miercuri, 7 martie 2012

Inca trei fotbalişti străini în teste la FC Petrolul Ploiesti!!

Trei fotbalişti străini în teste

La antrenamentele de astăzi ale „galben-albaştrilor” au participat şi trei fotbalişti străini, pe care Valeriu Răchită îi va urmări la lucru şi la şedinţa de pregătire de mâine, înainte de a lua o decizie în privinţa lor

Monsef Zerka (30 ani, atacant)
Fotbalist născut în Franţa, dar de origine marocană, Zerka a evoluat între 2001 şi 2009 pentru AS Nancy, bifând 85 de meciuri şi 13 goluri marcate în Ligue 1. A câştigat Cupa Ligii Franţei, în 2006, înscriind un gol în finală, iar cu naţionala Marocului a participat la Jocurile Olimpice din 2004, precum şi la Cupa Africii din 2008. După Nancy, Zerka a mai jucat la FC Nantes, Iraklis Thessaloniki (Grecia) şi, ultima dată, la New England Revolution (SUA, Major Soccer League).

Assimiou Toure (24 ani fundaş stânga/fundaş dreapta)
Internaţional togolez de seniori, Toure s-a aflat, între 2006 şi 2010, în lotul lui Bayer Leverkusen, bifând 2 jocuri în 1.Bundesliga. În 2007 a fost împrumutat la VfL Osnabruck, iar în 2010 s-a transferat la Arminia Bielfeld. Având şi cetăţenie germană, Toure a evoluat în reprezentativa U18 a Germaniei, iar, mai apoi, ca senior, a participat cu naţionala statului Togo la Campionatul Mondial din 2006, acolo unde a bifat 2 apariţii, una din postura de titular (contra Elveţiei).

Biagui Kamissoko (29 ani, mijlocaş central)
Francezul Biagui Kamissoko a evoluat, între 2003 şi 2008, pentru Grenoble Foot, trecând, mai apoi, pe la Stade Reims şi OC Vannes. Are 2 meciuri disputate în Ligue 1 şi 178 în Ligue 2.
sursa: fcpetrolul.ro
Zerkatoure

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.