duminică, 22 septembrie 2013

bucurie Albin
Dinamo București și Petrolul Ploiești au încheiat nedecis derby-ul etapei a 8-a Ligii I la fotbal. "Cainii rosii" au deschis scorul în prima repriză, prin Curtean, iar „lupii” au egalat cu un minut înainte de final, prin jucatorul care se anunta a fi noua vedeta a Ligii 1,uruguayanul, Juan Angel Albin.
Ocupanta locului 13 din Liga 1, inainte de aceasta etapa, Dinamo Bucuresti, a  început mai bine meciul și a deschis scorul fix  în minutul 13, prin Curtean, care a finalizat cu un șut din voleu la colțul lung, faza la care ploiestenii au cerut hent la jucatorul dinamovist.
Asa cum ne-a obisnuit de aproape un an, mai exact de 24 de etape de invincibilitate , Petrolul nu a acuzat golul primit, si a iesit la joc, in finalul primei reprize gazarii reusind sa marcheze prin golul lui Dore, care a plasat mingea cu capul in coltul lung din stanga lui Balgradean, reusita colngolezului fiind pe nedrept anulata de centralul partidei, Marius Avram pe motiv de fault in atac.
In cea de-a doua repriza "lupii" au controlat meciul și au avut o mare ocazie de a egala în minutul 53, când Bălgrădean l-a faultat criminal în propria suprafață de pedeapsă pe Alcenat, din nou acelasi Avram, gresind flagrant neacordandu-i cartonasul rosu care se impunea in mod obligatoriu. Sarcina de a executa penaltyul i-a revenit lui Guilherme, care insa a fost ghicit de Balgradean, astfel scorul ramanand neschimbat,  pe tabela. Un moment important al celei de-a doua reprize, chiar cheia partidei  l-a reprezentat debutul in tricoul galben-albastru a noii senzatii a Ligii 1, uruguayanul Juan Angel Albin, ex-jucator al lui Getafe si Espanyol Barcelona. Acesta a facut ce-a vrut cu jucatorii lui Dinamo, a centrat in stilul Maradona, a trecut ca un supersonic pe langa mijlocasii defensivi ai cainilor, a oferit pasa de maestru la intalnire pentru sutul frumos al lui Dore, respins inextremis peste poarta de Balgradean, toate acestea culminand cu lovitura sa de cap din min.89 transformata in gol , faze care nu au facut altceva decat sa confirme faptul ca Petrolul a adus poate cel mai bun produs de import din toata istoria Ligii 1.
Si meciul nu era incheiat! Boudjemaa putea aduce fericirea în prelungiri, la capatul unui meci nebun , atunci când, scăpat singur în careu, a tras în blocajul aceluiasi  Balgrădean. S-a terminat, astfel, 1-1, un rezultat poate nedrept, judecând după modul în care s-au derulat ostilităţile, cu precădere în partea secundă a confruntării, Petrolul reusind astfel sa bifeze cel de-al 25-lea meci fara infrangere, fapt pentru care trupa lui Contra egaleaza recordul defunctei campioane a Romaniei, Venus Bucuresti, echipa infiintata in 1915, si care detine in palmares opt tituluri de campioana.

Declaratii dupa meci

Cosmin Contra: ”Eu cred că am pierdut două puncte azi, cu toate că prima repriză a fost echilibrată, cu Dinamo foarte agresivă. Au deschis scorul după o greșeală a elevilor mei, după care s-au închis foarte bine. L-am băgat la pauză pe Albin, pentru că știam că îmi va aduce un plus de viteză în joc. Am avut și penalty ratat, dar și multe alte ocazii ratate, culminând cu cea din minutul 92, prin care puteam câștiga.
Albin încă nu și-a arătat nici jumătate din potențial. A ajuns nepregătit, am convenit cu el să joace doar 45 de minute, a jucat foarte bine. E un jucător cu o explozie extraordinară, cu o forță și o tehnică foarte bună și cu o lovire a mingii bună. A culminat toată evoluția cu un gol și am fost foarte mulțumit. Guilherme era cel desemnat să bată penalty, pentru că la antrenamente a demonstrat că e cel mai constant în a înscrie la aceste faze. Trebuia să fiu inspirat, știind că Albin era în teren, să-l pun pe el.
Chiar dacă statistica e care e, mi-ar fi plăcut ca din atâtea egaluri făcute, să pierd unul sau două și să câștig celelalte. Mi-aș fi dorit foarte mult cele trei puncte azi, pentru că eu cred că Petrolul demonstrează cu oricine joacă că e echipa mai bună, face un pressing avansat, dar păcat că ratăm foarte mult." a spus Contra pentru Digisport.

Geraldo Alves: "A fost un meci deschis. Noi nu am reușit să avem prea multe ocazii de gol în prima repriză. A fost mai bine în repriza a doua, cred că a fost un egal just.
Ambele echipe au avut multe șanse. Cred că egalul nu e bun pentru aspirațiie noastre, dar am luat un punct valoros în fața unei echipe bune. Echipa noastră își propune să câștige fiecare meci, indiferent de competiție. Urmează și meciul din Cupă, după aceea cel cu CFR, sper să facem partide bune." a spus fundașul portughez, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".

Miercuri, de la ora 20.30, FC Petrolul va juca la Tr. Severin, cu FC „U” Craiova, în „16”-imile Cupei României, pentru ca, lunea viitoare, ploieştenii să revină pe „Ilie Oană”, pentru confruntarea din campionat cu CFR Cluj (ora 21.30).
 

Dinamo Bucureşti – FC Petrolul Ploieşti 1-1 (1-0)
 
Marcator: Curtean (13)/Albin (89)

Dinamo: Bălgrădean – Fai, Luchin, Grigore, Filip – Rus (84 Durimel), Boubacar (49 Elton) – C. Matei (cpt) (22 Rotariu), Curtean, V. Lazăr – Ţucudean. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Benga, Guilherme – Hoban (61 Fernandez), De Lucas – Priso (46 Albin), Teixeira (70 Mustivar), Boudjemaa – Dore. Antrenor: Cosmin Contra.

Au arbitrat: Marius Avram (Bucureşti) – Octavian Şovre (Oradea) şi Adrian Ghinguleac (Bucureşti).
Arbitru de rezervă: Dragoş Teodor (Constanţa).
Observatori: Marian Dorobanţu (FRF, Bucureşti) şi Claudiu Popa (LPF, Bucureşti).

Foto:Digisport.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.