joi, 17 mai 2012

Interviu cu Hamza Younes, revelația Ligii 1 

sursa foto:footplus.tn

 13 meciuri, 12 goluri! Cel mai bun marcator al Petrolului, tunisianul Hamza Younes, a fost unul dintre artizanii „revoluției” pe care echipa ploieșteană a făcut-o în Liga I începând cu etapa a 24-a. Astăzi, „perla” Petrolului se adresează cititorilor ziarului Telegrama, în interviul care urmează.
L-am întâlnit pe Hamza la restaurantul unui hotel din Ploiești. Ajunsese acolo cu minute bune înaintea orei stabilite, alături de prietenul său Mortandha Abdellatif, un vorbitor bunicel de limba română, și coehipierul Selim Ben Djemia. Sau „Seli”, cum i s-a adresat, într-un melanj lingvistic de arabă și franceză. Hamza vorbește bine și engleză, însă discuția am purtat-o în română, cu ajutorul lui Abdellatif. De fapt, atacantul Petrolului se exprimă exact așa cum o face și pe teren. Scurt și la obiect, transmițând esențialul fără ocolișuri, răspunzând spontan fiecărei întrebări.

Reporter: Hamza, înainte să vii la Petrolul, te-ai pregătit un timp cu Astra. Ce s-a întâmplat?

Hamza Younes: Da, am fost la câteva antrenamente. Lui Selymes i-a plăcut cum m-am prezentat, dar, apoi, cei de la Astra au vrut să schimbăm contractul, deși ne înțelesesem. Eu nu am fost de acord, pentru că ei „nu au avut cuvânt”.  


R: Apoi, cum ai ajuns la Petrolul?

H.Y.: Impresarul meu este Mihai Joița și el m-a adus aici, la Ploiești. M-a văzut Vivi Răchită, ne-am înțeles, iar lucrurile s-au mișcat repede


R: Cum te-ai integrat în colectiv?

H.Y.: Destul de ușor deoarce am găsit aici mulți jucători străini și ne-am înțeles foarte bine, mai ales că aproape toți vorbim franceză. M-a ajutat mult și doctorul (n.r. – Mircea Miu) care cunoaște foarte bine limba. Plus că mi-au plăcut foarte mult oamenii de aici.


R: Te-ai făcut repede remarcat!


H.Y.: Eu am venit să joc cât mai bine pentru echipa Petrolul. Am făcut un efort mare să câștigăm cât mai multe meciuri și să salvăm echipa de la retrogradare. Nu pot decât decât să mă bucur că sunt apreciat aici, la Ploiești. Am găsit aici tot ce am vrut, iar Petrolul este una dintre echipele care vor să joace fotbal.


R: Până să veniți voi, străinii, Petrolul era o echipă despre care s-a spus că nu prea joacă fotbal!


H.Y.: N-aveam altă alternativă, decât să atacăm. Numai așa ne puteam salva. Și, oricum, știți cum se spune: cea mai bună apărare este atacul!


R: Ai marcat aproape în fiecare meci și ești cel mai iubit jucător străini de fanii Petrolului.


H.Y.: Sunt fericit că toată lumea mă iubește! Galerie ca a Petrolului nu am văzut nicăieri. Este cea mai bună din țară! Am fost și la Dinamo, la Steaua, dar nu se compară. Din punctul meu de vedere, un jucător trebuie să vină la stadion să joace bine, iar suporterii să vadă spectacol.


R: Petrolul a arătat, într-adevăr, că poate să joace și spectaculos. De când ați venit voi!

H.Y.: Niciun meci nu a fost ușor. A fost presiune mare și pe noi. Trebuie să te înțelegi repede pe teren ca să joci bine. Totul a avut un singur scop, să câștigăm cât mai multe meciuri.


R: Ai fost printre jucătorii care au inițiat acea acțiune de sprijinire a fostului antrenor, Valeriu Răchită.

H.Y.: Nu numai eu, toți am fost! Răchită a vrut să se retragă, iar noi i-am cerut să stea cu noi. El a spus că trebuie alt antrenor care să aducă un șoc, a fost alegerea lui.


R: Pe care dintre ei îi preferi?

H.Y: Pentru mine, cu Vivi sau cu Mulțescu, este la fel. Nu se schimbă nimic, eu trebuie să-mi fac datoria indiferent de antrenor.


R: Evoluția ta a captat interesul. Ai oferte de la alte echipe?

H.Y.: Există oferte, dar nu vorbesc nimic acum, să se termine întâi campionatul. De altfel, de asta se ocupă impresarul meu. Eu trebuie să rămân concentrat la joc.


R: Ai o clauză de prelungire cu Petrolul.

H.Y.: Din câte știu eu, nu a fost activată. Încă nu am vorbit despre contractul pentru anul viitor, voi avea curând o astfel de discuție.


R: Dar tu vrei să continui la Petrolul?

H.Y: Desigur. Eu îmi doresc să rămân, mă simt foarte bine aici și vreau să dau totul pentru echipă în continuare.    


Hamza Younes a debutat în tricoul Petrolului la meciul din retur cu Rapid București, intrând la pauză în locul lui Răzvan Neagu. A fost una dintre cele trei partide în care tunisianul nu a înscris. A făcut-o însă în jocul cu Chiajna, în acel 3-4 de pe teren propriu, printr-un hattrick de senzație. Începând cu meciul cu FC Brașov, din etapa a 24-a, Hamza a marcat meci de meci, reușind încă nouă goluri.


Tatăl, rugbist și antrenor de fotbal!

Hamza nu mai are fotbaliști în familie. Tatăl său a jucat însă rugby de performanță, dar are și licență de antrenor de fotbal! Tunisianul își petrece cea mai mare parte din timpul liber cu familia. Nu este căsătorit. „Sunt liber!”, a declarat atacantul. I-ar plăcea mult să călătorească în lume. „În locuri liniștite”, mai spune el, cum ar fi Thailanda sau Seychelles. România i se pare o țară frumoasă, deși nu a văzut, pe îndelete, până acum, decât Bucureștiul și Ploieștiul. „Pentru că nu am timp”, adaugă golgeterul Petrolului, a cărui mimică serioasă spune mai multe decât o mie de cuvinte: astea-s fleacuri, eu vreau fotbal!

Potret de fotbalist

Hamza Younes este născut pe data de 16 aprilie 1986. A început fotbalul la echipa tunisiană US Monastir și, în perioada 2005-2011 a evoluat la Club Sportif Sfaxien pentru care a marcat 66 de goluri în 176 de meciuri. Ultima dată a jucat pentru Etoile Sportive du Sahel, iar vara trecută a fost în atenția clubului francez OSC Lille. În 2011 a făcut parte și din lotul Tunisiei.

sursa:telegrama.ro