marți, 26 noiembrie 2013

5293b5df95f9cf2d22000001
Petrolul Ploiești a învins pe FC Viitorul Voluntari cu scorul de 3-0 (0-0), luni seara, pe stadionul ”Ilie Oană”, în ultimul meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal, toate cele trei goluri fiind înscrise în repriza a doua, de către Hamza Younes (90) şi Juan Angel Albin (62, 72).
Viitorul n-a rezistat decat o repriza iuresului "galben-albastrilor". Petrolul a început în forță partida de pe "Ilie Oana"si Damien Boudjemaa (8) a ratat prima ocazie a partidei, portarul oaspeților respingând în corner mingea șutată de francez.
Replica elevilor lui Bogdan Arges Vintila nu a intarziat sa apara, si in decurs de doar 3 minute, Viitorul si-a trecut in cont 3 mari ocazii de a deschide scorul in "arena lupilor". Prima ocazie de gol i-a apartinut lui Alexandru Băluță (28), al cărui șut din careu s-a dus alături de poartă, pentru ca apoi  Pecanha sa-si arate clasa de mare goalkeeper atunci cand cu un reflex uimitor a respins peste transversala  șutul de la distanță al lui Romario Benzar (30) și la balonul reluat cu capul de Ionuț Puțanu (31).
Până la pauza, fiecare formație a mai ratat câte o ocazie, "lupii" prin Ferebory Dore (35), care a trimis pe lângă poartă cu capul, iar oaspeții prin Benzar (45+1), șutul său trecând aproape de țintă.
In cel de-al doilea mitan, terenul avea să se încline definitiv înspre poarta oaspeţilor. Gazarii au început în forță și au ratat o ocazie mare în min. 47, când portarul  Balauru a respins in extremis șutul lui Filipe Teixeira. Petrolul nu putea rata sansa de a egala la puncte  pe contracandidata Steaua Bucuresti chiar inainte de meciul direct si avea sa inscrie de trei ori in poarta Viitorului, fix la fel cum o facuse  in urma cu 7 luni tot pe arena Ilie Oana.
Lupii au deschis scorul  în min. 62, prin Albin, in urma unei lovituri libere executata magistral de uruguayan, urmand ca dupa numai 10 minute acelasi Albin, sa realizeze dubla printr-o lovitură de cap, la centrarea de pe stanga a  lui Walter Fernandez. Scorul de neprezentare pe tabela de marcaj avea sa fie adus in ultimul minut de joc al partidei de preferatul tribunelor, Hamza Younes (90') care si-a dovedit inca odata clasa de golgheter innascut, golul din aceasta seara fiind marcat dupa o absenta de aproape 3 luni.
Petrolul bifează  cel de-al 8-lea succes din acest campionat şi cu un total de 30 de puncte revine pe podiumul Ligii 1, egaland-o pe Steaua inaintea meciului direct si continuând astfel  cursa pentru îndeplinirea obiectivelor propuse.
Etapa viitoare, „lupii” vor juca in Ghencea, duminica 1 decembrie de la ora 21.00, partida dintre Steaua si Petrolul urmand a fi televizata in direct de postul de televiziune DigiSport 1.

Caseta tehnica
Petrolul Ploiesti - Viitorul Voluntari 3-0(0-0)
Marcatori: Albin (62, 72)/Hamza Younes (90')

Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat, Hoban, Benga, Guilherme - Romario, De Lucas - Boudjemaa (Priso '63), Albin, Teixeira (Fernandez '63) - Dore (Hamza '67). Antrenor: Cosmin Contra.

FC Viitorul: Balauru - Bejan, Puţanu, Mitrea, Toşca - Benzar (Nikolov '85), Emerson - Băluţă, Cârstocea (Al,. Lazăr '67), Gavra (Şerban '78) - Axente. Antrenor: Bogdan Vintilă.

Cartonaşe galbene: De Lucas '37, Alcenat '44, Priso '84 / Emerson '61.
Arbitri: Marian Balaci (central) - Marius Nicoară, Gabriel Stroe (asistenţi) - Emil Voicu (rezervă).
Observatori: Romulus Chihaia, Aron Huzu.

Foto:digisport.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.