duminică, 17 martie 2013


 ASTAZI NOI AM DICTAT MUZICA!!

Petrolul a tranşat fără dubii duelul cu Dinamo, diferenţa dintre cele două echipe fiind mult mai clară decât cea pe care a arătat-o, la final, tabela de marcaj. După un joc pe care l-au controlat autoritar, “lupii” s-au impus cu scorul de 2-1, graţie golurilor marcate de către Bokila (8, pen.) şi Sauvadet.
 
Într-o atmosferă absolut senzaţională, publicul de pe “Ilie Oană” demonstrând, o dată în plus, că este cel mai frumos din Liga I, Petrolul a obţinut o victorie extrem de importantă pentru configuraţia părţii superioare a clasamentului. Trupa lui Cosmin Contra a făcut “rocada” cu Dinamo, urcând pe locul patru şi având perspective din ce în ce mai bine conturate pentru o participare în Cupele Europene.
“Lupii” au început extrem de montaţi confruntarea, iar după doar două minute mingea atingea plasa porţii dinamoviste, însă reuşita lui Sauvadet a fost anulată pentru ofsaid. Petrolul şi-a continuat asediul, iar Bokila a obţinut penaltiul după o pătrundere printre Rus şi Luchin, tot el înscriind fără emoţii de la punctul cu var. Era, astfel, 1-0 din minutul 8, însă bucuria n-a fost de lungă durată, pentru că, la o pasă trimisă “acasă” de către Geraldo Alves, Mircea Bornescu a degajat în Axente (14), atacantul bucureştenilor blocând mingea cu mâna înainte de a o trimite în poarta goală. Până la pauză, “găzarii” i-au dat emoţii lui Bălgrădean, însă Cristescu a fost ocolit de şansă în trei rânduri (22, 33 şi 34).
Sentinţa s-a dat la zece minute după reluare, atunci când mingea a circulat perfect pe traseul Cristescu-Marinescu-Sauvadet, iar mijlocaşul francez a înscris cu o execuţie de efect, un şut la colţul lung, expediat de la 16 metri, lateral dreapta, ce l-a lăsat fără replică pe Bălgrădean. A fost golul care a consemnat o diferenţă logică pe tabela de marcaj, până la final Petrolul conservându-şi fără mari emoţii avantajul, atâta vreme cât jocul elevilor lui Contra a fost fără cusur, Dinamo neavând, practic, nicio şansă să reintre în meci.
Cu zece puncte obţinute în cele patru meciuri disputate în 2013, Petrolul ajunge, astfel, la cota 41, fiind la trei lungimi în urma ocupantei treptei a treia a podiumului, Pandurii Tg. Jiu. Urmează două săptămâni de pauză în Liga I şi, apoi, un nou meci “tare” pe “Ilie Oană”, cu CFR Cluj.

Mulţumiri publicului fantastic, mulţumiri  jucătorilor şi antrenorilor pentru o sâmbătă seară perfectă!

Declaraţie Cosmin Contra
“Nu pot să încep decât prin a-mi felicita jucătorii, pentru că au făcut un meci foarte bun în această seară şi au crezut în victorie până la sfârşit. Am început foarte bine partida, am fost agresivi, am avut ocazii, am înscris, după care a venit o greşeală individuală şi am băgat-o în joc pe Dinamo. După golul primit ne-am dezorganizat puţin, le-am permis adversarilor să aibe spaţii, iar la pauză am încercat să remediez aceste lucruri. În repriza a doua am fost mai pragmatici, mai organizaţi şi ştiam că până la urmă vom înscrie, pentru că avem o echipă care-şi creează ocazii şi care poate să marcheze în orice moment. O victorie meritată şi urmează, acum, două săptămâni de linişte, în care să pregătim meciul următor, unul care va fi la fel de greu”.

FC Petrolul Ploieşti– FC Dinamo Bucureşti 2-1 (1-1)
Marcatori: Bokila (8, pen.), Sauvadet (55)/Axente (14)

FC Petrolul: Bornescu – Alcenat, Alves, Yamissi, Guilherme – Marinescu (cpt) (67 Mustivar), Hoban – Renan Silva (46 Grozav), Cristescu, Sauvadet (77 Younes) – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra.

FC Dinamo: Bălgrădean – Rus, Luchin, D. Grigore, Muşat – C. Matei, Boubacar (87 Filip), C. Munteanu (cpt), Curtean (72 D. Rotariu) – Axente (78 And. Cristea), Dănciulescu. Antrenor: Cornel Ţălnar.

Au arbitrat: Radu Petrescu (Bucureşti) – Nagy Micloş (Cluj Napoca) şi Sebastian Gheorghe (Suceava).
Arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Piteşti).
Observatori: Dan Petrescu (Bucureşti) şi Valentin Alexandru (Ploieşti).sursa:fcpetrolul.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.