sâmbătă, 23 iunie 2012

 Petrolul Ploiesti - ACS Progresul Cernica 8-1 (4-1)

sursa foto:fcpetrolul.ro
Aflaţi în cantonament la Mogoşoaia, jucătorii lui Mircea Rednic au susţinut, astăzi, primul joc de verificare din această vară, în compania echipei ACS Progresul Cernica, recent promovată în Liga a III-a. Petroliştii s-au impus cu 8-1 (4-1), golurile fiind înscrise de către Younes, Hoban, Marinescu, Cristea,  Grozav, Achim, Morar şi M. Roman.
Antrenorul “galben-albaştrilor” a început confruntarea cu Povilas – Popa, Galamaz, Bikana, Grecu – Opriţa, Marinescu, Hoban, Cristea – Younes, M. Roman, iar după pauză a apelat la Hamutovski (Bornescu) – Achim, Neag, Szukala, Guilherme – Boudjemaa, Mustivar, Cristescu, Morar – Grozav, Buhuşi (M. Roman). N-au jucat deloc Tony şi Jean Sony Alcenat, cei doi efectuând un antrenament separat.

“A fost un antrenament util, cu lucruri bune, cu altele mai puţin bune, dar sunt mulţumit de modul în care s-au prezentat băieţii, ţinând cont şi de oboseala adunată după această perioadă de cantonament”, a declarat Mircea Rednic. Tehnicianul le-a dat liber elevilor săi până mâine, stagiul de la Mogoşoaia urmând să se încheie marţi.

sursa:fcpetrolul.ro