marți, 30 octombrie 2012

Petrolul s-a calificat in sferturile Cupei Romaniei

Petrolul îşi prelungeşte seria invincibilă, făcând pasul în sferturile de finală ale Cupei României, după victoria obţinută, în această seară, la Braşov. „Lupii” s-au impus cu 2-0, prin reuşitele lui Adrian Cristea (1) şi Jeremy Bokila (62).

Confruntarea de la Braşov a început ideal pentru petrolişti, CRISTEA deschizând scorul în chiar primul minut, atunci când, după o pasă primită de la Bokila, a scăpat pe stânga şi l-a învins pe Taborda. La scurt timp, Grozav (5) a avut golul desprinderii în vârful bocancului, dar internaţionalul „lupilor” n-a profitat până la capăt de o gafă uriaşă a lui Velayos, şutând pe direcţia lui Taborda. Braşovul a replicat târziu, creându-şi prima ocazie importantă cu zece minute înainte de pauză, dar Batin n-a reuşit să-l învingă, din 12 metri, pe Bornescu. Grozav (42) a fost, din nou, aproape de golul doi, şutând, de la 12 metri, în braţele lui Taborda, iar repriza s-a încheiat cu o cursă pe stânga a lui Batin (44), însă mingea trimisă de atacantul braşovean, în faţa porţii, a fost respinsă de Yamissi.
Boudjemaa (47) şi Bokila (49) au deschis partea secundă cu două şuturi ce i-au dat mari emoţii lui Taborda, jocul inteligent al ploieştenilor împiedicându-i, mai apoi, pe amfitrioni să se apropie periculos de buturile lui Bornescu. Iar Bokila (62), după o pasă excelentă a lui Cristea, a adus şi mai multă linişte în joc şi pe tabela de marcaj, „lupii” gestionând fără mari dificultăţi finalul întâlnirii. Debut fericit, astfel, pentru Cosmin Contra, tehnicianul conducându-şi, în această seară, echipă din tribună.
FC Petrolul se califică, aşadar, în sferturile Cupei României, continuând cursa către unul dintre obiectivele propuse la începutul sezonului. Formaţia noastră va reveni, la începutul săptămânii viitoare, pe „Ilie Oană”, cu ocazia meciului de campionat cu Concordia Chiajna, ce se va disputa luni, de la ora 20.00.

Declaratii dupa meci 

Florian Walter:"Am practicat un joc foarte bun astazi. Mi-a placut atitudinea si daruirea baietilor, nu putem spune ca este victoria lui Cosmin, fiindca nu a avut inca timp sa-si implementeze filosofia de joc. El a stat azi in tribune deoarece, de-abia maine vin hartiile de la Liege, si inca nu am putut sa-i  inregistram contractul. Cu siguranta la partida de luni impotriva Concordiei , Cosmin Contra va fi pe banca.
Ne dorim sa castigam Cupa Romaniei, reprezinta unul dintre obiectivele noastre in acest sezon, iar un trofeu pentru clubul nostru si pentru fanii nostrii inseamna foarte mult.
Referitor la speculatiile conform carora din iarna Marinescu, Boudjemaa si Grozav ar pleca la Standard, ei fiind doriti acolo de Mircea Rednic, nu pot sa va spun momentan nimic cu privire la acest subiect. 
Dar totusi niciodata sa nu spui niciodata! La Petrolul nu exista in momentul acesta jucator netransferabil, cu toate acestea Grozav va spun sigur daca va avea o oferta foarte buna va pleca, dar nicidecum nu se va transfera la Standard Liege.


Cosmin Contra: "Debut cu victorie.Nu-mi asum meritele acestei victorii, fiindca nu sunt ale mele, in 24 de ore nu poti sa faci nimic, am incercat doar sa vorbesc cu baietii, sa le explic filosofia mea de joc.Meritul in aceasta seara il are in totalitate stafful precedent. Cat priveste echipa, pot sa va spun ca am venit la o echipa care are obiective indraznete si este exact ceea ce imi doream, pentru ca eu vreau sa fac performanta cu Petrolul. 
Rog suporterii si pe toata lumea implicata sa aiba rabdare cu mine, fiindca sunt o fire ambitioasa si vreau sa castig tot! Vreau sa ajung sa domin toate echipele pe toate stadioanele! 
Victoria din aceasta seara, imi ofera linistea de care aveam nevoie sa pot incepe munca la Ploiesti."

FC Braşov – FC Petrolul Ploieşti 0-2 (0-1)
Marcatori: Cristea (1), Bokila (62)

FC Braşov: Taborda – Velayos, Machado, Cr. Munteanu (cpt), Străuţ – Viveiros (37 Păun), Mateiu, Tameş (39 Olariu), I. Popa – Batin, Buga (71 Brat). Antrenor: Sorin Cârţu.
FC Petrolul: Bornescu – Achim, Galamaz, Yamissi, Guilherme – Boudjemaa (88 Tony), Mustivar, Marinescu (cpt) (70 Hoban), Cristea – Bokila, Grozav (64 Grozav). Antrenor: Cosmin Contra.

Au arbitrat: Adrian Cojocaru (Galaţi) – Andrei Constantinescu (Bucureşti) şi Mircea Orbuleţ (Bucureşti).
Arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti).
Observatori: Romică Chihaia (Bucureşti) şi Dan Petrescu (Bucureşti).
sursa:fcpetrolul.ro
Foto:sport365.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.