joi, 8 martie 2012

INFO FC PETROLUL

Valeriu Răchită, despre meciul de duminică: “Trebuie să înscriem în Giuleşti, ca să putem obţine un rezultat bun”

După eşecul suferit în faţa Vasluiului, la primul meci oficial din 2012, FC Petrolul se pregăteşte pentru o altă confruntare de “foc”, urmând ca, duminică, să o întâlnească în deplasare pe Rapid Bucureşti, una dintre aspirantele la titlul de campioană naţională. “De astăzi am oprit discuţiile despre partida cu FC Vaslui. Ştim unde am greşit, le-am prezentat jucătorilor statisticile meciului, iar concluzia finală este aceea că am avut jocul în mână, dar l-am pierdut ca nişte naivi! Urmează o întâlnire în care putem să ne revanşăm în faţa suporterilor, pentru că îi vom avea în tribună, iar un rezultat bun ne va ajuta să adunăm puncte şi să urcăm în clasament. De altfel, mi-am propus ca din următoarele trei confruntări, cele cu Rapid, “U” Cluj şi Concordia Chiajna, să obţinem cel puţin 6 puncte, ca să putem să ne ameliorăm situaţia”, a spus Valeriu Răchită. Referindu-se la următorul adversar, Rapid, managerul general al “galben-albaştrilor” este de părere că “întâlnim o candidată la titlu, o echipă bună, puternică. Ştiu că Pancu şi Nicolae Grigore nu vor juca, dar Rui Duarte şi Deac revin după suspendări, iar Ioniţă şi Sburlea sunt soluţii pentru faza ofensivă. Sunt agresivi, sunt puternici, sunt periculoşi la fazele fixe, joacă de mult timp împreună şi au un sistem, 4-3-3, bine pus la punct”. „Vom încerca să jucăm la victorie, pentru că dacă ne vom propune să obţine doar un punct, probabil că nu vom lua nimic. Trebuie să mergem să atacăm, să înscriem, ca să ne putem întoarce cu un rezultat bun”, a mai adăugat Valeriu Răchită.
Pentru meciul de duminică, ce se va disputa în Giuleşti, de la ora 21.30, în lotul petroliştilor vor interveni mai multe modificări, faţă de efectivul pe care s-a contat la întâlnirea cu FC Vaslui. Astfel, Bogdan Străuţ (suspendat), Florentin Dumitru, Adrian Borza şi Mihai Roman au ieşit din lot, în locul lor intrând Aleksandar Stojimirovic (revenit după suspendare), Pompiliu Stoica, Hamza Younes şi Răzvan Neagu. „Vor mai fi schimbări şi în echipa de start, jucătorii care n-au dat randament urmând să stea pe bancă”, a afirmat tehnicianul „galben-albaştrilor”.

Negocieri pentru Toure şi Zerka
Dintre cei trei fotbalişti aflaţi, de miercuri, în teste, Valeriu Răchită a decis să demareze negocierile cu atacantul Monsef Zerka (30 de ani) şi cu fundaşul Assimiou Toure (24 de ani). „Ieri i-am testat din punct de vedere fizic, astăzi tehnico-tactic, iar cei doi se încadrează în cerinţele noastre. Am început negocierile, sper să ne înţelegem asupra condiţiilor, iar dacă vor semna o vor face, în primă fază, până la vară, urmând ca, apoi, clubul să aibe posibilitatea să activeze clauza de prelungire a contractelor”, a spus Valeriu Răchită.
Altfel, oficialul Petrolului a lămurit şi subiectul Budescu. „Nu există niciun caz Budescu la Petrolul. Din mai multe motive, atâta timp cât eu voi fi aici, Budescu nu se va întoarce să joace la Petrolul, chiar dacă va fi declarat liber de contract”, a precizat Valeriu Răchită.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.