joi, 1 martie 2012

Pregatiti pentru retur!!

Gata pentru un nou start

Cu zece jucători noi aduşi în această iarnă, FC Petrolul este gata să ia startul într-un sezon de primăvară în care are drept obiectiv menţinerea în primul eşalon. “Suntem înaintea unui retur de campionat extrem de dificil, în care trebuie să adunăm punctele necesare pentru a rămâne în prima ligă. În această iarnă s-au schimbat multe în cadrul clubului, şi sperăm ca toate acestea să fi fost făcute cu folos”, a afirmat managerul general al “galben-albaştrilor”, Valeriu Răchită, într-o conferinţă de presă organizată astăzi. “Cred că ne mai trebuie minimum 15 puncte pentru a ne menţine în Liga I, lucru care ne stă în putere să-l obţinem. Avem 9 meciuri acasă, iar dacă vom reuşi să câştigăm cinci dintre ele, atunci cred că o să ne îndeplinim obiectivul”, a mai adăugat oficialul petroliştilor.
Petrolul a transferat 10 fotbalişti în pauza competiţională, despărţindu-se, în schimb de alţi 11 jucători. “Dintre cei care au plecat, în afară de Mircea Bornescu, la care a fost o situaţie specială, ceilalţi au făcut-o în urma deciziei mele. Am adus 10 jucători, care au costat mai mult de 200.000 de euro, iar aceşti bani, ca şi diferenţa în plus, au venit de la noul acţionar”, a precizat Valeriu Răchită. “Avem în lot 25 de jucători, incluzându-i aici pe portarul Zimmermann, cel care este accidentat şi nu va fi apt până în sezonul viitor, şi pe juniorul Oprea, dar încercăm, pe ultima sută de metri, să mai aducem 1-2 fotbalişti care sa ne ajute. Ambii sunt atacanţi şi suntem foarte aproape să ne înţelegem cu ei”, a spus Răchită, cel care a anunţat şi ordinea celor trei căpitani de echipă pentru sezonul de primăvară: Soni Mustivar, Cristian Melinte şi Pompiliu Stoica

FC Vaslui, primul adversar
Seria meciurilor oficiale din 2012 va fi deschisă de confruntarea cu FC Vaslui, ce se va disputa duminică, de la ora 19.30, pe stadionul „Ilie Oană”. „Întâlnim o echipă a Vasluiului schimbată, pentru că are un alt antrenor, o altă filozofie şi a adus jucători de valoare în această iarnă. I-am văzut pe viu într-un joc de pregătire în Antalya, mai am înregistrări şi cu alte două amicale ale lor, aşa că am destule informaţii despre ei. Sperăm ca, printr-o organizare şi printr-o atitudine bună să reuşim un rezultat bun în primul meci din acest an”, a afirmat Valeriu Răchită.
Petroliştii vor intra, de mâine, în cantonament, la Crângul lui Bot, iar pentru jocul de duminică nu vor conta pe Aleksandar Stojimirovic (suspendat), Olivian Surugiu (accidentat) şi Răzvan Neagu, cel pentru care există o înţelegere cu oficialii lui FC Vaslui, club de la care a venit sub formă de împrumut, să nu evolueze în meciul direct.

sursa:fcpetrolul.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.