joi, 24 iulie 2014

Petrolul s-a calificat în turul III preliminar al Ligii Europa, după victoria obţinută în faţa echipei albaneze, Flamurtari, scor 3-1. După o evoluţie bună în tur (2-0), “lupii galbeni” nu dezamăgesc şi obţin un nou rezultat excelent.

Flamurtari a deschis scorul, în minutul 37, prin Lena. Avantajul albanezilor a durat, însă, doar două minute, pentru că Teixeira a restabilit egalitatea cu un şut de la 16 metri. La reluare, “lupii galbeni” şi-au creat mai puţine ocazii, dar tot au reuşit să înscrie.
În minutul 82, De Lucas și-a adus echipa în avantaj, iar în minutele de preungire, Priso a stabilit scorul final. Petrolul obţine calificarea în următoarea fază a competiţiei şi aşteaptă confruntarea cu echipa cehă Viktoria Plzen.

 Primul meci (turul) se va juca la Ploiești pe 31 iulie, urmând ca pe 7 august calificarea să se decida 
în Cehia.

 

Caseta tehnică
Flamurtari - Petrolul Ploiești 1-3 (Lena 37)/ Teixeira (39), De Lucas (82), Priso (91). 

Flamurtari: I. Lika - Arberi, Telushi (Gerxho '63), Douglas, Mici - Shehaj (Licaj '67), Kuqi, Zeqiri, G. Lika - Muzaka (Meto '87), Lena. Antrenor: Ernest Gjoka.

Petrolul Ploiești: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Gerson, Fanchone (Beța '77) - De Lucas, Hoban - Nepomuceno (Priso '60), Mutu, Teixeira - Tamuz (Albin '72). Antrenor: Răzvan Lucescu.

Cartonașe galbene: Zeqiri '47, Mici '67 / Nepomuceno '59.
Arbitri: Jan Valasek (central) - Tomas Vorel, Peter Chladek (asistenți) - Mario Vlk (rezervă).
Observatori: Victor Mintoff (Malta), Tobias Wolf (Germania).

sursa:sportnews.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.