Andi Crângu a fost prezent la emisiunea Presing. Cele mai importante declaraţii ale acestuia au fost:
ACŢIONARIATUL SC FC PETROLUL
Nu
am facut oficial niciun anunţ referitor la acţionariat deoarece abia
joi s-au semnat ultimele acte. Pot afirma oficial că principalul
acţionar, al societăţii SC FC Petrolul Ploieşti, este Dan Capră si cele
două firme ale sale.
100% Walter va veni la Ploiesti
dupa ce isi va vinde actiunile de la Cluj. Vine la Ploieşti pentru că
este impresionat de ce s-a realizat aici (stadion) şi vrea o relaţie
corectă cu Consiliul Local. Cred că cel mai mult l-a impresionat
publicul ploieştean, avem nişte suporteri fantastici.
Dan Capră a spus clar că Petrolul NU ESTE DE VANZARE!. Dacă venea pentru a face o afacere Hamza era deja vândut în Germania.
In scurt timp vom organiza o conferinţă de presă împreună cu Dan Capră.
BUGETUL DIN SEZONUL VIITOR
Bugetul Petrolului pentru sezonul viitor va fi de 6 milioane de euro.
Bani de Primărie, din vară, nu mai avem ce să luăm. Sezonul trecut am
primit aproximativ 1 milion de euro. La acest buget se adaugă investitii
- un lot de 15 milioane de euro - valoarea jucătorilor de la Cluj
(aprox. 12 milioane de euro) precum si a celor de la Petrolul (aprox. 3
milioane de euro).
CONTACTUL CU ITALIENII
Am
fost primul care a luat contact cu italienii la meciul cu Braşov. Am
mers după meci la o masă.Era un grup de 10 persoane şi printre ei era
acţionarul de la Pisa şi preşedintele de la Pisa. La sfârşit i-am
intrebat care e scopul vizitei şi au zis că vor să cumpere acţiuni şi să
investească la Petrolul. Le-am explicat situaţia şi din ce ştiam eu
clubul nu era de vânzare şi că trebuie sa discute cu acţionarul
principal Dan Capră.
Trebuiau să se întâlnească cu Dan Capră la meciul cu Dinamo dar n-au mai venit.
Ei
au afirmat că vor sa cumpere doar 100%. Si le-am zis că , din punctul
meu de vedere, nu e posibil dar am incercat să le facilitez o intalnire
cu acţionarii.
CHELTUIELI ŞI PLANURI DE VIITOR
În
iarnă, inainte să inceapă returul, s-au investit 200.000 de euro. După
începerea returului au mai fost transferuri şi s-au plătit şi pentru
aceştia aproximativ 300.000 de euro. Pe lângă aceşti bani s-au mai
plătit aproximativ 80.000 de euro salariile lunare.
Numai în centrul de copii si juniori vor fi investiţi foarte multi bani. Proiectul va demara începând cu acest an.
Walter dorea de mult să vină la Ploieşti.
REDNIC 99.99% ANTRENOR
Mâine
vom ştii cine va fi antrenorul Petrolului: Rednic sau Mulţescu. Rednic
semnate deja cu Astra când a fost ofertat de Petrolul. Walter îl prefera
pe Rednic.
sursa:doarpetrolul.ro