marți, 21 februarie 2012

Petrolul, Turcia, Lara

sursa articol, foto: fcpetrolul.ro

FC Petrolul a început, astăzi, cel de-al doilea cantonament din Antalya, gruparea ploieşteană urmând să se pregătească până luni, 27 februarie, la “Rixos” din Lara. Mâine, “lupii” au programat un prim meci de verificare, contra formaţiei Prahova Tomşani.

Plecaţi la ora 6.00 din România, petroliştii au ajuns la destinaţie aproape patru ore mai târziu, după un drum, de această dată, lipsit de peripeţii. Delegaţia ploieşteană şi-a stabilit cartierul general la „Rixos” din Lara, un complex pe care tocmai l-au părăsit, în această dimineaţă, danezii de la Brondby, dar unde se mai afla, în această perioadă, gruparea elveţiană Schaffhausen sau echipa de tineret a ruşilor de la Dinamo Moscova. La ora 12.00, „lupii” au avut parte de un antrenament de dezmorţire, desfăşurat pe unul dintre terenurile aflate chiar în incinta resortului, aproape de malul Meditarenei, iar după-amiază, de la ora 18.00, va fi programată cea de-a doua şedinţă de pregătire a zilei inaugurale. De mâine, tot de la ora 18.00, începe şi seria meciurilor de verificare, primul adversar fiind formaţia de liga a treia Prahova Tomşani.
Iată şi lotul pentru acest stagiu: Gritti, Povilas – Bărbulescu, Ben Djemia, Borza, Boudjemaa, Buhuşi, Buleică, Dumitru, Dina, Linares, Melinte, Mustivar, Neagu, Negru, Opriţa, Stoica, Stojimirovic, Străuţ, Surugiu, Tudor. Camerunezul Bikana va sosi în această seară, direct din Elveţia, acolo unde a mers pentru a-şi rezolva formalităţile legate de obţinerea vizei, iar Roman se va alătura coechipierilor săi după ce se va termina acţiunea echipei naţionale de tineret.

De două ori duminică
Liga Profesionistă de Fotbal a stabilit programul meciurilor din etapele 19 şi 20, primele din 2012. În ambele runde, FC Petrolul Ploieşti va juca duminica: pe 4 martie, de la ora 19.30, acasă cu FC Vaslui (Digisport 1), respectiv pe 11 martie, de la ora 21.30, în deplasare cu Rapid Bucureşti (Digisport 1).

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.