Astazi dupa prima conferinta oficiala a lui
Mircea Rednic in calitate de antrenor principal pe banca Petrolului Ploiesti
mi-a parvenit o informatie conform careia sedinta Consiliului Local Ploiesti
care ar fi trebuit sa aibe loc incepand cu orele 14.00 la sediul RATP Ploiesti
care privea acordul dintre SC FC Petrolul si Primarie a fost amanata.
Ca sa intelegeti mai bine, aceasta sedinta
avea rolul sa treaca societatea "SC FC PETROLUL" catre
"Hale si Piete", pentru a consfinti astfel odata pentru totdeauna
trecerea de la fostii actionari in speta Luca , Bercea &CO.Cu alte cuvinte
atata timp cat societatea nu face trecerea catre Hale si Piete, nici Dan Capra,
Florian Walter sau oricine altcineva nu o pot prelua.
Acesta ar fi si unul din motive sau motivul
principal pentru care contractele cu jucatorii de la "U" Cluj
nu au fost prezentate oficial.
Din aceleasi surse mi s-a spus ca saptamana
viitoare se va intruni Consiliul Local intr-o sedinta extraordinara
special pentru aceasta problema. Chestia este ca ni se spusese public, oficial de catre conducerea clubului cum ca, contractele jucatorilor veniti pe filiera
Cluj au fost semnate. DA! perfect adevarat , numai ca se pare contractele
nu au fost si inregistrate la Liga Profesionista!!!
De ce? Motivul ar fi acela ca daca le-ar
inregistra acum, jucatorii vor deveni automat sub contract cu SC FC Petrolul
Ploiesti si in cazul in care "Hale si Piete" ar vinde societatea catre
oricine altcineva , Florian Walter, Dan Capra ar ramane fara jucatori. Deci un risc enorm,
pentru ei si de aceea s-a impus o astfel de masura de precautie.Totodata, s-a
afirmat oficial ca Dan Capra este actionarul unic al SC FC Petrolul Ploiesti incepand cu joia
trecuta, afirmandu-se ca toate actele care sa certifice aceste lucruri au fost
gata fix acum o saptamana.
Ciudat este ca din
aceeasi sursa se precizeaza cum ca pe ordinea de zi a sedintei care trebuia sa
aibe loc astazi era trecut la unul din puncte trecerea SC FC PETROLUL
apartinand lui Luca&Co catre Hale si Piete!!!
Altfel, in mod normal
saptamana viitoare in sedinta extraordinara ar trebui sa se voteze perfectarea
actelor si trecerea societatii, clubului catre Hale si Piete, care la randul
sau il va vinde cel mai probabil a doua zi catre Dan Capra ,
eventual Florian Walter.
Vestea buna este ca Petrolul Ploiesti va avea acelasi obiectiv declarat si azi la conferinta de presa a lui Mircea
Rednic. Si totusi care a fost motivul de s-a amanat astazi sedinta Consiliului
Local? Raspunsul nu a intarziat sa apara, sursa blogului meu afirmand ca
motivul de a se amana a fost lipsa unei hartii oficiale din partea C.A.
(consiliul de administratie) al clubului ca e de acord cu trecerea clubului in
patrimoniul Hale si Piete.
Neglijenta,
neprofesionalism sau...rea intentie?
La inchiderea acestui articol mi-a sosit si aceasta informatie
care ramane sa fie sau nu confirmata oficial din cadrul clubului cum ca luni
04.06.2012 la ora 12, la stadionul Ilie Oana va avea loc o intalnire pentru
lamurirea suporterilor cu privire la situatia echipei!
Sa auzim de bine si Forzza Gazarii!!!