luni, 14 mai 2012

sursa foto:stiriploiesti.ro
Gigi Mulţescu a fost invitat, în această seară, la emisiunea "Presing" de la Prahova TV. Cele mai importante declaraţii ale acestuia le puteti găsi în rândurile următoare:
VENIREA LA PETROLUL
"Familia s-a opus- "ce, esti nebun, nu vezi că aia sunt ca si retrogradaţi"! Un argument pentru care am venit a fost jocul cu Chiajna - atunci mi-am dat seama că echipa are potenţial. Am văzut partea pozitivă, pe Melinte la finalizare în minutul 86. Pe urmă m-a sunat Vivi care era o voce răvăşită si nu l-am recunoscut prima dată. L-am simţit şi puţin frustat pentru că era proiectul lui.
Mi-a spus Rachită că n-am fost prima varianta, nu m-a deranjat acest lucru. A doua zi am acceptat.
Eu am fost foarte deschis, la primul antrenament le-am spus jucătorilor că cine nu crede în salvare poate să plece!"
REGRETELE DE LA MECIURILE CU STEAUA ŞI CFR
"Regret că nu i-am putut să-i batem pe Steaua, ştiam că o să cădem in repriza secundă - de aceea doream să avem două goluri în faţă până-n minutul 60. Pacat că nu am avut timp suficient de recuperare, timpul a fost prea scurt.
Prima repriză din meciul cu CFR mi-a depăşit orice asteptare. Tranziţia din apărare în atac a fost una de manual, prezentată la toate seminarele de antrenori. Trebuia să fie 2-3:0 la pauză. Dacă dădea Zerka gol era 2-0 la pauză ori Sony la bara aia...
In ultimele două meciuri, Hamutovski a fost şi el unul dintre cei mai buni jucători. A fost extraordinar, a scos două goluri ieri. A recunoscut ca la meciul cu CFR a greşit pentru că Melinte şi cu Linares îl inchisese pe clujean, el trebuia să rămână pe picioare dar aşa s-a culcat şi i-a permis adversarului să dea scăriţă."
DESPRE MECIUL CU TG. MUREŞ
"Eu eram avizat de cei din Târgu Mureş, vazusem jocul lor, acasa fiind mult mai agresivi dar şi ajutorul publicului dar si al arbitrajului care mai punea puţin umărul. Ne-am pregătit ca de un joc capital - chiar mi-am motivat jucători in acest sens spunându-le să-l abordeze ca fiind ultmul lor joc din viaţa lor. Ştiam ca ei o să joace cu 3 fundaşi şi de aceea am mers cu 3 atacanţi pe ei şi am mai jucat şi pe tactica de contra-atac pentru că ştiam că nu putem duce 90 de minute."
"Au fost momente de cumpănă, dar am speculat greşelile lor pentru că ştiam că stoperii lor sunt lenţi şi asta a făcut bine Sony Mustivar care a primit o pasă excelentă de la Opriţa. Au venit peste noi, au jucat la un momentdat 4-2-4 şi atunci am reacţionat şi l-am băgat pe Bikana pentru că ultimele 10 minute a fost realmente o bătălie."
"Boudjemaa a intrat în repriza a doua pentru că fusese accidentat şi pierduse două zile de antrenament. De aceea am convenit să intre în repriza a doua şi să deztabilizeze anumite zone ale adversarului."
PREPARATORUL FIZIC
"Am făcut o evaluare din punct de vedere fizic. Trebuie să spun că preparatorul fizic a avut un rol determinat în revenirea echipei. Am făcut testele in funcţie de programul echipei - prima parte cu meciuri la o săptămână şi nebunia din ultimele două săptămâni. S-a lucrat la explozie, viteză, ruperi de ritm."
SCHIMBĂRI LA TACTICĂ
"Tactic, am trecut la un 4-3-3, am inceput să jucăm dintr-o atingere şi jucătorii să se sprijine între ei.
Hamza l-am băgat în partea stânga pentru a apărea în centru la finalizare iar Zerka era cel care se bătea pentru mingie şi îi ajuta pe Hamza."
DISCUŢIA CU RĂCHITĂ
"Rachita mi-a spus tranşant "ori eu ori mata". Pentru mine a fost o surpriză...neplăcută. L-am înţeles la un moment dat dar dacă vrea sa fie antrenor trebuie să se echilibreze. Mai ales ca eu venisem cu drag, să-l ajut şi pe urmă sa am parte de destule contre şi poziţii impotrivă. Până la urmă am vorbit cu domnu' primar  şi a gestionat bine acel moment şi lucrurile s-au aşezat. Lucruri care sunt inerente în viaţa unei familii - te mai cerţi cu nevasta dar nu divorţezi a doua zi de ea. Dar s-au rezolvat impreună cu Andi şi cu Dan Capră. 
Andi Crângu şi cu Dan Capră au fost persoanele care au fost lângă mine şi care m-au susţinut tot timpul.
Cred că s-a înţeles că nu este nicio problemă între mine şi Vivi. Sper că a invăţat din experienţa asta pentru ca are viitorul în faţă."
SUPORTERI
"Înaintea meciului cu Braşov eram avizat că o să fie proteste ale suporterilor. Domne, de la incălzire ne-au susţinut. A fost ceva special! Ne-au arătat cine e şeful. Mi-au arătat că ne susţin."
VIITORUL LA PETROLUL
"E alta discuţie. Am discutat cu Andy şi cu Dan Capră. Dar, deocamdată, să terminăm campionatul ăsta. Sunt premise să continui. N-am avut nicio discuţie, luni poate o să ne aşezăm la masă pentru discuţii.

sursa:doarpetrolul.ro