Se afișează postările cu eticheta finala cupei Romaniei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta finala cupei Romaniei. Afișați toate postările

duminică, 2 iunie 2013

Petrolul Ploiești a cucerit pentru a treia oară în istoria clubului Cupa României la fotbal, după victoria cu 1-0 din finala cu CFR Cluj. Jeremy Bokila a adus trofeul, cu un gol marcat în al optulea minut de joc.
Atacantul în vârstă de 24 de ani a punctat cu un șut de senzație, cu stângul, după o preluare excelentă, cu care l-a ridiculizat pe căpitanul clujenilor, Ricardo Cadu. Petroliștii și-au trecut în cont și două bare în trei minute, ambele în prima repriză, la șuturile lui Manasse (35) și Boudjemaa (38).
După deschiderea scorului, clujenii au început să alerge după egalare și au forțat pe flancul drept, acolo unde Ivo Pinto a acționat ca un piston, dar s-a lovit de fiecare dată de Guilherme, care s-a apărat ireproșabil. Cea mai mare ocazie de gol au avut-o în minutul 34, când Diogo Valente a scăpat pe neașteptate singur cu portarul, dar Hamutovski a apărat cu genunchiul.
Prahovenii au cedat inițiativa în mitanul secund, dar CFR nu a reușit să concretizeze dominarea teritorială. Tot de la Ivo Pinto a venit o ocazie de zile mari, dar Diogo Valente a trimis o lovitură de cap pe centrul porții, în brațele lui Hamutovski. Au fost și tensiuni, la o fază în care Boudjemaa l-a lovit fără minge pe Camora. Ardelenii au cerut vehement eliminarea francezului, dar arbitrul Balaj a lăsat jocul să continue.
Intrarea lui Vlad Morar a în locul lui Grozav dinamizat și atacul petrolist, el trimițând două șuturi extrem de periculoase, prin care își puteau majora avantajul și scăpa de emoții pe final. Emoții care au și venit, la ultima fază, când același Ivo Pinto a reușit să trimită mingea în poartă, dar asistentul Aurel Onița a ridicat fanionul, semnalizând un offside care le-a spulberat speranțele "feroviarilor".
Cu acest succes, Petrolul îi egalează pe CFR-iști, la numărul de trofee ale Cupei României câștigate. 
Ploeștenii vor juca Supercupa României împotriva Stelei, campioana României din acest sezon.

18 aniau trecut de la ultimul triumf al Petrolului în Cupa României. Atunci, în finala cu Rapid București, scorul a fost 1-1 după 90 și 120 de minute, iar prahovenii au câștigat la loviturile de departajare.
(sursa:digisport.ro)


www.Sport.ro

ECHIPELE:
Petrolul (4-2-3-1): Hamutovski - Alcenat, Hoban, Yamissi, Guilherme - Mustivar, Mojica (83 Romario) - Boudjemaa (90+2 Achim), Hamza, Grozav (72 Morar) - Bokila;
Antrenor: Cosmin Contra (suspendat). *pe bancă a stat Cristi Vlad

CFR (4-2-3-1): Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora - Mureșan, Sare - Rui Pedro, Diogo Valente (61 Kapetanos), Deac (82 Weldon) - Maah;
Antrenor: Eugen Trică.

Foto:libertatea.ro

joi, 30 mai 2013

Petrolul și Gaz Metan au încheiat la egalitate, scor 1-1, iar echipa lui Cosmin Contra a reușit să obțină locul al treilea, calificându-se în UEFA Europa League, indiferent de rezultatul prahovenilor din finala Cupei, cu CFR Cluj.
Gigi Mulțescu și-a motivat echipa pentru a juca cât mai bine la Ploiești, iar Gaz Metan a reușit unul dintre cele mai bune meciuri din acest an. Bokila și Mojica au trimis în bară în prima repriză, însă oaspeții au condus la pauză cu 1-0, după golul marcat în minutul 43, cu un șut trimis de Vitinho pe sub Bornescu.
Doi absenți în finala Cupei, cu CFR
Dupa pauză, a început nebunia la Ploiești. Geraldo a fost eliminat pentru două cartonașe galbene, iar apoi Bawab a simulat o accidentare. Bornescu și Bawab au fost eliminați în urma scandalului și vor rata finala Cupei, iar Contra a fost trimis în tribune, antrenor pe bancă rămânând mijlocașul Hoban!
Pe final, medieșenii și-au pierdut și ei cumpătul și au mai primit încă trei cartonașe roșii, prin Todea, Zaharia și Muth. Ultimul a provocat penalty-ul din care Hamza a punctat pentru 1-1, în al 12-lea minut al prelungirilor, la chiar ultima fază de joc. 
Nimic nu a mai contat la final pentru Petrolul, care a reușit o calificare extraordinară în cupele europene, ajutată fiind și de remiza Astrei de la Târgu Jiu, scor 1-1. Astra merge în Europa League de pe locul patru doar dacă CFR Cluj va învinge Petrolul în finala Cupei României.(sursa:digisport.ro)

Lupii au sarbatorit in centrul Ploiestiului revenirea dupa 18 ani in Europa!!


Declaratii dupa meci

Cosmin Contra: " Dacă ne referim la meciul în sine, ocaziile au fost de partea noastră. Cei de la Gaz Metan au reușit să ne încurce, de ce ne-a fost frică nu am scăpat, meciul a fost stricat de arbitri. Am pierdut două piese importante pentru finala Cupei, sunt jucători cu mari probleme. Bornescu și Geraldo au plâns în hohote, pentru că tensiunea a fost foarte mare. Mi-aș dori să câștig Cupa, cu toate problemele de lot. Jucătorii mei au spiritul de a lupta până în ultimul minut și dau totul pe teren.Acesta este fotbalul și arbitrajul din România. Sunt stupefiat de ce s-a întâmplat. Arbitrajul a fost de la început părtinitor, iar tensiunea a crescut. Colțescu a scăpat total jocul din mână. Dacă nu interveneam acolo, probabil că mai aveam doi-trei jucători eliminați. Acesta este respectul arbitrilor, care doar strică meciuri. Bornescu, la experiența lui, nu trebuia să facă ce a făcut. Gaz Metan a venit motivată din toate punctele de vedere. Dacă marcam primii, ne-am fi făcut meciul ușor",a spus Contra, la Digi Sport.

Mircea Bornescu:"Sunt foarte trist, dar sper ca băieții să câștige finala și fără mine și Geraldo. În primul rând este vina mea, la experiența mea nu aveam voie să fac acel lucru. Probabil că în tensiunea meciului, când l-am văzut pe Bawab că trage de timp, l-am bruscat un pic și în momentul ăla m-a înjurat. Am vrut să îl mușc, dar nu l-am mușcat. Puteam pierde tot în această seară, a fost un gest necugetat. După aceea m-a lovit de două-trei ori cu pumnul în față, dar nu am reacționat. Cred că eliminarea mea a fost corectă, și nu am ce să comentez pe seama ei.
Totuși, arbitrajul lui Colțescu a fost ciudat, pentru că le-a permis să tragă de timp și s-a ajuns unde s-a ajuns. I-am spus lui Colțescu să nu mai permită să tragă de timp cei de la Gaz Metan. După ce au marcat nu au făcut altceva decât să stea pe jos "a spus Bornescu , la DigiSport.

Ovidiu Hoban: "Îmi pare rău că nu am putut să facem fericiți acești oameni care au venit aici. Îmi pare rău că n-am câștigat. Am luptat împotriva unui arbitraj ostil, am pierdut doi oameni importanți pentru finala Cupei. Am vrut să câștigăm ultima etapă de acasă și cu ajutorul Astrei puteam chiar să mergem pe locul 2.
Bawab n-a vrut să se ridice. S-a creat un meleu și de acolo au început să curgă roșiile. Sperăm să aducem Cupa la Ploiești și fără cei doi (n.r Bornescu și Geraldo). Bornescu este foarte nervos. E dureros să nu joci în finală. Asta este, îi pare foarte rău că nu poate să ne ajute"a spus Hoban, la DigiSport.

Caseta tehnica

Petrolul - Gaz Metan Medias 1-1 (0-1) (Hamza '103/ Vitinho '44)
PETROLUL: Bornescu - Achim, Geraldo, Manasse, Guilherme - Hoban, Mojica - Boudjemaa, Hamza, Grozav - Bokila
Rezerve: Hamutovski, Mustivar, Neag, Grecu, Renan, Romario, Naziri
Antrenor: Cosmin Contra

MEDIAS: Plesca - Buzean, Muth, Frasinescu, Zaharia - Todea, V. Negru - Al. Munteanu, Eric, R. Avram - Vitinho
Rezerve: Greab, Radovic, Gaspar, F. Bravo, C. Gheorghe, Draghici, Bawab
Antrenor: Gheorghe Multescu

Foto:DigiSport

miercuri, 22 mai 2013


După 18 ani, Petrolul va juca, din nou, cu trofeul pe masă. Drept pe care şi l-a (re)câştigat adjudecându-şi, cu scorul general de 4-2, semifinala cu Oţelul Galaţi. Pe “Ilie Oană”, în această seară, “lupii”  au  pierdut pentru prima dată în 2013, dar asta nu mai contează, atâta vreme cât, pe 1 iunie, ei vor fi prezenţi pe “Arena Naţională”!
 
Petrolul şi-a valorificat avantajul substanţial căpătat după meciul tur, acel 3-0 înregistrat la Galaţi dovedindu-se a fi un scor imposibil de remontat de către Oţelul. Gălăţenii au visat la un miracol şi, probabil, chiar au început să spere după ce Paraschiv (8) îl învingea pe Bornescu cu un şut la colţul lung, iar până la pauză vizitatorii au forţat o răsturnare de situaţie neverosimilă.
Reluarea ostilităţilor a găsit o echipă a Petrolului mult mai concentrată, Cosmin Contra apelând, din debutul reprizei a doua, la Bokila şi Boudjemaa. Răsplata a venit zece minute mai târziu, atunci când Romario a recuperat excelent o minge în jumătatea adversă, a centrat perfect de pe stânga, iar BOKILA n-a ratat de la 9-10 metri, aruncând definitiv zarurile în ceea ce priveşte calificarea. Finalul s-a jucat, astfel, cu gândul la ... finala de pe 1 iunie, penaltiul transformat de Iorga (89) nefăcând altceva decât să le aducă o victorie de palmares gălăţenilor.
Petrolul merge, astfel, în ultimul act al competiţiei, aşteptând, acum, verdictul din cealaltă semifinală, pentru a-şi afla adversara din partida de pe “Arena Naţională”.(sursa:fcpetrolul.ro)

Declaratii dupa meci

Cosmin Contra:"Nu am putut să îi motivez, e o greșeală de-a mea. Am încercat să jucăm altceva în repriza a doua, ne-a reușit. Am mers la pauză în vestiar, am urlat la jucători. Este o calificare meritată per total, dar jucătorii trebuie să înțeleagă că dacă nu sunt profesioniști și nu joacă la fel din minutul 1 până în minutul 90, nu va fi bine. Băieții au intrat relaxați, poate prea entuziasmați pentru calificarea în finală. Sper să terminăm bine campionatul, să ajungem în condiții optime în finală și să câștigăm Cupa. Aș vrea să se califice Astra, pentru că așa am fi 99% calificați în Europa League, pentru că s-ar califica și ocupanta locului 4 în cazul în care am pierde Cupa,  a declarat Cosmin Contra, la "Fanatik Show".

Cosmin Contra paraseste din vara Petrolul Ploiesti?

La finalul partidei din aceasta seara care a consfintit calificarea dupa 18 ani a Petrolului in finala Cupei Romaniei, Cosmin Contra a oferit pentru DigiSport si mai apoi jurnalistilor prezenti la conferinta de presa o serie de declaratii oarecum socante pentru fanii lupilor galbeni.
Astfel "Gurita" a dat un ultimatum conducerii clubului si a pus o serie de conditii pentru a putea continua pe banca lupilor si dupa finala de pe 1 iunie, cu toate ca tehnicianul galben albastrilor are contract cu gazarii pana in 2014.
"Am contract încă un an cu Petrolul și dacă lucrurile se vor schimba, nu am de ce să nu continui. Sper că la vară lucrurile vor sta altfel! Ne vom aseza la masa toti cei implicati si daca vom ajunge la un numitor comun vom putea continua impreuna, daca nu , atunci voi renunta la a mai antrena Petrolul si voi pleca! Daca aceasta situatie din prezent va persista eu nu voi mai putea ramane sub nicio forma!"

Jeremy Bokila:"Mă simt excelent la Petrolul, evoluez alături de jucători foarte buni, mă ajută foarte mult să marchez. Este o mare onoare să joc o finală de Cupă. Ar fi frumos să câștigăm cupa, ne dorim acest lucru, ar fi bine pentru oraș, pentru noi, pentru suporteri."
Deși este dorit de mai multe formații din Liga I, dar și de pe Bătrânul Continent, Bokila se rezumă să declare că este prea devreme să se vorbească despre viitorul său. Cu toate acestea, vârful Petrolului nu închide nicio portiță spre un transfer. 
"Momentan sunt jucătorul Petrolului, nu știu ce se va întâmpla mai încolo, în cazul în care există echipe interesate de mine, ele trebuie să se înțeleagă cu reprezentanții clubului.", a spus Jeremy Bokila.
În cazul în care echipa sa va izbuti să se califice în Europa League, atacantul ploieștenilor are încredere că va obține rezultate bune alături de colegii săi.
"Am demonstrat că putem juca foarte bine în formula actuală. Toți sunt motivați să joace bine în Europa League. Am demonstrat că formăm un grup valoros, dar performanța depinde de mai mulți factori și e important împotriva contra cui joci. Eu spun că la fel cum am jucat bine în campionat, la fel putem să o facem și în Europa League.",a declarat golgheterul Petrolului, la "Fanatik Show".

FC Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 1-2 (0-1)
Marcatori: Bokila (56)/Paraschiv (8), Iorga (89, pen.).
Petrolul: Bornescu – Alcenat, Geraldo Alves (cpt), Yamissi, Grecu – Romario, Hoban (62 Mustivar) – Renan Silva (46 Boudjemaa), Cristescu (46 Bokila), Grozav – Younes. Antrenor: Cosmin Contra.

Oţelul: Grahovac – Cojoc, Sârghi (cpt), Benga, Ljubinkovic – Filip, Giurgiu (70 Tudorie), Iorga - I. Neagu (84 Stromajer), Paraschiv (59 Marquinho), Astafei. Antrenor: Marian Dinu.

Au arbitrat: Cristian Balaj (Baia Mare) – Valentin Avram (Bucureşti) şi Eduard Ungureanu (Bucureşti).
Arbitri adiţionali: Alexandru Tudor (Bucureşti) şi Robert Dumitru (Braşov).
Arbitru de rezervă: Marcel Bârsan (Bucureşti).
Observatori: Octavian Goga (Braşov) şi Cornel Sorescu (Piteşti).

Foto:sportrevolution.ro