sursa foto:fcpetrolul.ro |
Ajunşi, astăzi, în Austria, petroliştii au susţinut, în această seară,
primul antrenament din cadrul stagiului de la Waidring. Şedinţa de
pregătire s-a desfăşurat la St. Ulrich, o localitate din apropiere, şi
s-a întins pe durata a circa 90 de minute, timp în care jucătorii au
îmbinat exerciţiile tehnico-tactice, comandate de către Mircea Rednic şi
Mihai Teja, cu cele fizice, sub îndrumarea preparatorilor fizici
Giovanni Melcchiore şi Radu Vasilcan.
Pe perioada cantonamentului din Austria, „lupii” vor avea parte, zilnic, de câte două antrenamente, iar marţi vor începe seria jocurilor de verificare, cu un test în compania grupării SV Seekirchen (ora Romaniei 19.30). Partida va fi transmisa de postul DolceSport. (click program Dolce Sport)
Mai jos, o galerie foto de la şedinţa de pregătire din această seară. (sursa:fcpetrolul.ro)