joi, 11 iulie 2013

steaua_-_petrolul_3
Petrolul a pierdut primul confruntare oficială din această vară, Supercupa României, disputată în compania campioanei en-titre Steaua Bucureşti. Istoria partidei s-a scris în prima repriză, atunci când bucureştenii au înscris de trei ori, profitând şi de faptul că, din minutul 28, „lupii” au evoluat în inferioritate numerică, în urma eliminării lui Enza-Yamissi.
Cu un lot măcinat de indisponibilităţi, Petrolul n-a reuşit să reuşit să se lupte cu şanse egale pentru singurul trofeu ce, în formatul actual al Supercupei României, lipseşte din palmaresul clubului. După o primă mare ocazie a lui Iancu (15), blocat de Pecanha, Steaua a deschis scorul şase minute mai târziu, atunci când Nikolic a reluat, din şase metri, imparabil. A urmat reacţia „lupilor”, cu şutul lui Guilherme (24), deviat, ce a ocolit de puţin vinclul, şi cu cel expediat de Hoban (26), de la 16 metri, la care Tătăruşanu a salvat cu piciorul, dar „filmul” s-a rupt aproape de capătul primei jumătăţi de oră, după ce arbitrul de centru Ovidiu Haţegan l-a eliminat pe Enza-Yamissi, la o fază la care a dictat penalty în favoarea Stelei. Pecanha l-a „ghicit” pe Bourceanu (29) şi a parat lovitura de pedeapsă, însă Szukala (32) avea să înscrie pentru 2-0, cu o lovitură de cap expediată, de la 11-12 metri, la colţul lung. Cu trei minute înainte de finalul primei părţi, Pintilii a trimis, din marginea careului mare, în vinclul din stânga lui Pecanha.
Repriza secundă nu a mai adus modificări pe tabela de marcaj, „găzarii” nereuşind ca, în zece oameni, să poată forţa o răsturnare spectaculoasă de situaţie. Petrolul porneşte, astfel, cu stângul în noul sezon, rămânând ca, de astăzi, să demareze pregătirile pentru debutul în Europa League, ce se va produce peste fix o săptămână, pe „Ilie Oană”.(sursa:fcpetrolul.ro)

Fotbal Club Petrolul Ploieşti transmite sincere condoleanţe familiei celui care a fost OCTAVIAN TATOMIR, suporterul trecut în nefiinţă astăzi, în urma unui tragic accident, în drumul spre „Arena Naţională”. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Steaua Bucureşti – FC Petrolul Ploieşti 3-0 (3-0)
Marcatori: Nikolic (21), Szukala (32), Pintilii (42).

Steaua: Tătăruşanu – Georgievski (70 Prepeliţă), Szukala, Chiricheş, Latovlevici – Bourceanu (cpt), Pintilii – Ad. Popa, Iancu (56 Stanciu), Tănase – Nikolic (61 Piovaccari).Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

FC Petrolul: Pecanha – Achim, Neag (56 Romario), Yamissi, Guilherme – Mustivar (cpt) (80 Cristescu), Hoban – Boudjemaa, Cristea (56 Teixeira), Grozav – Younes. Antrenor: Cosmin Contra.

Au arbitrat: Ovidiu Haţegan – Octavian Şovre şi Aurel Oniţă.
Arbitru de rezervă: Istvan Kovacs.
Arbitri adiţionali: Cristian Balaj şi Alexandru Tudor.
Observatori: Octavian Goga şi Cornel Sorescu.

Foto:evz.ro

joi, 4 iulie 2013

fcpzorya
Petrolul a terminat la egalitate, 0-0, meciul cu Zorya Lugansk, ultimul amical din seria celor şase jocuri de pregătire programate de Contra în Slovenia.
Primele ocazii ale meciului le-au aparţinut ucrainienilor, care au reuşit să marcheze în minutul 25, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. Prima fază periculoasă a ploieştenilor a venit în minutul 31, când Romario a trimis un şut bun, care a trecut puţin pe lângă transversală.
Ploieştenii au început mai determinaţi repriza secundă, ameninţînd poarta celor de la Zorya Lugansk prin loviturile de cap ale lui Geraldo (minutul 55') şi Neag (minutul 60').
În minutul 65, Teixeira a debutat la Petrolul, înlocuindu-l pe De Lucas. Fostul rapidist, în vîrstă de 32 de ani a semnat ieri cu ploieştenii, cînd a efectuat şi primul antrenament sub comanda lui Contra.
Cristescu a ratat o mare ocazie pentru Petrolul în minutul 70, trimiţînd peste bară o centrare perfectă a lui Boudjemaa. Meciul s-a terminat 0-0.

Echipa trimisă înteren de Contra:
Bornescu (Povilas 81') - Naziri (Achim 46'), Geraldo (Yamissi 73'), Neag, Grecu (Guilherme 46') - Romario (Mustivar 73'), De Lucas (Teixeira 64') - Ad. Ilie (Boudjemaa 68'), Cristescu (Hoban 73'), N. Popescu (Grozav 73') - Ad. Cristea (Younes 73')

Bilanţul "lupilor galbeni" în cantonamentul din Slovenia

Petrolul a terminat stagiul de pregătire de la Maribor cu o victorie, trei egaluri şi două înfrângeri. Elevii lui Contra au marcat şapte goluri şi au primit şase.
Hamza Younes este jucătorul care a marcat de două ori în amicalele din Slovenia, în timp ce Ad. Cristea, Bokila, Grozav, Boudjemaa şi Guilherme au înscris cîte un gol.

Meciurile jucate de ploieşteni la Maribor:

Petrolul - Lokomotiva Zagreb 2-2 (Younes, Ad. Cristea - pen.)
Petrolul - Hajduk Split 0-1
Petrolul - NK Maribor 1-1 (Bokila - pen.)
Petrolul - Partizan Belgrad 0-1
Petrolul - Ludogorets Razgrad 4-1 (Boudjemaa, Grozav, Younes, Guilherme)
Petrolul - Zorya Lugansk 0-0
Ploieştenii vor părăsi mîine Slovenia, urmînd să ajungă în ţară după amiază. Pe 10 iulie, Petrolul va juca împotriva Stelei, în Supercupa României. (sursa:gsp.ro)

marți, 2 iulie 2013

fcpludo
Petrolul Ploieşti a învins, marţi, la Globasnitz, cu scorul de 4-1 (2-1),  campioana Bulgariei, Ludogorets Razgrad, in cel de-al cincilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Slovenia, obtinand astfel prima victorie din aceasta vara.

Golurile Petrolului au fost marcate de Boudjemaa(4'), Grozav(12'), Younes(55'), respectiv Guilherme(85'), in timp ce bulgarii au inscris prin Aleksandrov M. in minutul 21.
Antrenorul ploieştenilor, Cosmin Contra, a folosit următoarea formulă de echipă: Pecanha - Achim, Hoban, Yamissi, Guilherme - Mustivar, De Lucas, Boudjemaa, Younes, Grozav - Bokila.
Astfel, Petrolul obtine prima victorie din cantonamentul din Slovenia, invingand cu 4-1 pe câştigătoarea ultimelor două titluri naţionale ale Bulgariei, Ludogorets Razgrad. Elevii lui Cosmin Contra vor juca joi ultimul amical, in compania gruparii ucrainiene, Zoria Lugansk. 

Caseta tehnica a meciului
Petrolul Ploiesti - Ludogorets Razgrad 4-1(2-1)
Marcatori: Boudjemaa(4'), Grozav(12'), Younes(55'),Guilherme(85')/Aleksandrov M.(21')

Petrolul Ploiesti: Pecanha - Achim, Hoban, Yamissi, Guilherme - Mustivar, De Lucas, Boudjemaa, Younes, Grozav - Bokila
Antrenor: Cosmin Contra

duminică, 30 iunie 2013

fcppartizanPetrolul a pierdut partida din aceasta seara, in cel de-al patrulea  meci amical disputat in cantonamentul din Slovenia. “Lupii” au fost invinsi de campioana Serbiei, Partizan Belgrad.
Unicul gol al partidei s-a consemnat in minutul 36, la o faza in care Ilic i-a pasat excelent lui Luka, acesta scapat singur cu Povilas, l-a driblat pe portarul petrolistilor si a trimis in poarta goala.
Pe tot parcursul primei reprize, gazarii au trait periculos, asta datorita si primului unsprezece experimental trimis in teren de tehnicianul Cosmin Contra. Lupii au inceput partida in urmatoarea formula: Povilas - Naziri, Hoban, Neag, Grecu - Romario, De Lucas - Boudjemaa, Ad. Cristea, Morar - Cristescu.
Inca din debutul partidei alb-negrii au amenintat buturile lui Povilas. In numai 20 de minute atat Markovic cat si Kojic le-au dat emotii galben albastrilor fiecare cu cate doua ocazii mari de poarta. Astfel, in minutul 6 Markovic aflat in pozitie centrala, prinde un sut de la 25 de metri care rateaza de putin tinta.
Kojic doreste si el sa-l copieze pe Markovic si in minutele 11 si 12 trece pe langa deschiderea scorului, ambele ocazii fiind parca trase la indigo, sut de la 16 metri din zona centrala mingea trecand putin pe langa buturile lui Povilas, pentru ca in cea de a doua faza din pozitie similara lituanianul Petrolului sa reuseasca sa prinda balonul.
Pana la deschiderea scorului de catre  Partizan "lupii galbeni" au replicat odata in minutul 31 prin tanarul Vladut Morar, care in urma unei actiuni desfasurate pe partea stanga a prins un sut de la 15 metri, dar nu indeosebi de periculos cat sa-i creeze probleme lui Petrovic.
Ultima faza a primei reprize le-a apartinut tot campionilor Serbiei, prin Jojic(44) care  a executat o lovitura libera de la 16 metri, perpendicular pe poarta, mingea trecand putin peste transversala lui Povilas.
Cea de-a doua repriza, a pastrat scenariul celorlalte partide anterioare disputate de catre petrolisti, tehnicianul lupilor Cosmin Contra, apeland la numeroase schimbari in primul unsprezece. Inca din minutul 46 acesta a efectuat 3 modificari, Hoban, Pablo De Lucas Torres si Cristescu fiind inlocuiti de catre Yamissi, Mustivar respectiv Hamza Younes.
Cu toate acestea, tot sarbii au continuat sa fie mai periculosi, si in minutul 48 in urma unei centrari venite de pe stanga, acelasi Jojic a reluat din 6 metri peste bara transversala. Replica petrolistilor a incercat sa o dea tot Vladut Morar in minutul 51, cand in urma unui contraatac al gazarilor, acesta a finalizat cu un  sut de la 17 metri, dar mingea a fost oprita in drumul ei spre poarta de catre un fundas al sarbilor.
"Gurita" a continuat avalansa schimbarilor, incercand sa readuca egalitatea pe tabela de marcaj! Au intrat in lupta pe rand dupa cum urmeaza: Nini Popescu, Gicu Grozav,Pecanha, Geraldo,Guilherme,Ad.Ilie si au iesit Vladut Morar, Ad. Cristea, Povilas, Naziri,Grecu respectiv Damien Boudjemaa.
Pana la finalul partidei s-au mai consemnat doua ocazii importante de poarta, cate una de fiecare parte. Astfel, in minutul 59 in urma unei lovituri libere executate de pe partea dreapta,sarbul Ostojic a trimis din 5 metri peste poarta lui Pecanha, pentru ca inainte cu 15 minute de ultimul fluier al partidei Grozav(75) sa trimita peste poarta dintr-o lovitura libera executata de la peste 25 de metri.

Petrolul Ploiesti, incheie astfel fara victorie si cea de-a patra partida de verificare din cadrul testelor pe care acestia le desfasoara  in Slovenia.
Pentru lupi urmeaza un alt meci marti, cu o alta campioana, de data aceasta fiind campioana Bulgariei, FK Ludogorets 1947 Razgrad.

Caseta tehnica a meciului:
Partizan Belgrad - Petrolul Ploiesti 1-0
Marcator:Luka(36)

Petrolul Ploiesti:Povilas - Naziri, Hoban, Neag, Grecu - Romario, De Lucas - Boudjemaa, Ad. Cristea, Morar - Cristescu
Antrenor:Cosmin Contra

Foto:partizan.co.rs

vineri, 28 iunie 2013

petmarib
FC Petrolul Ploiesti a incheiat la egalitate cel de-al treilea meci de pregatire din Slovenia,1-1 cu campioana Sloveniei, NK Maribor.Golurile partidei au fost marcate de Mezga (35 pen), in timp ce pentru ploiesteni a marcat Jeremy Bokila(61 pen.)
“Găzarii” şi-au continuat seria prestaţiilor pozitive din cantonamentul de la Maribor, în confruntarea disputată, în această seară, cu NK Maribor, formaţia pregătită de către Ante Čačić .
Petrolistii au inceput bine partida, inca din minutul 5, gazarii avand o mare oportunitate de a deschide scorul atunci cand la o faza de pe partea dreapta Bokila a centrat ideal pentru Hamza care a reluat cu capul putin peste poarta lui Handanovic. Slovenii se trezesc repede si in minutul 12 Milec centreaza in fata portii de pe dreapta, iar Bohar trece pe langa minge din 6 metri.
Hoban (23) le raspunde cu o lovitura libera de la aproximativ 35 de metri, dar mingea trece putin pe langa. Ploiestenii s-au vazut condusi pe tabela de marcaj din minutul 35 atunci cand Mezga l-a invins din penalty pe Pecanha.
Cosmin Contra a inceput partida cu urmatorul 11: Pecanha - Geraldo, Hoban, Yamissi, Guilherme - De Lucas, Mustivar - R. Ramos, Younes, Grozav - Bokila
După pauză, ritmul jocului a mai scăzut, şi pe fondul avalanşei de schimbări din ambele tabere, Petrolul efectuand nu mai putin de sase schimbari. Cele mai importante faze ale celei de-a doua reprize au constat in egalarea scorului pe tabela de marcaj, in minutul 61 atacantul congolez Jeremy Bokila  obtinand o lovitura de pedeapsa pe care tot el a si fructificato, iar cu 15 minute inainte de finalul partidei Mejac scapat singur pe partea dreapta este ajuns inextremis de Romario Pires care a trimis mingea in corner. Lovitura de colt este reluata de Dervisevic cu capul,dar Boudjemaa salveaza de langa bara.
In a doua repriza Cosmin Contra i-a scos de pe teren pe Grozav, Bokila, Younes, Guilherme, De Lucas, Yamissi si Boudjemaa, acestia fiind inlocuiti cu  Neag, Grecu, Cristescu, Morar, Ad. Cristea, Mihai Roman si Sandaza.
Pentru Petrolul urmeaza un alt meci tare, duminica in compania campionilor Serbiei, cei de la  Partizan Belgrad.

Caseta tehnica a meciului:
Petrolul Ploiesti - NK Maribor 1-1(0-1)
Goluri:Mezga(35 pen.)/Bokila(61 pen)

Petrolul: Pecanha - Geraldo, Hoban, Yamissi, Guilherme - De Lucas, Mustivar - R. Ramos, Younes, Grozav - Bokila
Antrneor: Cosmin Contra

NK Maribor: Handanović, Milec, Potokar, Arghus, Trajkovski, Filipović, Cvijanović, Bohar, Mezga, Ibraimi, Mendy.
Antrenor: Ante Čačić.

Foto:nkmaribor.com

marți, 25 iunie 2013

Petrolul a pierdut partida din aceasta seara, in cel de-al doilea  meci amical disputat in cantonamentul din Slovenia. "Lupii" au fost invinsi de ocupanta locului 4 din Croatia, Hajduk Split.fcp1
Unicul gol al partidei a fost marcat de Jean Evrard Kouassi, in minutul 2, cu capul din 7 metri, dupa o centrare de pe partea stanga. In minutul 22, petrolistii au reusit sa inscrie in poarta lui Blazevic, prin spaniolul Sandaza venit aseara in cantonamentul de la Maribor in urma unei centrari venite de pe partea stanga de la Vladut Morar, insa golul "lupilor galbeni" a fost anulat pe motiv de offside.
Pana la pauza s-au mai consemnat cate doua ocazii de fiecare parte. Primii care au avut golul in varful bocancului au fost tot petrolistii, in minutul 30 atunci cand Cristescu servit ideal in adancime de catre Cristea n-a putut fructifica uriasa ocazie, luandu-l la tinta pe acelasi Blazevic. Pentru ca 4 minute mai tarziu Bornescu sa-i salveze pe gazari de la un 2-0 ca si facut  acesta respingand excelent dupa reluarea cu capul a lui Galesic, din 6 metri.
Tehnicianul Petrolului, Cosmin Contra, a inceput meciul cu urmatorul 11: Bornescu - Romario, Neag, Yamissi, Guilherme - Mustivar, Cristescu - Boudjemaa, Ad. Cristea, Morar - Sandaza
In cea de-a doua repriza "Gurita" a facut numeroase schimbari in primul unsprezece, iar aceste schimbari au adus cu ele si o avalansa de ocazii ale "lupilor" din pacate pentru echipa noastra, niciuna din ocazii nefiind materializata cu gol.
Pe parcursul celui de-al doilea mitan, Bokila si Younes au trecut de nenumarate ori pe langa egalarea mult asteptata de fanii petrolisti de acasa. Startul ratarilor l-a dat Bokila in minutul 48, atunci cand scapat spre poarta croatilor,  a fost deposedat inextremis de catre Tomicic. Acelasi Bokila, 2 minute mai tarziu avea sa treaca milimetric pe langa egalare la o faza fixa de pe partea dreapta executata in fata portii de ibericul Pablo de Lucas Torres.
In minutul 56, a venit randul tunisianului Hamza Younes sa-l copieze pe atacantul congolez al "lupilor". Ajuns pe linia de 16 metri, Younes a lobat mingea  peste portarul advers, iesit in intampinare, insa numai interventia providentiala a lui Tomicic a facut ca tabela sa ramana nemodificata, croatul respingand balonul de pe linia portii.
Hamza a mai trecut odata pe langa egalare in minutul 63, atunci cand Bokila pe post de servant, i-a centrat ideal de pe partea stanga pentru lovitura de cap a tunisianului care a ratat de putin stalpul portii lui Blazevic. 
Cu 10 minute inainte de finalul partidei, Bokila a incheiat recitalul ratarilor lupilor galbeni, printr-un sut expediat de la 23 de metri dar portarul croatilor si-a facut din nou datoria respingand in corner.
In cea de-a doua repriza Cosmin Contra a aliniat urmatorul 11: Bornescu - N. Popescu, Hoban, Geraldo, Grecu - De Lucas, A. Lungu - R. Ramos, Younes, Grozav - Bokila.

Pentru Petrolul, urmeaza o zi de pauza, pentru ca joi gazarii sa dea piept in cel de-al treilea meci de verificare al verii cu NK Maribor, campioana Sloveniei.

FC Petrolul Ploieşti – Hajduk Split 0-1 (0-1)
Marcator: Kouassi (2).

FC Petrolul: Bornescu – Romario, Neag, Yamissi, Guilherme – Mustivar, Cristescu – Boudjemaa, Cristea, Morar – Sandaza. După pauză au jucat: Bornescu (61 Povilas) – N. Popescu, Hoban, Geraldo, Grecu – Lungu, De Lucas – Ruben Ramos (75 Roman), Younes, Grozav – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra.

Hajduk: Blazevic – Milic, Milovic, Vrsajevic, Tomicic, Galesic, Jozinovic, Caktas, Andelkovic, Susic, Kouassi. Au mai juicat: Dzoni, Elez, Nizic, Pasalic. Antrenor: Igor Tudor.

Prahova TV ofera fanilor petrolisti  posibilitatea  de a-si vedea favoritii la treaba , oferindu-le incepand de maine inregistrari ale partidelor pe care Petrolul le disputa in Slovenia!

In urma solicitărilor primite din partea suporterilor Petrolului, Prahova TV a modificat orele de difuzare pentru cele cinci partide pe care formația ploieșteană le va disputa în cantonamentul din Slovenia. Toate jocurile lupilor vor putea fi urmărite de mai multe ori pe parcursul următoarelor două săptămâni, în cadrul unor ediții speciale ale emisiunii Presing. Mai jos aveți la dispoziție orarul acestor transmisii.

Petrolul – Hajduk Split
Prima difuzare: miercuri, 26 iunie, ora 20:30
Reluare: joi, 27 iunie, ora 14:30

Petrolul – NK Maribor 
Prima difuzare: vineri, 28 iunie, ora 21:30
Reluare: sâmbătă, 29 iunie, ora 13:00; duminică, 30 iunie, ora 17:00

Petrolul – Partizan Belgrad
Prima difuzare: luni, 1 iulie, ora 20:30
Reluare: marți, 2 iulie, ora 14:30

Petrolul – Ludogorets Razgrad
Prima difuzare: miercuri, 3 iulie, ora 20:30
Reluare: joi, 4 iulie, ora 14:30

Petrolul – Metalurg Donetsk
Prima difuzare: vineri, 5 iulie, ora 21:30
Reluare: sâmbătă, 6 iulie, ora 13:00; duminică, 7 iulie, ora 17:00

Foto:fcpetrolul.ro

sâmbătă, 22 iunie 2013

“Lupii” au scăpat printre degete victoria în primul meci de verificare al verii, încheind la egalitate, scor 2-2, partida disputată, în această seară, contra croaţilor de la Lokomotiva Zagreb. Petroliştii au condus cu 2-0, adversarii revenind pe final, atunci când au remontat handicapul.big9733
Petrolul şi-a început seria amicalelor disputate pe tărâm sloven cu un egal consemnat în compania locului doi din Croaţia, Lokomotiva Zagreb. Trupa pregătită de către Cosmin Contra a început foarte bine partida, reuşind ca, după numai trei minute de joc, să deschidă scorul, atunci când Hamza Younes a profitat de o nesiguranţă a fundaşilor adverşi şi, scăpat singur cu portarul Picak, l-a învins pe acesta cu un şut de la 12 metri, lateral dreapta. Până la pauză, “lupii” au mai avut două situaţii bune, dar Roman (28), pătruns pe stânga în careul advers, a trimis pe lângă colţul scurt, iar şutul violent al lui Guilherme (33) a ocolit de puţin buturile adverse.
După reluare, “găzarii” au intrat pe teren cu o distribuţie nouă şi au reuşit, după 20 de minute, să-şi mărească avantajul: Grecu şi Cristescu au combinat în marginea careului advers, primul a intrat în suprafaţa de pedeapsă şi a fost faultat de către Barbaric, iar Adrian Cristea a transformat fără emoţii penaltiul.
Finalul le-a aparţinut, însă, croaţilor, iar Misic (78) a redus din diferenţă, executând impecabil o lovitură liberă de la 22 de metri, în vinclul din stânga lui Oprea. Tânărul portar al ploieştenilor a intervenit, mai apoi, excelent la şuturile lui Trebotic (79) şi Chago (84), dar n-a mai avut ce face atunci când jucătorul camerunez a pătruns în careu pe partea dreaptă, înscriind cu un şut plasat la colţul lung.
În meciul din această seară, Cosmin Contra nu i-a putut utiliza pe Jeremy Bokila şi pe Ruben Ramos Martinez, cei doi fiind menajaţi din cauza unor uşoare probleme musculare cu care s-au confruntat în ultimele zile.
FC Petrolul Ploieşti– Lokomotiva Zagreb 2-2 (1-0)
Marcatori: Younes (3), Ad. Cristea (65, pen.)/Misic (78), Chago (90+2).

FC Petrolul: Pecanha – N. Popescu, Hoban, Yamissi, Guilherme – Romario, De Lucas – Boudjemaa, Younes (cpt), Grozav – M. Roman. După pauză au jucat: Povilas (75 Oprea) – Achim, Neag, Geraldo, Grecu – Mustivar, Lungu – Ad. Ilie, Ad. Cristea, Morar – Cristescu. Antrenor: Cosmin Contra.

Lokomotiva: Picak – Janis, Musa, Barbaric, Mesaric, Brucic, Chago, Situm, Tomsic, Cabraja, Trebotic. După pauză au mai intrat: Puljic, Plum, Martinac, Misic, Sameth. Antrenor: Tomislav Ivkovic. (sursa:fcpetrolul.ro)

Foto:fcpetrolul.ro

duminică, 2 iunie 2013

Petrolul Ploiești a cucerit pentru a treia oară în istoria clubului Cupa României la fotbal, după victoria cu 1-0 din finala cu CFR Cluj. Jeremy Bokila a adus trofeul, cu un gol marcat în al optulea minut de joc.
Atacantul în vârstă de 24 de ani a punctat cu un șut de senzație, cu stângul, după o preluare excelentă, cu care l-a ridiculizat pe căpitanul clujenilor, Ricardo Cadu. Petroliștii și-au trecut în cont și două bare în trei minute, ambele în prima repriză, la șuturile lui Manasse (35) și Boudjemaa (38).
După deschiderea scorului, clujenii au început să alerge după egalare și au forțat pe flancul drept, acolo unde Ivo Pinto a acționat ca un piston, dar s-a lovit de fiecare dată de Guilherme, care s-a apărat ireproșabil. Cea mai mare ocazie de gol au avut-o în minutul 34, când Diogo Valente a scăpat pe neașteptate singur cu portarul, dar Hamutovski a apărat cu genunchiul.
Prahovenii au cedat inițiativa în mitanul secund, dar CFR nu a reușit să concretizeze dominarea teritorială. Tot de la Ivo Pinto a venit o ocazie de zile mari, dar Diogo Valente a trimis o lovitură de cap pe centrul porții, în brațele lui Hamutovski. Au fost și tensiuni, la o fază în care Boudjemaa l-a lovit fără minge pe Camora. Ardelenii au cerut vehement eliminarea francezului, dar arbitrul Balaj a lăsat jocul să continue.
Intrarea lui Vlad Morar a în locul lui Grozav dinamizat și atacul petrolist, el trimițând două șuturi extrem de periculoase, prin care își puteau majora avantajul și scăpa de emoții pe final. Emoții care au și venit, la ultima fază, când același Ivo Pinto a reușit să trimită mingea în poartă, dar asistentul Aurel Onița a ridicat fanionul, semnalizând un offside care le-a spulberat speranțele "feroviarilor".
Cu acest succes, Petrolul îi egalează pe CFR-iști, la numărul de trofee ale Cupei României câștigate. 
Ploeștenii vor juca Supercupa României împotriva Stelei, campioana României din acest sezon.

18 aniau trecut de la ultimul triumf al Petrolului în Cupa României. Atunci, în finala cu Rapid București, scorul a fost 1-1 după 90 și 120 de minute, iar prahovenii au câștigat la loviturile de departajare.
(sursa:digisport.ro)


www.Sport.ro

ECHIPELE:
Petrolul (4-2-3-1): Hamutovski - Alcenat, Hoban, Yamissi, Guilherme - Mustivar, Mojica (83 Romario) - Boudjemaa (90+2 Achim), Hamza, Grozav (72 Morar) - Bokila;
Antrenor: Cosmin Contra (suspendat). *pe bancă a stat Cristi Vlad

CFR (4-2-3-1): Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora - Mureșan, Sare - Rui Pedro, Diogo Valente (61 Kapetanos), Deac (82 Weldon) - Maah;
Antrenor: Eugen Trică.

Foto:libertatea.ro

joi, 30 mai 2013

Petrolul și Gaz Metan au încheiat la egalitate, scor 1-1, iar echipa lui Cosmin Contra a reușit să obțină locul al treilea, calificându-se în UEFA Europa League, indiferent de rezultatul prahovenilor din finala Cupei, cu CFR Cluj.
Gigi Mulțescu și-a motivat echipa pentru a juca cât mai bine la Ploiești, iar Gaz Metan a reușit unul dintre cele mai bune meciuri din acest an. Bokila și Mojica au trimis în bară în prima repriză, însă oaspeții au condus la pauză cu 1-0, după golul marcat în minutul 43, cu un șut trimis de Vitinho pe sub Bornescu.
Doi absenți în finala Cupei, cu CFR
Dupa pauză, a început nebunia la Ploiești. Geraldo a fost eliminat pentru două cartonașe galbene, iar apoi Bawab a simulat o accidentare. Bornescu și Bawab au fost eliminați în urma scandalului și vor rata finala Cupei, iar Contra a fost trimis în tribune, antrenor pe bancă rămânând mijlocașul Hoban!
Pe final, medieșenii și-au pierdut și ei cumpătul și au mai primit încă trei cartonașe roșii, prin Todea, Zaharia și Muth. Ultimul a provocat penalty-ul din care Hamza a punctat pentru 1-1, în al 12-lea minut al prelungirilor, la chiar ultima fază de joc. 
Nimic nu a mai contat la final pentru Petrolul, care a reușit o calificare extraordinară în cupele europene, ajutată fiind și de remiza Astrei de la Târgu Jiu, scor 1-1. Astra merge în Europa League de pe locul patru doar dacă CFR Cluj va învinge Petrolul în finala Cupei României.(sursa:digisport.ro)

Lupii au sarbatorit in centrul Ploiestiului revenirea dupa 18 ani in Europa!!


Declaratii dupa meci

Cosmin Contra: " Dacă ne referim la meciul în sine, ocaziile au fost de partea noastră. Cei de la Gaz Metan au reușit să ne încurce, de ce ne-a fost frică nu am scăpat, meciul a fost stricat de arbitri. Am pierdut două piese importante pentru finala Cupei, sunt jucători cu mari probleme. Bornescu și Geraldo au plâns în hohote, pentru că tensiunea a fost foarte mare. Mi-aș dori să câștig Cupa, cu toate problemele de lot. Jucătorii mei au spiritul de a lupta până în ultimul minut și dau totul pe teren.Acesta este fotbalul și arbitrajul din România. Sunt stupefiat de ce s-a întâmplat. Arbitrajul a fost de la început părtinitor, iar tensiunea a crescut. Colțescu a scăpat total jocul din mână. Dacă nu interveneam acolo, probabil că mai aveam doi-trei jucători eliminați. Acesta este respectul arbitrilor, care doar strică meciuri. Bornescu, la experiența lui, nu trebuia să facă ce a făcut. Gaz Metan a venit motivată din toate punctele de vedere. Dacă marcam primii, ne-am fi făcut meciul ușor",a spus Contra, la Digi Sport.

Mircea Bornescu:"Sunt foarte trist, dar sper ca băieții să câștige finala și fără mine și Geraldo. În primul rând este vina mea, la experiența mea nu aveam voie să fac acel lucru. Probabil că în tensiunea meciului, când l-am văzut pe Bawab că trage de timp, l-am bruscat un pic și în momentul ăla m-a înjurat. Am vrut să îl mușc, dar nu l-am mușcat. Puteam pierde tot în această seară, a fost un gest necugetat. După aceea m-a lovit de două-trei ori cu pumnul în față, dar nu am reacționat. Cred că eliminarea mea a fost corectă, și nu am ce să comentez pe seama ei.
Totuși, arbitrajul lui Colțescu a fost ciudat, pentru că le-a permis să tragă de timp și s-a ajuns unde s-a ajuns. I-am spus lui Colțescu să nu mai permită să tragă de timp cei de la Gaz Metan. După ce au marcat nu au făcut altceva decât să stea pe jos "a spus Bornescu , la DigiSport.

Ovidiu Hoban: "Îmi pare rău că nu am putut să facem fericiți acești oameni care au venit aici. Îmi pare rău că n-am câștigat. Am luptat împotriva unui arbitraj ostil, am pierdut doi oameni importanți pentru finala Cupei. Am vrut să câștigăm ultima etapă de acasă și cu ajutorul Astrei puteam chiar să mergem pe locul 2.
Bawab n-a vrut să se ridice. S-a creat un meleu și de acolo au început să curgă roșiile. Sperăm să aducem Cupa la Ploiești și fără cei doi (n.r Bornescu și Geraldo). Bornescu este foarte nervos. E dureros să nu joci în finală. Asta este, îi pare foarte rău că nu poate să ne ajute"a spus Hoban, la DigiSport.

Caseta tehnica

Petrolul - Gaz Metan Medias 1-1 (0-1) (Hamza '103/ Vitinho '44)
PETROLUL: Bornescu - Achim, Geraldo, Manasse, Guilherme - Hoban, Mojica - Boudjemaa, Hamza, Grozav - Bokila
Rezerve: Hamutovski, Mustivar, Neag, Grecu, Renan, Romario, Naziri
Antrenor: Cosmin Contra

MEDIAS: Plesca - Buzean, Muth, Frasinescu, Zaharia - Todea, V. Negru - Al. Munteanu, Eric, R. Avram - Vitinho
Rezerve: Greab, Radovic, Gaspar, F. Bravo, C. Gheorghe, Draghici, Bawab
Antrenor: Gheorghe Multescu

Foto:DigiSport

duminică, 26 mai 2013

Petrolul a trecut cu bine peste penultimul hop din campionat, impunându-se cu scorul de 4-2 în deplasarea de la Cluj. „Lupii” s-au desprins în prima jumătate de ora, după reuşitele lui Grozav (6) şi Bokila (26), şi au mai punctat de două ori după reluare, prin Sauvadet (72) şi Mojica (84).
Obligaţi să câştige la Cluj pentru a nu pierde un tempo important în lupta pentru calificarea în Europa League, petroliştii au început perfect partida de pe terenul „Şepcilor Roşii”. După doar şase minute de joc, GROZAV l-a surprins pe Niculescu cu un şut de la 22 de metri, lateral stânga, la colţul scurt şi le-a deschis „lupilor” calea către o victorie necesară ca aerul. Trei minute mai târziu, Younes trimitea mingea în plasă, însă reuşita tunisianului n-a fost validată de Alexandru Tudor, centralul văzând un fault în atac, iar „U” a replicat prin Apostu (10), cel care, de la 6 metri, lateral stânga, a şutat în plasa exterioară. Puţin după ce s-a intrat în cea de-a doua jumătate a părţii inaugurale, Grozav a demarat pe stânga şi a centrat perfect în faţa porţii, pentru reluarea, din plonjon, cu capul a lui BOKILA (26), ploieştenii luând, astfel, încă din acel moment o opţiune importantă pentru câştigarea celor trei puncte puse în joc.
Clujenii au început ceva mai bine repriza a doua, având o mare ocazie de gol prin Buleică (52 – reluare din 6 metri, peste transversală), pentru ca, mai apoi, Bornescu să intervină senzaţional la „bomba” expediată de către Hidişan (64). Gazdele şi-au continuat ofensiva, Ninu (65) trimiţând alături din 4 metri, dar „lupii” au lovit pe contraatac, SAUVADET (72), revenit cu această ocazie în efectivul „galben-albaştrilor”, finalizând cu un şut de la 14 metri. Din păcate, însă, mijlocaşul francez n-a mai rezistat decât trei minute, fiind nevoit să părăsească terenul pe targă, după o nouă accidentare, ce a părut, la prima vedere, a fi cât se poate de serioasă.
Gazdele au redus din handicap cu zece minute înainte de final, atunci când Buleică a marcat, cu capul, din apropiere, după o centrare a lui Tony, dar MOJICA (84) avea să refacă ecartul de trei lungimi, înscriind după o pasă perfectă venită de la Bokila. Golul spectaculos al lui Borza, din minutul 89, n-a mai contat decât pentru impresia artistică, Petrolul bifând o victorie tonică înaintea unei săptămâni extrem de importante pentru istoria clubului ploieştean.
După succesul din această seară, trupa pregătită de către Cosmin Contra acumulează 61 de puncte, iar miercuri va încheia campionatul pe teren propriu, în confruntarea cu Gaz Metan Mediaş (ora 21.30).

Universitatea Cluj – FC Petrolul Ploieşti 2-4 (0-2)
Marcatori: Buleică (80), Borza (89)/Grozav (6), Bokila (24), Sauvadet (72), Mojica (84).

„U” Cluj: Niculescu – Ciupe (cpt) (82 Borza), Ninu, Raţiu (38 Szilagyi), Nicola - Bucşă, Ad. Popa - Buleică, Hidişan, Szekely – Apostu (38 Tony). Antrenor: Ioan Viorel Ganea.

FC Petrolul: Bornescu – Alcenat, Neag, Geraldo, Guilherme – Mustivar (cpt), Mojica . Boudjemaa (68 Sauvadet, 78 Renan Silva), Younes (62 Hoban), Grozav – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra. 
 
Au arbitrat: Alexandru Tudor (Bucureşti) – Octavian Şovre (Oradea) şi Iulian Radu (Bucureşti).
Arbitru de rezervă: Paul Unimatan (Zalău).
Observatori: Florin Bătrânu (Timişoara) şi Nicolae Marodin (Bucureşti) (sursa:fcpetrolul.ro)

Foto:ziuadecj.realitatea.net