luni, 29 septembrie 2014

teixeira
Petrolul s-a impus cu 3-1, în meciul disputat la Chiajna, cu Viitorul Voluntari.
Jucătorii lui Hagi au început perfect partida, iar în minutul 37, Daminuţă a înscris primul său gol pentru Viitorul.

Finalul de meci le-a aparţinut jucătorilor pregătiţi de Mulţescu. În minutul 73, Nikolov l-a faultat pe Teixeira în careu, iar centralul partidei, Adrian Comănescu, a dictat lovitură de pedeapsă. Toto Tamuz a transformat penalty-ul şi a anunţat revenirea “lupilor”.
”Dubla” lui Astafei, din serviciile lui Tamuz, respectiv Fanchone au stabilit scorul. Eșecul îngroapă echipa ”Regelui”, ”lupii” încă mai speră la titlu.

 
Caseta tehnică
Viitorul – Petrolul 1-3
Marcatori: Daminuță (38) / Tamuz (72 pen.), Astafei (82, 90+2)

 

Viitorul: Buzbuchi – Nikolov (75 Țâru), Daminuță, Mamele, Mitrea (cpt) – Pană, Benzar – Andelkovic (55 Nedelcu), Fl. Tănase, Mitriță – Bonilla (61 Manea). Manager tehnic: Gheorghe Hagi

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Satli, Beța (46 Fanchone) – Mustivar (59 N’Koyi), De Lucas – Priso, Marinescu (33 Astafei), Teixeira – Tamuz. Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Au arbitrat: Adrian Comănescu (Rm. Vâlcea) – arbitru; Miclos Nagy (Cluj), Marius Marchidanu (Brăila) – asistenți; George Rădulescu (București) – rezervă.

Observatori: Marian Ivan (Brașov), Cornel Sorescu (Pitești)

sursa:sportnews.ro
foto:rpressport.ro
galeriePetrolul Ploieşti şi Steaua au oferit duminică seara un meci cum rar ne-a fost dat să vedem în ultimii ani în Liga 1.
Campioana a bătut cu 3-2 pe stadionul “Ilie Oană” şi a revenit în postura de lider, dar “lupii” au meritul că au contribuit din plin la acest spectacol fabulos, cu mult peste nivelul campionatului mioritic. Steaua a condus cu 2-0 după un start fantastic, dar Gigi Mulţescu, aflat la primul meci din al treilea mandat la cârma “găzarilor”, a reuşit să-şi facă echipa să reviună senzaţional. Chiar şi fără Teixeira, Mutu şi Albin, Petrolul a jucat excelent. Toto Tamuz a reuşit o “dublă” şi a ajuns la cota 10 în toate competițiile disputate în acest sezon. Tamuz şi Rusescu au ratat câteva ocazii fenomenale. Pecanha şi Arlauskis au apărat FABULOS.

 
Caseta meciului
Petrolul – Steaua 2-3
Marcatori: Tamuz (28, 58) / Chipciu (13), Keşeru (17), Varela (72)


Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo (cpt), Gerson (46 Satli), Fanchone –Mustivar, De Lucas – Priso, Marinescu (80 Gallegos), Nepomuceno (57 Astafei) – Tamuz. Antrenor: Gheorghe Mulţescu

Steaua: Arlauskis – Papp, Szukala, Varela, Latovlevici (61 Toşca) – Prepeliţă (cpt), Sănmărtean – Popa, Rusescu (83 Breeveld), Chipciu – Keşeru (69 Stanciu). Antrenor: Constantin Gâlcă

Au arbitrat: Cristian Balaj (Baia Mare) – arbitru; Eugen Gheorghe (Suceava), Ovidiu Artene (Vaslui) – asistenţi; Iulian Călin (Ştefăneşti) – rezervă.

Observatori: Octavian Goga (Braşov), Victor Berbecaru (Rm. Vâlcea).

sursa:sportnews.ro
foto:rpressport.ro

marți, 16 septembrie 2014

fcp, panduriiPetroliştii s-au temut de arbitrajul ”centralului” Rusandu înaintea jocului. La începutul partidei, portarul Cobrea a părut că se gândeşte mai mult la acest lucru decât la meci. Altfel nu se explică gafa din debutul partidei, când a respins în faţă şutul lui Răduţ şi i-a permis lui Mihai Roman să înscrie din câţiva metri (3).
Mutu (23) a fost foarte aproape de egalare, dar şutul său a trecut la o palmă de vinclu. Ce nu a reuşit vedeta Petrolului a reuşit De Lucas (foto), la sfârşitul primei reprize (43), după ce şutul acestuia de la 20 de metri lovit bara şi a intrat în poartă. În repriza secundă, Nicoară (53), Nistor (75), Shalaj (85), Matulevicius (89, 90+2), respectiv Gerson (54) şi De Lucas (66) puteau asigura victoria echipei lor, dar şuturile acestora nu şi-au atins ţinta.
S-a terminat 1-1 şi cele două echipe pierd puncte importante în lupta pentru Europa.


Pandurii – Petrolul 1-1
Marcatori: Roman (3) / De Lucas (43)

Pandurii:Stanca – Pleașcă, Paraskevas, Elton da Silva, Momcilovic – Nistor, Anton (cpt), Răduţ (69 Erico da Silva) – Buleică (64 Shalaj), Roman, Nicoară (78 Matulevicius).Antrenor: Petre Grigoraş

Petrolul: Cobrea – Alcenat, Gerson, Satli, Fanchone – Mustivar, De Lucas – Astafei (64 Priso), Mutu (cpt) (79 Nepomuceno), Marinescu (57 Pastorini) – Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu

Au arbitrat: Lucian Rusandru (Sf. Gheorghe) – arbitru; Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Gabriel Bârjac (Zalău) – asistenţi; Paul Unimatan (Zalău) – rezervă.
Observatori: Ion Craiu (Bucureşti), Zoltan Szekely (Baia Mare)

sursa:sportnews.ro
foto:panduriics.ro

luni, 1 septembrie 2014

teix-rosu
Petrolul a fost învinsă duminică seară, scor 1-2, de CFR Cluj, la capătul unui meci tensionat de deciziile hilare ale arbitrului Sebastian Colțescu, care i-a eliminat spre final pe Teixeira și Geraldo, la scorul de 1-1. Lupii nu mai pierduseră în campionat pe “Ilie Oană” de aproape 2 ani, de la eșecul cu Steaua, din octombrie 2012.
Arbitrul central Sebastian Coltescu din CraiovaCu moralul afectat de ratarea calificării în grupele Europa League și cu numeroase probleme de efectiv, lupii se așteptau la o partidă dificilă contra feroviarilor, dar nu credeau că vor avea de înfruntat și maniera ostilă de arbitraj a lui Sebastian Colțescu. Ca și cum absențele lui Pecanha, Fanchone, Mutu și Tamuz n-ar fi fost de ajuns, Lucescu s-a văzut obligat să efectueze prima schimbare încă din debutul întâlnirii, Albin suferind o accidentare gravă la o fază în care arbitrul din Craiova n-a dictat nici măcar fault. Era doar începutul reprezentației penibile pe care Colțescu avea să o pună în scenă la Ploiești. CFR și-a dat repede seama că o astfel de susținere trebuie speculată și a început să atace cu mult curaj. Cobrea a respins în corner lovitura de cap a lui Larie, în minutul 5, în timp ce Petrolul a ratat prima mare ocazie prin Teixeira, care a trimis în brațele lui Felguieras. Jakolis a reluat cu capul pe lângă, dar croatul și-a luat revanșa imediat și a înscris, trimițând în poartă un balon respins în față de Cobrea.
Feroviarii au intrat în avantaj la cabine, asta și pentru că același Colțescu n-a mai permis executarea unei lovituri libere din apropierea careului clujean, fluierând finalul primei părți. CFR a început partea secundă printr-o nouă ratare, de această dată a lui Guima, cap peste din 6 metri, imitat de Priso, care a șutat puternic, însă Felguieras a respins în corner. Egalarea avea să vină în minutul 67 de la neobositul Teixeira, portughezul reluând în plasa laterală centrarea venită de la căpitanul Geraldo. A fost momentul în care lupii au început să atace în haită, înghesuindu-și adversarul, iar după ratarea lui N’Koyi a venit rândul lui Colțescu să iasă, din nou, la rampă. Arbitrul i-a eliminat în decurs de doar 3 minute pe Teixeira și Geraldo, iar CFR a înscris și golul 2, prin Tade, profitând de superioritatea numerică și de ajutorul omului negru. Cu două zile înaintea jocului, Vasile Miriuță declara, sigur pe el, că ”nu vom merge ca mieii la tăiere” și ”să nu mire pe nimeni dacă vom câștiga la Ploiești”. CFR nu învinsese niciodată Petrolul în istoria recentă a confruntărilor directe, iar Miriuță nu știa că vor lipsi Pecanha, Fanchone, Mutu sau Tamuz. Dar ce știa? Că arbitrează Colțescu? Răspuns final: da!
 Caseta tehnică
Petrolul Ploiești - CFR Cluj 1-2
Marcatori: Teixeira (54) / Jakolis (40), Tade (85)

Petrolul: Cobrea – Alcenat, Geraldo (cpt), Gerson, Satli – Mustivar, De Lucas – Priso, Albin (9 Nepomuceno 90 Marinescu), Teixeira – N’Koyi (69 Astafei). Antrenor: Răzvan Lucescu

CFR: Felgueiras (cpt) – Susic, Larie, Rada, Camora – Muniru (75 Fl. Costea), Monroy – Jakolis (63 Christian), Tade, Deac – Guima (58 Ivanovski). Antrenor: Vasile Miriuţă

Au arbitrat: Sebastian Colţescu (Craiova) – arbitru; Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Daniel Mitruţi (Craiova) – asistenți; Cătălin Popa (Piteşti) – rezervă.
Observatori: Mircea Călin, Cornel Fecioru (ambii București)

Petrolul dă patru jucători la echipele naționale
Patru dintre elevii lui Răzvan Lucescu au fost convocați la naționalele de care aparțin, cu toții urmând să răspundă solicitărilor în această pauză competițională din Liga 1. Ovidiu Hoban revine la prima reprezentativă, aflându-se pe lista selecționerului Victor Pițurcă pentru confruntarea cu Grecia, la primul joc al României în preliminariile EURO 2016, în vreme ce Toto Tamuz a fost convocat la naționala Israelului după o pauză de 7 ani. De asemenea, Jean Sony Alcenat și Soni Mustivar fac din nou parte din lotul primei reprezentative a statului Haiti.

sursa:fcpetrolul.ro
foto:rpressport.ro