sâmbătă, 8 decembrie 2012

Petrolul a încheiat cu o remiză seria evoluţiilor de pe teren propriu din acest an, 0-0 cu FC Vaslui după un meci în care trupa lui Cosmin Contra a dominat, dar n-a izbutit să străpungă apărarea supra-aglomerată a moldovenilor.
Duelul dintre echipele clasate pe locurile 3 (FC Vaslui) şi 5 (FC Petrolul) înaintea acestei etape s-a terminat nedecis, însă, judecând după modul în care au decurs ostilităţile în cele 90 de minute, se poate spune că echipa ploieşteană poate fi nemulţumită de deznodământul final. Petrolul a căutat să construiască, a dominat teritorial şi şi-a creat ocaziile principale ale meciului, dar s-a lovit de o replică ultra-defensivă a Vasluiului, formaţie ce, avea să se vadă, a venit la Ploieşti lăsând la o parte orice pretenţii ofensive, mulţumindu-se să se apere din primul şi până în ultimul minut.
Chiar şi în aceste condiţii, “lupii” puteau obţine mai multe de la această confruntare. Bokila (6 – singur în 10 metri, lateral stânga, a şutat pe lângă colţul scurt), Grozav (19 – “cap” din 7 metri, în braţele lui Cerniauskas), Hoban (24 – şut de la 22 de metri, peste transversală) şi Boudjemaa (39 – liber la 8 metri, lateral dreapta, a trimis pe lângă poartă) au ameninţat poarta adversă în prima repriză, pentru ca, după reluare, ocaziile să apară târziu, fiind trecute tot în dreptul amfitrionilor. Cristescu (73), scăpat singur pe dreapta după o pasă a lui Boudjemaa, l-a luat la ţintă pe Cerniauskas, jucătorul “lupilor” având o şansă importantă şi patru minute mai târziu, atunci când şutul său, expediat de 18 metri, a fost respins din faţa porţii de către Varela. Finalul a mai adus o oportunitate a lui Cesinha (88 – reluare cu capul, de la 10 metri, mingea fiind prinsă de Cerniauskas), dar tabela nu s-a modificat, Petrolul bifând, astfel, cea de-a treia remiză de pe teren propriu din acest sezon.
Urmează, pentru “găzari”, o săptămână extrem de importantă înainte de vacanţă, cu o “dublă”, în deplasare, cu Oţelul Galaţi. Miercuri, de la ora 20.30, este programată prima manşă din cadrul semifinalelor Cupei României, iar duminică, de la ora 18.00, cele două formaţii se vor înfrunta în cadrul etapei a XX-a a Ligii I.

Declaratii dupa meci

Cosmin Contra:“Ne-am propus să câștigăm acest meci, ne așteptam la acest lucru, dar nu sunt dezamăgit de rezultat. În schimb, n-am înțeles, aboslut deloc, atitudinea celor de la Vaslui. Credeam că trage la titlu, mă așteptam la mult mai multe de la ei, dar n-am văzut nimic. Ba chiar, vasluienii s-au apărat cu toată echipa și a fost greu pentru noi să ne creem ocazii de a marca.
Noi nu l-am avut pe Marinescu, omul care creează superioritate, care dă viteză jocului și asta a contat. oricum, noi am căutat să marcăm. Vă spun doar atât, că singura echipa care și-a dorit să câștige acest meci a fost Petrolul. Vasluiul nici n-a contat“.

Marius Niculae: “Nu am venit să jucăm la egal, așa ne-a adus jocul, am încercat să nu primim gol, dar din pacate nu am reușit să marcăm. E important că am obținut un punct, Petrolul e o echipă redutabilă pe teren propriu, suntem mulțumiți cu un punct.” a declarat atacantul imediat dupa meci la DigiSport

Viorel Hizo: “Au lipsit foarte mulţi jucători. Sunt mulţi accidentaţi, ca Antal, Costin sau N’Doye. Sânmărtean joacă accidentat de câteva săptămâni încoace, face două antrenamente pe săptămână. N-am reuşit să contăm în atac. Circulaţia balonului a fost lentă şi greoaie, n-am reuşit să aducem mingea în faţa porţii. Noi pregătim toate meciurile ca să le câştigăm, dar nu-ţi iese întotdeauna. Îi urez lui Cosmin Contra să ajungă acolo unde am ajuns noi! 

Caseta Tehnica
FC Petrolul Ploieşti– FC Vaslui 0-0
FC Petrolul: Bornescu – Achim, Galamaz, Yamissi, Guilherme – Mustivar (cpt), Hoban – Boudjemaa, Cristea (78 Cesinha), Grozav (59 Younes) – Bokila (68 Cristescu). Antrenor: Cosmin Contra.

FC Vaslui: Cerniauskas – Milanov, Celeban, Varela, Sălăgeanu – Jumisse, Tukura (59 Varga) – Stanciu (84 Buhăescu), Caue, Sânmărtean (90+1 Cordoş) – Niculae. Antrenor: Viorel Hizo.

Au arbitrat: Sebastian Colţescu (Craiova) – Nagy Miclos (Cluj Napoca) şi Vasile Marinescu (Bucureşti).
Arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti).
Observatori: Aron Huzu (Sibiu) şi Bogdan Niculae (Bucureşti).
Sursa:fcpetrolul.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.