marți, 14 februarie 2012

Petrolul Ploiesti - Chindia Targoviste 2-0 (1-0)

 

Victorie la final

Petrolul a încheiat stagiul de la Belek cu un succes obţinut în faţa divizionarei secunde Chindia Târgovişte, scor 2-0. „Lupii” au punctat câte o dată în fiecare repriză, prin Buhuşi (27) şi Dina (83).

Disputat pe unul dintre terenurile complexului Riu Kaya, meciul de astăzi a fost unul controlat clar de către formaţia lui Valeriu Răchită. Cu un prim „11” oarecum experimental, alcătuit în mare parte din jucători care au evoluat mai puţin pe parcursul acestui stagiu, „lupii” au reuşit să deschidă scorul în minutul 27, atunci când BUHUŞI a înscris spectaculos, cu un şut de la 20 de metri, în vinclul din stânga portarului Perianu. Până la pauză, Stojimirovic (30 – şut de la 18 metri, puţin peste) şi Roman (39 – singur cu portarul, a trimis alături) au trecut pe lângă desprindere, iar prima jumătate a părţii secunde avea să se dispute pe o ploaie torenţială, jocul scăzând, evident, în intensitate. Vali Negru (60 – şut de la 16 metri, deviat la o palmă de bară) şi Mustivar (80 – „cap” de la 8 metri, puţin alături) au prefaţat golul de 2-0, înscris de DINA (83), cu o deviere „fină” din faţa porţii, după o centrare venită, de pe dreapta, de la Neagu.
Petrolul termină, astfel, stagiul din Turcia cu un bilanţ pozitiv, 6 victorii şi 3 înfrângeri, după ce a înregistrat următoarele rezultate: 0-1 cu Turkmenistan, 0-2 cu FC Qarabagh, 1-0 cu Dila Gori, 2-1 cu Akzhayik Oral, 1-0 cu Tatran Presov, 4-0 cu FC Slovacko, 2-1 cu Paksi, 1-2 cu Litex Lovech şi 2-0 cu Chindia Târgovişte. Mâine, aproape de miezul nopţii, delegaţia ploieşteană va reveni acasă, existând posibilitatea ca, de săptămâna viitoare, să se întoarcă în Antalya, dacă vremea din ţară nu va permite desfăşurarea unui program de pregătire.

Petrolul Ploieşti – Chindia Târgovişte 2-0 (1-0)
Marcatori: Buhuşi (27), Dina (83).
Petrolul: Gritti (46 Povilas, 85 Oprea) – Enescu (46 Buleică), Tudor (46 Bikana), Cjevanovic (46 Ben Djemia), Borza (46 Stoica) – Bărbulescu (46 Mustivar), Dumitru (46 Negru) – Opriţa (65 Buhuşi), Buhuşi (46 Boudjemaa), Stojimirovic (46 Neagu) – Roman (46 Dina). Antrenor: Valeriu Răchită.
Chindia: Perianu – Pătru, Rădoi, Mladen, Buşu – Băluţă, Mihăiescu, Anton, Dobre – Poiană, Verdeş. Au mai jucat: Omuţ – Dinu, Moraru, Honciu, Horvath, Petrea, Buşică, Radu, Negoescu, Şerban. Antrenor: Flavius Stoican
.

sursa: fcpetrolul.ro

16 comentarii:

  1. @ Anonim se pare ca este 1-0 pentru noi marcator Buhusi!
    revin cu informatiile oficiale daca se confirma si cu rezultatul final! stati aproape! mersi

    RăspundețiȘtergere
  2. ok si ms mult.unde ai gasit rezultatul ca eu caut de 20 min si nimic

    RăspundețiȘtergere
  3. nu este nicaieri pe internet. informatia este venita direct via Belek. acum sa vedem daca este si adevarata si se confirma. cum am mai spus revin cu rezultatul oficial imediat cum il am.

    RăspundețiȘtergere
  4. salutare! cat mai este scorul in momentul asta? Forza Lupii

    RăspundețiȘtergere
  5. poate ne dai si noua scorul la pauza te rugam

    RăspundețiȘtergere
  6. @ alex, tinand cont ca meciul a inceput la ora 15, meciul este la final. maxim 5 minute cu tot cu prelungiri a mai ramas. stati aproape pentru scorul oficial! sper sa il aflu cat mai repede si sa se confirme si acel 1-0

    RăspundețiȘtergere
  7. scuze vroiam sa spun final.oricum ms daca ne spui scorul final

    RăspundețiȘtergere
  8. ai aflat scorul final? marcatorii? FCP

    RăspundețiȘtergere
  9. daca afli ceva posteaza si tu un rezultat (de bine sper)!

    RăspundețiȘtergere
  10. Se pare ca s a confirmat si oficial acel 1-0 de la pauza marcator Buhusi:)... si eu va multumesc ca sunteti aproape zi de zi, si ca imi cititi blogul ca astfel ma obligati sa ma dedic din ce in ce mai mult. sper sa am mereu timpul necesar ca sa fiu intotdeauna prompt asa cum v am obisnuit! Va salut si Forzza Gazarii!

    RăspundețiȘtergere
  11. mathlouthi si-a prelungit contractul cu cei de la lens pana 2013

    RăspundețiȘtergere
  12. @Anonim din cate stiu, sper sa nu ma insel, asa cum arata pe transfermarkt.co.uk ca e sub contract pana in 2013 cu Lens, la fel arata grafica si acum cateva zile cand era cu noi la probe in Belek. ramane de vazut ce se va intampla la sfarsitul saptamanii cand ar trebui sa soseasca si Ali si Pierre Wome. tot cu privire la grafica de pe transfermarkt , se mentioneaza ca are gripa ("flu" in limba engleza) la fel aceasta informatie sta de perioade bune pe acest site. mai raman si ei in urma cu actualizarea se pare. eu inca sper si mi l doresc in calitate de suporter pe ALI. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  13. Felicitari baietilor si mult succes in returul de campionat.HAI PETROLUL!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile vor fi moderate de catre autorul blogului.