miercuri, 20 iunie 2012

Luând act de doleanţele suporterilor, conducerea FC Petrolul Ploieşti a decis ca tariful biletelor şi abonamentelor să rămână la nivelul din sezonul trecut. Astfel, abonamentele, valabile pentru tot campionatul, vor costa 150 lei (peluze), 290 lei (Tribuna a II-a), 430 lei (Tribuna I) şi 720 lei (Tribuna 0), menţinându-se şi varianta achiziţionării acestora doar pentru tur sau retur. Abonamentele vor fi puse în vânzare începând de vineri, 22 iunie, la casele de ticketing ale arenei „Ilie Oană”.

* Abonaţii din sezonul 2011-2012 (campionat, tur, retur) vor beneficia de o reducere de 10% la procurarea de noi abonamente. Totodată, doar în primele 10 zile de la demararea procesului de comercializare, vechii abonaţi pot opta să-şi păstreze locurile deţinute anterior.
** Pensionarii vor avea reducere de 50% la procurarea de abonanamente, în Sector 212, Tribuna II. Abonamentele pot fi achiziţionate pe baza cuponului de pensie.
*** Copiii cu vârsta minimă de 14 ani şi studenţii vor avea reducere de 50% la procurarea de abonamente, în Sector 300, Peluza II. Abonamentele pot fi achiziţionate numai pe baza carnetului de elev/student, ştampilat şi vizat la zi.
*** Abonamentele FAMILY vor fi emise în Sectorul 212, Tribuna II. Copiii vor avea gratuitate în cazul în care sunt însoţiţi de un părinte deţinător de abonament cu preţ întreg, emis pentru acest sector.
**** Abonamentele vor fi valabile atât la meciurile oficiale organizate de către FC Petrolul Ploieşti, cât şi la jocurile amicale ale „galben-albaştrilor”, ce se vor desfăşura pe stadionul „Ilie Oană”. Exemplu: un abonament pentru tot sezonul asigură accesul la cele 17 partide din campionat, cât şi la cel puţin patru întâlniri amicale, dintre care minimum două în compania unor adversari din străinătate

sursa:fcpetrolul.ro