duminică, 4 martie 2012

Petrolul Ploiesti - Vaslui 1-2 (1-0)

sursa foto:digisport


DESI gruparea pe care o patroneaza a reusit sa se impuna in deplasarea de la PLOIESTI – meci in care s-au marcat doua goluri absolut fantastice – finantatorul ADRIAN PORUMBOIU l-a atacat dur pe presedintele CCA, dupa ce gazdele au deschis scorul pe fondul a doua greseli de arbitraj.




Vasluienii si-au impus jocul imediat dupa fluierul de start al partidei, insa ”Lupii Galbeni” au reusit imposibilul in minutul 18, gratie unei executii fantastice a lui Buhusi, care a marcat cu un sut de la 20 de metri lateral stanga.
La vizionarea reluarilor video, s-a putut observa clar ca gazdele au deschis scorul in urma a doua mari greseli de arbitraj comise de centralul Ovidiu Hategan: o aruncare de la margine acordata incorect petrolistilor, la care se adauga pozitia afara din joc a lui Boudjemaa, cel care a dat pasa de gol.
Cum era de asteptat, patronul moldovenilor a tunat la pauza meciului, desfiintandu-l pe presedintele CCA.
Craciuescu e un nesimtit, un om de nimic, va avea probleme mari cu mine. Mi l-a trimis pe Hategan, niciodata n-am castigat cu el, am avut numai scandaluri, asa se razbuna el. Du-te, ma, dracu’ si fa altceva, razbuna-te, fa-te haiduc, ia o pusca, impusca pe cineva! Are interese! Am anticipat ce se va intampla cand am auzit brigada de arbitri”, a spus Adrian Porumboiu.
Nu stim daca vorbele finantatorului vasluian s-au facut auzite si in cabina de arbitraj de la Ploiesti, insa cert este ca Ovidiu Hategan le-a acordat oaspetilor un penalty in minutul 61.
Bikana l-a jenat pe Milanov cand ultimul patrundea in careu, iar Wesley a restabilit egalitatea de la punctul cu var gratie unei executii elegante, in coltul din dreapta, sus.
In conformitate cu jocul prestat de cele doua grupari, vasluienii au reusit lovitura de gratie in minutul 88, cand Stanciu l-a imitat pe Buhusi, reusind un gol de generic, dupa ce a reluat in plasa cu efect, la capatul unei curse de senzatie.
PETROLUL PLOIESTI: Gritti – Straut, Melinte, Bikana, Ben Djemia – Mustivar, V. Negru – D. Oprita, Boudjemaa (Fl. Dumitru ‘69), Buhusi – Dina (Borza ‘57, M. Roman II ‘79). [antrenor – Valeriu Rachita].
FC VASLUI: Borjan – Milanov, Papp, M. Constantin, Paito – R. Costin (Stanciu ‘46), N’Doye – Adailton (Gheorghiu ‘75), Wesley, L. Sanmartean – Temwanjera (Bello ‘90+2). [antrenor – Augusto Inacio].
Arbitru: Ovidiu Hategan.

sursa: stl.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.