Victorie la final de cantonament
FC Petrolul şi-a încheiat, astăzi, seria meciurilor de verificare
din această pauză competiţională, odată cu ultimul test disputat în
stagiul de la Lara, contra letonilor de la Metalurg Liepajas. “Lupii”
s-au impus cu 2-0, prin golurile marcate de către Fl. Dumitru (15) şi
Opriţa (69, pen.).
Cel mai important joc din acest al doilea cantonament, judecând după
valoarea adversarului, a început în nota de dominare a
“galben-albaştrilor”, Dina (6) nereuşind să-l învingă pe portarul
advers, după ce scăpase singur cu acesta, pe partea stângă. Petroliştii
au deschis repede scorul, graţie execuţiei de senzaţie a lui Florentin
Dumitru (15), cel care a trimis, de la circa 30 de metri, lateral
dreapta, în vinclul opus al porţii apărate de către Steinbors, iar
Melinte (22) a ratat şansa desprinderii, Steinbors respingând şutul
expediat, de la 14 metri, de către fundaşul central al “lupilor”.
Primele 45 de minute s-au încheiat cu letonii mai periculoşi în
ofensivă, Solonicins (37 – reluare de la 8 metri, pe lângă poartă, după o
minge respinsă de Povilas) şi Kalns (44 – şut din marginea careului
mare, deturnat în corner de către Povilas) trecând pe lângă egalare.
Prima ocazie, după reluare, i-a aparţinut lui Pompiliu Stoica (64), cel
care a executat periculos o lovitură liberă de la 25 de metri, portarul
balticilor respingând de sub transversală, iar, cinci minute mai
târziu, “găzarii” au reuşit să se desprindă, Opriţa transformând fără
emoţii un penalti obţinut de către Roman, faultat în careu de Baguzis.
Duelul dintre cei doi jucători s-a repetat şi în suprafaţa de pedeapsă
petrolistă, cu acelaşi deznodământ, însă Gritti (83) a avut o
intervenţie excelentă, parând lovitura de la punctul cu var executată de
către Kalns.
Accidentaţi, Surugiu şi Neagu n-au fost folosiţi astăzi, în vreme ce
Mustivar a acuzat o problemă musculară la încălzirea de dinaintea
partidei, fiind înlocuit de către Fl. Dumitru în primul “11”. Totodată,
Vincent Bikana a plecat, azi-noapte, în Elveţia, el trebuind ca, astăzi,
să se prezinte la Consulat pentru a obţine viza de România. Delegaţia
ploieşteană va reveni în ţară în cursul serii de mâine.
FC Petrolul Ploieşti– Metalurg Liepajas 2-0 (1-0)
Marcatori: Fl. Dumitru (15), Opriţa (69, pen.).
FC Petrolul: Povilas (46 Gritti) – Străuţ (46 Tudor), Linares, Melinte,
Ben Djemia (46 Stoica) – Fl. Dumitru (50 Bărbulescu), Negru – Opriţa
(69 Buleică), Boudjemaa (Stojimirovic), Buhuşi (46 Borza) – Dina (46
Roman).
Metalurg: Steinbors – Zirnis, Baguzis, Klava, Krajvkis – Solonicins,
Tamosauskas, Prohorenkovs, Golovins – Kamess, Kalns. Au mai intrat:
Savalnieks, Hmisz, Gucs, Punkuls.
sursa:fcpetrolul.ro