Se afișează postările cu eticheta Mircea Bornescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mircea Bornescu. Afișați toate postările

luni, 13 mai 2013


Petrolul a terminat la egalitate partida disputată la Chiajna, ratând şansa să-şi consolideze poziţia secundă în clasament. “Lupii” au deschis scorul chiar înainte de pauză, prin Grozav, dar s-au văzut egalaţi imediat după reluare, în urma reuşitei lui Ghionea.
 
Partida de la Chiajna n-a început sub cele mai bune auspicii pentru “găzari”. Belu (7) a “zguduit” transversala cu o lovitură de cap, dar lovitura grea primită de echipa lui Contra a venit cinci minute mai târziu, atunci când “căpitanul” Laurenţiu Marinescu, accidentat, era forţat să părăsească terenul. Jocul a trenat, mai apoi, minute bune, fără ca vreuna dintre echipe să ameninţe serios buturile adverse, însă s-a “aprins” pe finalul primei părţi, GROZAV (42) împingând balonul în plasă după o centrare ideală primită de la Guilherme.
Partida părea, astfel, să intre pe făgaşul prielnic pentru petrolişti, dar, imediat după reluare, GHIONEA (46) restabilea echilibrul, după o minge “ştearsă” cu capul, din careu, la o lovitură liberă bătută de S. Pană. 1-1 avea să rămână scorul, pentru că pe final s-a jucat cu multă încrâncenare, dar cu puţine realizări. Ba, pentru ca lucrurile să se termine şi mai rău pentru trupa lui Contra, în minutul 87 Ovidiu Hoban a văzut “roşu” direct din partea “centralului” Ovidiu Haţegan.
Petrolul acumulează, după această remiză, 57 de puncte, iar etapa viitoare va susţine un joc extrem de important în lupta pentru podiumul clasamentului, primind vizita Astrei Giurgiu. Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 19.00, pe “Ilie Oană”.(sursa:fcpetrolul.ro)
 
Declaratii dupa meci

Cosmin Contra: "Am făcut cel mai slab meci din 2013. Am pierdut o şansă mare în lupta pentru locurile 2-3. Sper că a fost un duş rece pentru jucătorii mei.
Nu comentez arbitrajul, nu caut scuze, dar arbitrajul lui Haţegan a fost tendenţios. I-am pierdut pe Marinescu şi Hoban, la golul lor a fost uşor fault, iar Bambarra a luat doar galben după ce i-a rupt urechea lui Hoban.
Vreau să cred că absenţa lui Bokila nu a contat chiar atât de mult. Mă macină că cei care au jucat nu au dat totul pe teren
Cu asemenea suporteri nu ai cum sa nu dai totul pe teren şi de aia, pe mine, mă macină pe dinauntru că cei 11 care au intrat şi cei care au intrat după aia,  nu au dat totul pe teren. Mie mi se pare că n-am avut nici atitudine. Am avut 4 zile de recuperare, am introdus si 4 jucători proaspeţi dar, din păcate, n-am avut nici prospetime, nici limpezime in acţiunile de poartă. Un egal care nu ajută pe nimeni.
Cel mai important meci pentur mine este următorul, acela cu Astra. Pe urmă ne gândim şi la Cupă!" , a declarat Cosmin Contra la Dolce Sport.

Mircea Bornescu: "Imi doream foarte mult sa castigam, din pacate nu am reusit. Trebuie sa ne pregatim, avem un meci foarte important contra celor de la Astra pe care trebuie sa-l castigam. Pacat ca i-am pierdut pe Marinescu si Hoban, dar asta este.
Am intalnit o echipa care s-a aparat foarte bine, o echipa care nu cred ca spera la mai mult, dar orice punct pentru ei este important"a spus Bornescu la Dolce Sport.

Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti 1-1 (0-1)
Marcatori: Ghionea (46)/Grozav (42).
Concordia: Niţă – Belu, Leca, Ghionea, Bambara – S. Pană (cpt), Ispir – Serediuc (56 Popovici), Purece (46 Zuluf), Coşereanu (46 Novac) – Welington. Antrenor: Ilie Stan.

FC Petrolul: Bornescu – Achim, Neag, Yamissi, Guilherme – Hoban, Marinescu (cpt) (12 Mojica) – Boudjemaa (73 Romario), Younes, Grozav – Cristescu (57 Renan Silva). Antrenor: Cosmin Contra.

Au arbitrat: Ovidiu Haţegan (Arad) – Adrian Ghinguleac (Bucureşti) şi Vlad Bârleanu (Bucureşti).
Arbitru de rezervă: Cătălin Buşi (Rm. Vâlcea).
Observatori: Nicolae Dobrescu (Bucureşti) şi Constantin Ştefan (Bucureşti).
Foto:fcpetrolul.ro
 
 

duminică, 2 decembrie 2012




Podul de “PIATRA” s-a daramat/ Au venit “Lupii” si l-au sfaramat!!

Petrolul a început perfect partea a doua a campionatului, cu o victorie obţinută la Piatra Neamţ. “Lupii” s-au impus cu 2-0, golurile fiind marcate, după pauză, de către Jeremy Bokila (52) şi Ovidiu Hoban (86).
Pe frigul pătrunzător de la Piatra Neamţ şi fotbalul s-a dezgheţat greu, Ceahlăul şi Petrolul propunând o primă repriză fără prea multe momente “fierbinţi”. A avut grijă, însă, Cristi Balaj să inflameze spiritele, prin câteva decizii controversate, centralul întâlnirii scoţând cu dărnicie cartonaşul galben din buzunar atunci când a fost vorba despre Grozav, Hoban sau Marinescu (suspendat pentru următorul joc), dar refuzând să i-l arate pe cel roşu lui Mahomed (min. 32), la o fază la care fundaşul central al gazdelor l-a trântit pe Bokila într-un moment în care petrolistul scăpase singur spre buturile adverse.
Petrolul a fost echipa mai periculoasă în prima repriză, Grozav (2) şi Boudjemaa (34) dându-i emoţii mari lui Miron, în vreme ce amfitrionii au sperat la “bomba” lui Al. Achim (40), la care mingea a trecut, de puţin, peste transversală.
Partea a doua a început ideal pentru “găzari”, BOKILA (52) modificând tabela cu un şut de la 18 metri, expediat în stânga lui Miron, iar trupa lui Contra a căutat, mai apoi, să-şi conserve avantajul. Tactica a dat roade, pentru că nemţenii s-au arătat incapabili să ameninţe serios buturile apărate de Bornescu, şi n-a lipsit mult ca Adrian Cristea (74) să dea lovitura decisivă, mingea, şutată cu efect de “decarul” ploieştean, ştergând bara din stânga lui Miron. Portarul gazdelor a “comis” gafa campionatului, însă, cu patru minute înainte de final, atunci când a scăpat, printre picioare, mingea şutată de HOBAN, de la aproape 40 de metri, “lupii” obţinând, astfel, cele trei puncte puse în joc.
Cu victoria de la Piatra Neamţ, Petrolul acumulează 30 de puncte şi se menţine în preajma podiumului Ligii I. Sâmbătă, de la ora 18.00, pe “Ilie Oană”, echipa noastră va primi vizita lui FC Vaslui, într-o confruntare extrem de importantă pentru zona superioară a clasamentului.
(sursa:fcpetrolul.ro)

Declaratii dupa meci

Cosmin Contra:“Am jucat contra unei echipe, care nu ne-a făcut un meci usor. Am dominat adversarul de la început până la final, am căutat să câstigăm acest meci si mă bucur că am reusit. Este o victorie importantă, mai ales că am urcat pe locul cinci al clasamentului și nutrim speranțe că putem ataca și podiumul.
Dar, dincolo de victoria propiu-zisă, mi-a plăcut atitudinea jucătorilor mei. Nu este usor să ai prospețime la finalul campionatului, mă rog, acum suntem în prima etapă a returului. După o cădere foarte mare la Medias, a urmat această prestație de la Piatra Neamț. Voi fi mulțumit dacă vom repeta atitudinea de la acest meci, chiar dacă nu voi câștiga“, a spus Contra, ÎN DIRECT la Digi Sport Special.

Mircea Bornescu:“Am demonstrat că putem câstiga si în deplasare. Meciul de la Medias a fost un accident. Antrenorul nostru stia valoarea echipei, asa că ne-a ridicat moralul. Rednic si Contra au un stil asemănător, Cosmin a adus un plus de agresivitate si ne-am îmbunătățit jocul. Anul acesta trebuie să facem o performanță, să ne mulțumim suporterii care ne-au încurajat la fiecare meci, indiferent de rezultat. Au venit și la Piatra Neamț, au cântat tot meciul, desi a fost foarte frig. Vrem să le facem o bucurie fanilor si să ne calificăm în finala Cupei”

Costel Enache:“Am ajuns într-o zonă foarte periculoasă, dar trebuie să recunosc că ne-a bătut o echipă care a fost mai bună. Mă îngrijorează realitatea, mai ales că urmează două meciuri extrem de grele pentru noi (cu CFR, la Cluj, si cu Pandurii, la Piatra Neamț) si am putea cădea si mai mult în clasament.“

Caseta tehnica
Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Petrolul Ploieşti 0-2 (0-0)
Marcator: Bokila (52), Hoban (86).

Ceahlăul: Miron – Moreno, Mohamed, Ichim, Rusu – Bădescu (67 Lukanovic), Achim, Monroy (80 Velici), Stana – Golubovic, M. Constantinescu (cpt) (75 Lopez). Antrenor: Costel Enache.

Petrolul: Bornescu – S. Achim, Galamaz, Yamissi, Guilherme – Marinescu (cpt) (79 Cristescu), Hoban – Boudjemaa, Cristea (89 Opriţa), Grozav (61 Mustivar) – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra.

Au arbitrat: Cristian Balaj (Baia Mare) – Szekely Zoltan (Baia Mare) şi Marius Nicoară (Băile Herculane).
Arbitru de rezervă: Florin Mazilu (Satu Mare).
Observatori: Ioan Mureşan (Bucureşti) şi Grigore Sichitiu (Bucureşti).