în braț pe Vagner(captura foto:digisport), iar lupii au reclamat că faza s-a petrecut în careu. Balaj nu numai că a considerat că n-a fost penalty, dar a lăsat și faza să continue, desi Petrolul merita sa beneficieze de o lovitura libera din afara careului. Imediat dupa finalul partidei, Ion Craciunescu a explicat in direct la DigiSport Special faza controversata, reusind sa faca astfel lumina cu privire la decizia care trebuia luata: ”La henț, nu se ia în considerare poziția jucătorului, ci locul de contact, adică locul în care mâna intră in contact cu mâna. Este limpede că acolo este o intenție de a juca cu mâna, este o fază extrem de grea. Totuși, din reluările tv se vede că este henț, dar în afara careului. Trebuia dictată lovitură liberă directă”
Dupa aceasta faza controversata, Petrolul s-a instalat în jumătatea adversă și a continuat să atace. Cu folos, pentru că, în minutul 68, Hoban a deviat pe colțul lung centrarea lui Fernandez, iar Madeira a atins balonul înainte ca acesta să intre în poartă. Gazdele au acuzat din plin șocul și au cedat atât psihic, cât și fizic, mulțumindu-se să urmărească posesia inteligentă a lupilor. Tamuz a avut și el șansa golului la debut, dar șutul său din minutul 87 a trecut milimetric pe lângă buturile norocosului Iacob. Când brașovenii se resemnaseră cu eșecul, Balaj a dictat penalty în prelungiri la un duel între Geraldo și Fonseca. Ionescu a transformat, iar stegarii s-au ales cu un punct nesperat.

FC Brașov – Petrolul 1-1
Marcatori: Ionescu (90+2-penalty) / Madeira (68-autogol)

FC Brașov: Iacob – Vagner, Machado, Leko, Ionescu (cpt) – Szekely, Mateiu, Aganovic, Da Silva (46 Madeira) – Surdu (64 Enceanu), Andrei Cristea (75 Fonseca). Antrenor: Cornel Țălnar
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Manasse, Guilherme – Hoban, De Lucas – Priso (69 Tamuz), Zicu (52 Albin), Morar (52 Fernandez) – Mutu (cpt). Antrenor: Cosmin Contra
Au arbitrat: Cristian  Balaj (Baia Mare) – arbitru; Adrian Ghiunguleac (București), Daniel Mituți (Craiova) – asistenți; Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin), Marcel Bârsan (București) – adiționali
Observatori: Rodion Cămătaru (Craiova, LPF), Aron Huzu (Sibiu, FRF)

sursa:fcpetrolul.ro

vineri, 20 decembrie 2013

fcp-panCu un parcurs identic în ultimele trei etape, un egal și două victorii, Pandurii și Petrolul s-au întâlnit în ultimul meci oficial al anului, fiecare dorindu-și să ierneze pe podiumul Ligii I. Câștig de cauză au avut petroliștii, care au învins cu 1-0 și încheie un 2013 de excepție cu 40 de puncte și cu șanse reale la titlu.  
Pe o ceață densă și un frig pătrunzător, fiecare dintre cele două formații a încercat să înscrie prima pentru a gestiona mult mai ușor o partida disputată în condiții cu totul speciale. Nicoară l-a încălzit pe Pecanha cu un șut la semi-înălțime, în minutul 4, însă prima mare ocazie a meciului s-a consemnat în dreptul Petrolului, 3 minute mai târziu. Alcenat a centrat în adâncime, Geraldo a retrimis cu capul până la Hamza, care din 2 metri a nimerit transversala. Atacantul tunisian avea să rateze o nouă șansă imensă, în minutul 38, când excelent servit de Albin a trimis în Stanca din pozitie ideală. Boudjemaa putea dezgheta tabela, dar scăpat singur cu un minut înainte de pauză a preferat o pasă spre nicăieri în locul șutului.
La reluare, frustrați că remiza albă mințise întreaga asistență, gazarii au ieșit hotarâți de la cabine, dar fără căpitanul Geraldo, accidentat. Demonul Hamza s-a transformat în înger și și-a spălat toate păcatele, reușind să deschidă scorul în minutul 52, după o nesincronizare în defensiva minerilor. Gazdele au încercat să dea replica imediat, însă Eric n-a găsit spațiul porții din lovitură liberă direct de la 17 metri. Pandurii putea egala, totuși, în minutul 67, dar noul-intrat Buleică a șutat din afara careului în stâlpul din dreapta lui Pecanha. Presați de timp, elevii lui Cristi Pustai au avut o posesie superioara în ultima parte a jocului, fără însă a avea limpezime în faza de atac. Petrolul a făcut deliberat pasul înapoi și a închis foarte bine culoarele spre propria poartă. Finalul i-a găsit pe gorjeni în pragul disperării, împiedicați într-o mare de neputință, în timp ce lupii au sărbătorit alături de cei 60 de suporteri ploieșteni un succes imens în economia campionatului.

Declaraţii la finalul meciului:
Cosmin Contra: În condiţiile în care s-a jucat, pe un astfel de teren, îi fericit de două ori pe băieţii mei. Să ai încălzire a terenului şi să nu o porneşti pentru mine este de domeniul fantasticului. Este o ruşine ce se întâmplă în România! Încheiem un an perfect, sunt fericit şi mândru că sunt antrenorul acestor băieţi.

Guilherme: Cel mai important este că am obţinut victoria în această seară. Cred că suntem o mare familie la Petrolul, împreună cu suporterii. Voi discuta cu managerul meu şi cu cei din conducere prelungirea contractului. Nu am primit nicio ofertă din România, singurele oferte care au ajuns la cunoştinţa mea sunt cele despre care s-a vorbit în presă.
 
Pandurii Tg. Jiu – Petrolul Ploieşti 0-1
Marcator: Hamza (52)

Pandurii:Stanca – Pleașcă, Paraskevas (cpt), Mamele, Momcilovic – Anton, Da Silva – Distefano (65 Buleică), Eric, Nicoară (75 Sipo) – Shamsin (46 Dos Santos). Antrenor: Cristi Pustai

Petrolul: Pecanha –Alcenat, Geraldo (cpt) (46 De Lucas), Benga, Guilherme – Hoban, Romario – Boudjemaa, Albin (71 Mustivar), Teixeira – Hamza (82 Dore).Antrenor: Cosmin Contra 

Au arbitrat: Ovidiu Hațegan (Arad) – Octavian Șovre (Oradea), Vasile Marinescu (București);  
Rezervă: Florin Miron (București)  
Observatori:Marian Salomir (Cluj, FRF), Mario Agiu (București, LPF)  

sursa:fcpetrolul.ro 
Foto:digisport.ro  

luni, 16 decembrie 2013

-articles_27998_35439Petrolul a ajuns la al cincilea meci consecutiv fără gol primit pe teren propriu. Duminică, ploieștenii au câștigat cu 2-0 contra Universității Cluj, chiar în ziua în care antrenorul Cosmin Contra a împlinit 38 de ani.
Ambele goluri au fost marcate de Younes Hamza, în minutele 39 și 52, din pasele lui Teixeira, respectiv Priso.
Elevii lui Contra au avut meciul la discreție și au dominat pe parcursul celor 90 de minute, ratând o serie de ocazii, cele mai mari prin Juan Albin (27, la 0-0) și Teixeira (44, când gazdele aveau deja 1-0). În repriza secundă, la adăpostul avantajului de două goluri luat după ce Hamza a reșit dubla din pasa lui Priso, au redus motoarele și fazele periculoase s-au împuținat.
Cea mai mare ocazie a oaspeților a venit cu patru minute înainte de finalul timpului regulamentar. Rilke a pătruns pe dreapta în careu, a șutat către colțul lung, dar Pecanha a respins în față. Ursu - intrat pe parcursul reprizei secunde - a luftat, iar Bucșă, venit pe urmărire, a trimis pe direcția goalkeeper-ului gazdelor, care a păstrat poarta intactă. Ratarea lui Dore (90+3) a încheiat un joc dominat de la un capăt la celălalt de galben-albaștri.

Declaratii dupa meci

Guilherme: "E o bucurie totală, echipa a demonstrat că putem mai mult. Am avut un meci greu, dar am cîștigat și asta este cel mai important. Avem o mare șansă să câștigăm titlul în acest sezon. Astra și Steaua sunt echipe foarte bune, dar depinde doar de noi. Staff-ul Petrolului va discuta situația mea cu managerul meu, vom vedea ce se întâmplă după vacanță. Prima mea opțiune este să rămân aici, am stat deja doi ani, m-am simțit bine, dar vom vedea", a declarat Guilherme pentru Digisport.

Cosmin Contra: "Evident că băieții nu îmi puteau face un cadou mai frumos și le mulțumesc din suflet pentru aceste 3 puncte. Sunt fericit că am un grup așa bun și niște jucători care au înțeles că fără sacrificii nu se fac lucruri mărețe. Mă duc în vestiar, să le dau tortul și șampania. Va fi o sărbătoare de scurtă durată, fiindcă de mâine o luăm de la capăt. Mai avem un ultim meci foarte important. Mutu a venit doar să vadă meciul. Prezentarea se face după ce se vor semna actele. Nu e nimic adevărat în legătură cu ce se mai discută cu privire la alte transferuri, în afară de cel al lui Mutu." a declarat Contra pentru Digisport.

INFO Meci
-articles_27998_35437La partidă a asistat şi atacantul Adrian Mutu.
La începutul meciului, jucătorii Petrolului au afişat mesajul "Lupii nu-şi abandonează puiul. Suntem alături de Vlad", referire la un junior al clubului petrolist, Vlad Radu, care are probleme de sănătate.
Fanii petrolişti i-au cântat "La Mulţi Ani" antrenorului Cosmin Contra, care a implinit duminică 38 de ani si au afisat un banner pentru cel poreclit „Guriță”pe care era scris „La mulți ani, Cosmine! Ne-ai dus către bine.”

un mesaj pentru cel poreclit „Guriță”, afișînd un banner pe care era scris „La mulți ani, Cosmine! Ne-ai dus către bine.”un mesaj pentru cel poreclit „Guriță”, afișînd un banner pe care era scris „La mulți ani, Cosmine! Ne-ai dus către bine.” - See more at: http://www.fanatik.ro/livetext-petrolul-u-cluj-vezi-echipele-de-start-139089#sthash.TK1XiS5Y.dpuf
un mesaj pentru cel poreclit „Guriță”, afișînd un banner pe care era scris „La mulți ani, Cosmine! Ne-ai dus către bine.” - See more at: http://www.fanatik.ro/livetext-petrolul-u-cluj-vezi-echipele-de-start-139089#sthash.TK1XiS5Y.dpuf
Caseta tehnica
Petrolul Ploiesti - U Cluj 2-0(1-0)
Marcatori: Hamza Younes (39', 52')

Petrolul Ploieşti: Pecanha- Alcenat, Geraldo, Benga, Guilherme - Hoban, De Lucas (Boudjemaa '75) - Priso, Albin (Dore '64), Texeira (Mustivar '60) - Hamza. Antrenor: Cosmin Contra

Universitatea Cluj: Niculescu - Ciupe, Ninu, Abrudan, Mendy - Bucşă, Cristocea (Lungu '59 ), Rilke, Kovacs (Calcan '19), Borza (Ursu '74) - Lemnaru. Antrenor: Mihai Teja
 
sursa:digisport.ro

Foto:Mediafax

duminică, 8 decembrie 2013

bif3294
Petrolul Ploiesti a urcat pe locul al doilea in Liga I, gratie ultimei victorii izbutite in ultima etapa a turului de campionat, 3-0(1-0), cu lanterna rosie, Corona Brasov, pe Ilie Oana, prin golurile lui Juan Albin (17'), Boudjemaa(58') si Hamza Younes (62').
In aceasta seara lanterna rosie a Ligii I, Corona Brasov nu a reușit să facă față pe "Ilie Oana" atacurilor succesive lansate din primele minute ale partidei de "lupii" lui Contra. Inca din secunda 30, ploiestenii puteau deschide scorul prin Dore, daca șutul său din afara careului nu lovea transversala. Tavalugul galben-albastru a continuat si in minutul 17 "gazarii" au beneficiat de o lovitura de la 11m după căderea în careu a lui Teixeira.  Uruguayanul Juan Angel Albin a transformat cu un şut plasat , ajungand astfel la cota 4, in 8 meciuri jucate in Liga I.
Intrată la pauză în avantaj,Petrolul nu a avut emoții în partea secundă. Lupii si-au majorat diferenta pe tabela de marcaj prin Boudjemaa (58'), care aflat la limita offside-ului, a pătruns în careu şi a centrat în faţa porţii. Fundasul central al Coronei, Damian a respins, iar franco-algerianul lupilor a îndeplinit apoi o simplă formalitate. Peste numai 5 minute, scorul avea sa devina unul de neprezentare pentru brasoveni, cand nou intratul Hamza Younes(62'), scutura pentru a treia oara poarta lui Marc la capătul unei faze lucrate magistral de catre  Teixeira și De Lucas.
Pana la final, ploiestenii au mai avut cateva ocazii de a marca, ramase insa nefructificate, motiv pentru Cosmin Contra sa isi arate la finalul jocului nemultumirea fata de sumedenia ocaziilor pe care elevii sai le rateaza cu seninatate.
Scor final 3-0 pentru Petrolul, care se află la a noua victorie din acest sezon, si cu 34 de puncte stranse dupa jumatate de campionat.
Duminica viitoare, tot pe ”Ilie Oană” de la ora 21.00, gazarii vor întâlni pe Universitatea Cluj, după care se vor deplasa la Târgu Jiu pentru confruntarea cu vicecampioana Pandurii.


 

Declaratii

Cosmin Contra: “Am adunat trei puncte importante. Am terminat turul cu 34 de puncte, dar se putea și mai bine. Sunt nemulțumit din cauza ratărilor foarte multe pe care le irosim cu seninătate. Ne creem ocazii multe, dar ratăm la fel de mult. Trăim periculos și asta ne macină de la începutul campionatului. Am pierdut foarte multe puncte acasă, cu meciuri egale scoase pe scenariul din acest meci cu brașovenii. Noi cu ratările, ei cu golurile din faze mai puțin importante. Au contat și cele cinci penalty-uri pe care le-am ratat. Vă dați seama unde eram acum? Totuși, mă bucur că am înregistrat o singură înfrângere și că dovedim de la meci la meci că suntem în creștere.“ a spus Contra la Digi Sport.

Ionel Gane: ”Nu sunt multe de spus, dupa acest meci, noi n-am avut curajul să ținem mai mult de minge, să punem probleme, iar Petrolul a reușit o victorie pe deplin meritată. A controlat jocul, și-a creat numeroase ocazii, în timp ce noi am încercat, dar n-am putut mai mult. Ne e din ce în ce mai greu, dar luptăm în continuare, nu cedăm, și credem până la capăt în șansa noastră de a ne salva de la retrogradare.”

Caseta tehnica
Petrolul Ploiești – Corona Brașov 3-0(1-0)
Marcatori:Albin (17-pen.), Boudjemaa (58), Younes (62)
 
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Hoban (cpt), Enza-Yamissi, Giulherme – Romario, De Lucas – Fernandez (9 Teixeira), Albin (64 Priso), Boudjemaa – Dore (58 Younes). Antrenor: Cosmin Contra

Corona: Marc – Burlacu, Tudose, Damian, Munteanu – Martac (66 Chirciu), Vranjkovic (88 Dănilă), Dâlbea (cpt), Stănescu (34 Miranda) – Buș, Braganca. Antrenor: Ionel Gane

Au arbitrat: Alexandru Tudor (București) – Cristian Nica (Ploiești), Aurel Oniță (Constanța); Rezervă: Iulian Călin (Ștefănești-Argeș)
 
Observatori: Augustus Constantin (București, FRF), Mario Agiu (București, LPF).

Foto:prosport.ro