Se afișează postările cu eticheta Fernandez. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fernandez. Afișați toate postările

luni, 24 februarie 2014

brasov-fcp
La prima apariție oficială din 2014, lupii au obținut doar un punct în deplasarea de la Brașov, scor 1-1, la capătul unui joc pe care l-au dominat mai ales în partea secundă, profitând și de superioritatea numerică după eliminarea lui Aganovic din finalul primei reprize.
Despărțite de 13 locuri și 24 de puncte în clasament, FC Brașov și Petrolul s-au întâlnit în primul meci oficial al anului, fiecare dintre cele două formații având același obiectiv, cele 3 puncte, chiar dacă pentru obiective diferite. Gazdele își doreau ca printr-o eventuală victorie să iasă din subsolul ierarhiei, în timp ce lupii veneau sub Tâmpa decisi să învingă și să rămână în plasa primelor două clasate, Steaua și Astra.
Avertizați de remiza albă din tur, ploieștenii și-au arătat intențiile ofensive încă din start, iar în minutul 2, Guilherme a șutat puternic, pe colțul scurt, însă debutantul Iacob a reținut. După ocazia Petrolului, ambele echipe au etalat un joc de uzură, cu multe baloane aruncate la bătaie, și abia în finalul de repriză s-au consemnat faze de poartă. Stegarii au avut în Szekely principalul pericol în banda dreaptă, dar cel care putea deschide scorul a fost Da Silva. În minutul 39, mijlocașul stânga a reluat peste poartă, din 8 metri, spre disperarea coechipierilor. Finalul primelor 45 de minute le-a aparținut elevilor lui Cosmin Contra. După faza eliminarii lui Aganovic, pentru primirea celui de-al doilea avertisment, ploieștenii puteau intra la cabine în avantaj. Mutu a executat excelent o lovitură liberă de la 30 de metri, dar Iacob a intervenit salvator cu o paradă de care își va aminti toată viața.
nuafostpenalty
După pauză, Țălnar a mutat primul și l-a introdus pe Madeira în locul lui Da Silva. Nici nu știa cât de neinspirat avea să fie… Prima ocazie a reprizei secunde a avut-o tot Petrolul, prin Zicu, care a reluat puțin peste poartă, după care i-a lăsat locul lui Albin. În același minut, Fernandez l-a înlocuit pe Morar, Contra dorindu-și să revigorze ofensiva.
În minutul 60, la o fază de atac a gazarilor, mingea l-a lovit în braț pe Vagner(captura foto:digisport), iar lupii au reclamat că faza s-a petrecut în careu. Balaj nu numai că a considerat că n-a fost penalty, dar a lăsat și faza să continue, desi Petrolul merita sa beneficieze de o lovitura libera din afara careului. Imediat dupa finalul partidei, Ion Craciunescu a explicat in direct la DigiSport Special faza controversata, reusind sa faca astfel lumina cu privire la decizia care trebuia luata: ”La henț, nu se ia în considerare poziția jucătorului, ci locul de contact, adică locul în care mâna intră in contact cu mâna. Este limpede că acolo este o intenție de a juca cu mâna, este o fază extrem de grea. Totuși, din reluările tv se vede că este henț, dar în afara careului. Trebuia dictată lovitură liberă directă”
Dupa aceasta faza controversata, Petrolul s-a instalat în jumătatea adversă și a continuat să atace. Cu folos, pentru că, în minutul 68, Hoban a deviat pe colțul lung centrarea lui Fernandez, iar Madeira a atins balonul înainte ca acesta să intre în poartă. Gazdele au acuzat din plin șocul și au cedat atât psihic, cât și fizic, mulțumindu-se să urmărească posesia inteligentă a lupilor. Tamuz a avut și el șansa golului la debut, dar șutul său din minutul 87 a trecut milimetric pe lângă buturile norocosului Iacob. Când brașovenii se resemnaseră cu eșecul, Balaj a dictat penalty în prelungiri la un duel între Geraldo și Fonseca. Ionescu a transformat, iar stegarii s-au ales cu un punct nesperat.

FC Brașov – Petrolul 1-1
Marcatori: Ionescu (90+2-penalty) / Madeira (68-autogol)

FC Brașov: Iacob – Vagner, Machado, Leko, Ionescu (cpt) – Szekely, Mateiu, Aganovic, Da Silva (46 Madeira) – Surdu (64 Enceanu), Andrei Cristea (75 Fonseca). Antrenor: Cornel Țălnar
Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Manasse, Guilherme – Hoban, De Lucas – Priso (69 Tamuz), Zicu (52 Albin), Morar (52 Fernandez) – Mutu (cpt). Antrenor: Cosmin Contra
Au arbitrat: Cristian  Balaj (Baia Mare) – arbitru; Adrian Ghiunguleac (București), Daniel Mituți (Craiova) – asistenți; Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin), Marcel Bârsan (București) – adiționali
Observatori: Rodion Cămătaru (Craiova, LPF), Aron Huzu (Sibiu, FRF)

sursa:fcpetrolul.ro

joi, 5 decembrie 2013

cdscfeSpectacol total pe stadionul „Ilie Oană"! Petrolul a fost condusă de două ori pe tabelă, a egalat în minutul 90+3, iar în reprizele de prelungiri au înscris de două ori pentru o victorie meritată care-i trimite pe lupi în semifinalele Cupei României.
Cert este că Petrolul a dominat-o şi pe FC Vaslui, cum făcuse, în campionat, şi cu Steaua. Numai că, în acest moment, Vasluiul e mai echipă decât cea pupată zilnic pe ghete de mass-media centrală. Moldovenii au înscris primii, prin Celeban, însă „dreptul de autor" trebuie să-l împartă cu Sânmărtean şi, mai ales, cu Temwanjera, care l-a ameţit în careu pe Geraldo.
Lupii au atacat şi mai mult şi, în 10 minute, au restabilit egalitatea pe stadionul „Ilie Oană". Guilherme a recuperat, Albin a pătruns în forţă până la marginea careului mare, mingea a sărit la Younes, iar şutul acestuia a fost respins in-extremis de Cerniauskas. "Pe fir" era însă şi Walter Fernandez, care a calculat rapid şi perfect traiectoria mingii, paşii, execuţia: scor 1-1!
După un penalty solicitat de petrolişti, un şut într-un scaun al lui Cosmin Contra şi o ocazie uriaşă a lui Teixeira, Vasluiul avea să preia din nou conducerea. Era minutul 70, iar lupii trebuia să o ia din nou de la minus. Teixeira, Albin şi Camara au trecut pe lângă gol, iar meciul a intrat în minutele de prelungire. În ultimul, la corner, a urcat şi Bornescu în careu. Mingea lui Boudjemaa nu s-a dus însă pe el. Ci pe Ovidiu Hoban, proaspăt desemnat cel mai bun mijlocaş al anului în România. A trimis splendid cu capul, mingea a luat gazonul, Cerniauskas a fost bătut, iar Petrolul a prins aripi!
Şi şi-au luat zborul, întorcând Vasluiul în reprizele de prelungiri. În minutul 97, moldovenii l-au pierdut pe Geraldo prin propriul careu, iar fundaşul lupilor a înscris simplu, cu latul, dintr-o poziţie nu tocmai comodă, cu piciorul stâng. Iar în minutul 103, Romario a făcut dansul bucuriei, năruind speranţele celor de la Vaslui cu o torpilă de la 17 metri, în vinclu!


  
Declaraţii 

Cosmin Contra:
"Mi-a dat emoţii pentru că am trăit periculos. Vaslui e o echipă pragmatică. S-a făcut dreptate, Petrolul a fost echipa mai bună. Am căutat golul cu insistenţă, am avut ocazii. Îmi felicit jucătorii, au făcut două meciuri extraordinare, cu Steaua şi Vaslui. Au înţeles ce vreau de la ei. Va fi greu să ajungem în finală, vom avea un adversar dificil în semifinale. Publicul merită un trofeu în acest sezon"

Liviu Cobotariu:
"Sunt supărat şi dezamăgit. Am ratat ocazia de a juca o semifinală. În minutul 93 s-au năruit speranţele noastre. A fost o lipsă de concentrare. Petrolul a intrat în prelungiri şi apoi au fost mai buni. Au un public extraordinar care cânta în minutul 90 la 2-1 pentru adversari"

Petrolul – FC Vaslui 2-2 (4-2 după prelungiri)
Marcatori: Fernandez (37), Hoban (90+3), Geraldo (97), Romario (103) / Celeban (27, 70)

Petrolul: Bornescu - Alcenat, Geraldo, Benga (74 Camara), Guilherme - Hoban, Romario - Walter Fernandez (71 Boudjemaa), Albin, Teixeira – Hamza (82 De Lucas).

Vaslui: Cerniauskas - Celeban, Cordoş, Prahic, Muşat (72 Ortiz) - Caue, Madson - Antal, Sânmărtean (88 Pătulea), Sălăgeanu - Temwanjera (106 Balaur).

sursa:actualitateaprahoveana.ro

Foto:rpressport.ro